Aducerea trupului în biserică este rânduiala obișnuită și are un sens liturgic important, dar nu este posibilă în orice situație. Dacă sicriul rămâne într-o sală de doliu, într-o capelă mortuară, la morgă, acasă sau trebuie dus direct la cimitir, slujba nu devine prin aceasta lipsită de sens. Locul și forma ei se stabilesc din timp cu preotul, ținând seama de starea trupului, regulile sanitare, posibilitățile familiei și condițiile spațiului în care se află sicriul.
Pe scurt
- Biserica este locul firesc și preferat pentru slujba înmormântării atunci când acest lucru este posibil.
- Imposibilitatea aducerii trupului în biserică nu înseamnă automat că persoana rămâne fără slujbă.
- Slujba poate fi săvârșită, cu acordul preotului, într-o sală de doliu, într-o capelă mortuară, acasă, la morgă, în curtea bisericii sau la cimitir.
- În orașe, priveghiul și ceremonia într-o sală de doliu ori într-o capelă dintr-un complex funerar reprezintă o practică răspândită și pot fi organizate în acord cu rânduiala bisericească.
- Preotul stabilește dacă acolo se săvârșește slujba completă, o parte a ei, Trisaghionul sau numai rugăciunile de la mormânt.
- Sicriul închis sau sigilat nu împiedică rugăciunea și nu trebuie deschis împotriva dispozițiilor sanitare.
- Dacă trupul este prezent, situația nu este aceeași cu slujba în lipsa trupului.
- Dacă preotul este prezent, situația nu este aceeași cu înmormântarea fără preot.
- Familia nu este vinovată dacă spitalul, autoritățile, starea trupului sau condițiile de transport fac imposibilă ducerea la biserică.
- Programul trebuie coordonat înainte de anunțarea orei funeraliilor.
De ce este adus trupul în biserică
În rânduiala tradițională, după rugăciunea de la casă sau de la capelă, sicriul este dus la biserică. Acolo, comunitatea se roagă în jurul celui adormit, se ascultă textele despre înviere și viața veșnică, se rostește rugăciunea de dezlegare și are loc ultima despărțire.
Prezența trupului arată că Biserica nu se roagă pentru o amintire abstractă, ci însoțește până la mormânt persoana întreagă, al cărei trup a fost sfințit prin Botez și prin viața sacramentală.
Din acest motiv, aducerea la biserică nu trebuie prezentată ca un gest fără importanță. Dacă este posibilă și parohia o recomandă, ea rămâne calea firească.
Totuși, sensul slujbei nu depinde numai de clădirea în care este săvârșită. Rugăciunea Bisericii poate însoți trupul și atunci când împrejurările cer un alt loc.
Este greșit dacă trupul nu a fost dus în biserică?
Nu, dacă există un motiv real și familia a procedat în legătură cu preotul.
Pot exista situații în care:
- trupul este eliberat de la morgă foarte aproape de ora înhumării;
- sicriul trebuie să rămână închis sau sigilat;
- starea trupului nu permite transporturi suplimentare;
- există reguli sanitare;
- autoritățile permit numai un traseu direct;
- biserica nu poate primi sicriul în ziua sau la ora respectivă;
- distanța este mare și transportul suplimentar nu este posibil;
- persoana se află într-o sală de doliu sau într-o capelă unde familia a organizat priveghiul;
- accesul în biserică este dificil pentru sicriu ori pentru participanți;
- înmormântarea are loc într-o localitate fără biserică apropiată;
- există o situație excepțională, precum epidemie, calamitate sau conflict.
În asemenea cazuri, familia nu trebuie să creadă că rugăciunea este anulată sau că a comis un păcat numai prin alegerea altui spațiu.
Problema apare atunci când slujba este omisă din nepăsare, când preotul nu este anunțat sau când familia stabilește singură o formă de ceremonial pe care o numește „slujbă ortodoxă”.
Unde poate fi săvârșită slujba
Locul concret depinde de practica parohiei, de binecuvântarea preotului și de condițiile disponibile.
Într-o sală de doliu sau într-o capelă mortuară
În mediul urban, trupul este adesea depus într-o sală de doliu, într-o capelă mortuară ori într-un spațiu de priveghi dintr-un complex funerar. Un asemenea loc poate oferi familiei:
- un spațiu liniștit pentru priveghi;
- condiții potrivite pentru păstrarea trupului;
- loc pentru sicriu și participanți;
- acces organizat pentru preot;
- posibilitatea unei ceremonii înainte de plecarea la cimitir.
Folosirea unei săli de doliu nu este, prin ea însăși, contrară rânduielii ortodoxe. Important este ca familia să vorbească din timp cu preotul și cu administratorul spațiului.
Trebuie stabilit:
- dacă preotul poate săvârși acolo slujba completă;
- dacă va fi făcută numai o litie sau un Trisaghion, iar alte rugăciuni la cimitir;
- cât timp este rezervat pentru slujbă;
- dacă este permisă tămâierea;
- unde pot fi așezate icoana, crucea, coliva și lumânările;
- dacă există reguli de siguranță pentru foc;
- cum se va desfășura ultima despărțire;
- când pornește cortegiul spre cimitir.
Sala nu trebuie să copieze arhitectura unei biserici pentru ca preotul să se poată ruga. Este necesar însă un spațiu demn, liniștit și suficient pentru săvârșirea rânduielii fără grabă și fără suprapunerea altor activități.
Acasă
În multe localități, trupul rămâne acasă până în ziua înmormântării. Preotul poate veni pentru Trisaghion, panihidă sau, dacă împrejurările și rânduiala locală permit, pentru slujba stabilită în acel loc.
Familia trebuie să asigure:
- accesul în jurul sicriului;
- liniștea necesară;
- o masă pentru cele rânduite;
- siguranța lumânărilor;
- un traseu clar pentru scoaterea sicriului.
Nu este nevoie ca locuința să fie transformată într-un spațiu ceremonial complicat.
La morgă sau într-o sală a instituției medicale
Unele spitale și morgi au o capelă sau un spațiu de rămas-bun. În alte locuri, accesul preotului este permis numai într-o anumită zonă și la o oră stabilită.
Familia trebuie să întrebe instituția:
- dacă preotul poate intra;
- cât timp este disponibil;
- dacă sicriul poate fi scos într-o sală;
- dacă se permite tămâia și aprinderea lumânărilor;
- dacă trupul pleacă direct de acolo la cimitir.
Dacă regulamentul permite numai o rugăciune scurtă, preotul poate stabili continuarea rânduielii la cimitir.
În curtea bisericii sau în pridvor
Uneori, sicriul nu poate fi introdus în interior, dar poate fi așezat în pridvor sau în curtea bisericii. Această soluție permite apropierea de comunitatea parohială și săvârșirea slujbei într-un spațiu bisericesc, fără încălcarea restricțiilor existente.
Decizia aparține preotului și administrației parohiei.
La cimitir sau direct la mormânt
Dacă trupul trebuie transportat direct la cimitir, slujba poate fi săvârșită într-o capelă a cimitirului, lângă mormânt sau într-un spațiu amenajat.
Trebuie planificate:
- ora sosirii;
- timpul necesar slujbei;
- locul unde va sta sicriul;
- poziția participanților;
- protecția în caz de ploaie, vânt, căldură ori frig;
- momentul ultimei despărțiri;
- coborârea sicriului după încheierea rugăciunilor.
Nu este bine ca slujba să fie redusă în grabă numai pentru că groapa și personalul cimitirului așteaptă. Programul trebuie coordonat înainte.
Sala de doliu și biserica nu sunt concurente
Familia nu trebuie pusă să aleagă între două formule prezentate ca fiind una „religioasă”, iar cealaltă „greșită”.
Biserica are un sens liturgic propriu și, când este posibil, aducerea trupului acolo rămâne de dorit. Sala de doliu are o funcție practică: priveghi, despărțire, primirea rudelor și, dacă preotul aprobă, săvârșirea rugăciunii ori a slujbei.
Într-un program funerar pot exista mai multe etape:
- priveghiul în sala de doliu;
- Trisaghionul sau panihida acolo;
- slujba completă în același loc;
- trecerea pe la biserică;
- rugăciunea și înhumarea la cimitir.
Nu toate aceste etape sunt obligatorii în fiecare caz. Preotul stabilește ce este potrivit și evită repetarea inutilă a acelorași rânduieli.
Este obligatoriu ca slujba completă să fie făcută în biserică?
Nu trebuie dat un răspuns universal fără consultarea parohiei.
În unele locuri, preotul săvârșește slujba completă în sala de doliu, în capela mortuară sau la cimitir. În altele, în afara bisericii se face o rânduială mai scurtă, iar partea principală se păstrează pentru biserică ori pentru mormânt.
Diferența poate depinde de:
- practica eparhiei;
- statutul spațiului;
- timpul disponibil;
- starea trupului;
- condițiile sanitare;
- posibilitatea tămâierii;
- prezența cântărețului;
- drumul până la cimitir;
- alte împrejurări pastorale.
Familia trebuie să întrebe direct:
„Trupul va rămâne în sala de doliu și va merge apoi la cimitir. Ce slujbă veți săvârși aici și ce se va face la mormânt?”
Această întrebare este mai utilă decât presupunerea că orice ceremonie din sală este automat completă sau, dimpotrivă, lipsită de valoare.
Ce trebuie pregătit în sala de doliu sau în capelă
Nu este necesară o cantitate mare de obiecte. Preotul trebuie întrebat ce cere pentru rânduiala concretă.
De obicei pot fi pregătite:
- sicriul așezat stabil și accesibil;
- crucea;
- icoana, potrivit practicii locului;
- lumânări;
- colivă și colac, dacă sunt cerute;
- vinul pentru rânduiala stabilită;
- pomelnicul;
- o masă mică;
- un loc pentru cădelniță;
- spațiu pentru preot și cântăreț.
Administratorul sălii trebuie informat dacă vor fi folosite:
- flacără deschisă;
- tămâie;
- cădelniță;
- sistemul audio;
- clopot sau alte elemente sonore.
Sistemul audio poate ajuta într-o sală mare, dar nu este parte a slujbei. Muzica înregistrată nu înlocuiește rugăciunea preotului și a comunității.
Sicriul trebuie să fie deschis?
Nu. Slujba poate fi săvârșită și cu sicriul închis.
Sicriul poate rămâne închis din cauza:
- stării trupului;
- unei boli contagioase;
- autopsiei;
- transportului internațional;
- sigilării oficiale;
- dorinței familiei de a păstra o imagine demnă;
- indicației operatorului funerar ori a autorităților.
Nu este corect să se rupă sigiliul sau să se deschidă sicriul împotriva unei interdicții. Rugăciunea nu depinde de vederea feței celui adormit.
Dacă ultima sărutare nu poate fi dată trupului, familia poate face un gest de despărțire în fața sicriului, a crucii sau a icoanei, potrivit îndrumării preotului. Nu este nevoie de gesturi improvizate care încalcă siguranța.
Ce se întâmplă cu rugăciunea de dezlegare
Rugăciunea de dezlegare este rostită de preot în cadrul rânduielii bisericești. Locul în care se face slujba și faptul că sicriul este închis nu îi anulează sensul.
Nu este necesar ca familia:
- să deschidă sicriul pentru a „ajunge” rugăciunea la trup;
- să introducă pe ascuns o foaie în sicriu;
- să creadă că rugăciunea nu este valabilă într-o sală;
- să ceară repetarea ei la fiecare oprire.
Preotul decide când și cum se rostește, în funcție de forma slujbei.
Dacă decizia este luată de spital sau de autorități
Familia poate primi dispoziția ca:
- trupul să nu fie dus acasă;
- sicriul să nu fie deschis;
- traseul să fie direct spre cimitir;
- ceremonia să aibă o durată limitată;
- accesul participanților să fie restrâns.
O asemenea dispoziție nu trebuie interpretată drept lipsă de respect față de credință și nici drept vina familiei.
Pașii potriviți sunt:
- cereți explicația scrisă sau indicația exactă;
- comunicați-o preotului;
- aflați unde este permis accesul clericului;
- stabiliți locul slujbei;
- anunțați familia numai după confirmarea programului;
- respectați sigiliile și normele sanitare.
Nu este bine să se provoace un conflict la morgă sau la cimitir în numele unei reguli despre care preotul nu a fost consultat.
Dacă trupul vine din străinătate
Sicriul folosit pentru transport internațional este frecvent sigilat și poate fi însoțit de reguli care interzic deschiderea lui.
Familia trebuie să comunice preotului:
- când ajunge transportul;
- unde va fi depus sicriul;
- dacă sigiliul poate fi deschis;
- cât timp rămâne până la înhumare;
- dacă trupul a fost deja prohodit în străinătate;
- dacă ceremonia va avea loc într-o sală de doliu sau direct la cimitir.
Detaliile administrative și bisericești sunt explicate în Moartea în străinătate.
Este același lucru cu slujba în lipsa trupului?
Nu.
În situația descrisă aici:
- trupul există;
- sicriul este prezent la slujbă;
- problema este numai locul în care poate fi adus.
La slujba în lipsa trupului, trupul nu este prezent: nu a fost recuperat, este inaccesibil, a fost deja înhumat în alt loc sau există o altă împrejurare excepțională.
Această diferență este importantă deoarece rânduiala și aprobările necesare pot fi diferite. Vezi Slujba de înmormântare în lipsa trupului.
Este același lucru cu înmormântarea fără preot?
Nu.
Aici preotul poate veni, dar sicriul nu poate fi dus în biserică. La înmormântarea fără preot, problema este imposibilitatea participării unui cleric în momentul înhumării.
Dacă preotul poate veni în sala de doliu, la morgă sau la cimitir, familia nu trebuie să încerce să săvârșească singură slujba.
Situațiile în care clericul nu poate participa sunt explicate în Înmormântarea fără preot: ce poate face familia?.
Cum se organizează practic
Este util ca familia să urmeze această ordine:
- Aflați exact unde va fi trupul înainte de înhumare.
- Întrebați dacă sicriul poate fi transportat și deschis.
- Contactați preotul înainte de rezervarea orei definitive.
- Comunicați dacă este vorba despre sală de doliu, capelă, morgă sau cimitir.
- Stabiliți ce rânduială va fi săvârșită în fiecare loc.
- Confirmați durata și condițiile cu administratorul spațiului.
- Asigurați accesul preotului și al cântărețului.
- Pregătiți numai obiectele cerute.
- Coordonați plecarea spre cimitir.
- Anunțați rudele după confirmarea programului.
Astfel se evită suprapunerea slujbei cu alte rezervări, graba înaintea plecării și neînțelegerile privind deschiderea sicriului.
Ce trebuie evitat
Nu este bine:
- să se afirme că numai slujba făcută între zidurile bisericii este „adevărată”;
- să se prezinte sala de doliu ca înlocuitor spiritual al bisericii;
- să se organizeze o ceremonie fără a întreba preotul ce rânduială va face;
- să se confunde priveghiul cu slujba înmormântării;
- să se deschidă un sicriu sigilat;
- să se aprindă lumânări sau tămâie împotriva regulilor de siguranță;
- să se ceară repetarea întregii slujbe în mai multe locuri;
- să se reducă rugăciunea numai pentru a respecta programul transportului;
- să se considere familia vinovată pentru restricții medicale sau administrative;
- să se transforme alegerea locului într-o dispută comercială ori confesională;
- să se improvizeze ritualuri pentru a compensa faptul că trupul nu a ajuns în biserică.
Important este ca trupul să fie însoțit cu respect, rugăciunea să fie săvârșită de preot după rânduială, iar familia să nu fie împovărată cu teamă.
Întrebări și răspunsuri
Este greșit dacă trupul nu a fost dus în biserică?
Nu, dacă există un motiv real și slujba a fost stabilită cu preotul într-un alt loc potrivit. Biserica rămâne locul firesc, dar imposibilitatea transportului nu anulează rugăciunea.
Se poate face slujba într-o sală de doliu?
Da, în funcție de practica parohiei și de acordul preotului. Trebuie clarificat dacă acolo se face slujba completă sau o rânduială care continuă la cimitir.
Se poate face slujba la cimitir?
Da. Ea poate fi săvârșită într-o capelă a cimitirului ori lângă mormânt, cu programul stabilit din timp.
Sicriul trebuie deschis pentru slujbă?
Nu. Slujba poate fi făcută cu sicriul închis sau sigilat. Nu se încalcă dispozițiile sanitare pentru ultima despărțire.
Este același lucru cu slujba în lipsa trupului?
Nu. Aici trupul și sicriul sunt prezente, dar nu pot fi aduse în biserică. La slujba în lipsa trupului, trupul nu este prezent.
Ce facem dacă spitalul cere transport direct la cimitir?
Anunțați preotul și stabiliți slujba la morgă, într-o sală disponibilă, la capelă sau direct la cimitir. Familia nu este vinovată pentru o restricție impusă de autorități.