Masa de pomenire urmează, de obicei, înmormântării sau parastasului și continuă pomenirea prin comuniune, ospitalitate și milostenie. Ea nu este o slujbă și nu înlocuiește Sfânta Liturghie, pomelnicul ori rugăciunea pentru cel adormit. De aceea, valoarea ei nu depinde de numărul invitaților, de bogăția meniului sau de prețul produselor, ci de măsură, rugăciune și folosul real făcut oamenilor.
Este obligatorie masa după înmormântare sau parastas?
Masa este o tradiție creștină veche și potrivită, dar nu este o condiție fără de care înmormântarea ori parastasul ar rămâne incomplete. Centrul pomenirii îl constituie rugăciunea Bisericii: Sfânta Liturghie, pomelnicul, parastasul și rugăciunea familiei. Masa vine după acestea ca un prilej de comuniune și milostenie.
O familie care are posibilitatea poate invita rudele, apropiații și oamenii care au ajutat la înmormântare. Dacă resursele sunt limitate, poate pregăti o masă simplă, poate împărți câteva porții de hrană sau poate ajuta direct persoane aflate în nevoie. Nu este necesar ca la fiecare soroc să se repete un ospăț mare. Lipsa unei mese numeroase nu arată lipsă de dragoste și nu îl lipsește pe cel adormit de pomenirea bisericească.
Este mai sănătos ca familia să aleagă o formă pe care o poate susține fără datorii, epuizare și risipă. Masa trebuie să slujească pomenirii, nu să devină preocuparea principală a zilei.
Mai pe larg: Ce este masa de pomenire și poate ea înlocui pomenirea bisericească?
Ajută un meniu mai bogat sufletul celui adormit?
Nu prin bogăția lui. Sufletul celui adormit nu consumă mâncarea pregătită, iar un număr mai mare de feluri nu produce automat un folos duhovnicesc mai mare. Folosul pomenirii se leagă de rugăciune, milostenie, dragoste și de viața creștină a celor care îl pomenesc.
O masă scumpă, organizată din orgoliu, concurență ori teamă de judecata oamenilor, poate chiar să îndepărteze atenția de la sensul zilei. În schimb, o mâncare simplă, bine pregătită și oferită cu respect poate împlini deplin rostul mesei. Dacă familia are resurse mai mari, diferența poate fi îndreptată către un om bolnav, un bătrân singur sau o familie în dificultate.
Nu este greșit ca masa să fie frumoasă și îngrijită. Problema apare când abundența este prezentată ca obligație religioasă sau când familia intră în datorii pentru a demonstra cât de mult l-a iubit pe cel plecat. Dragostea nu se măsoară în sarmale, porții ori costul localului.
Vezi: Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?
Trebuie să participe preotul la masa de pomenire?
Nu este obligatoriu ca preotul să rămână la masă. Rolul lui principal este să săvârșească slujba, să pomenească numele celui adormit și să binecuvânteze darurile potrivit rânduielii. Dacă programul îi permite și familia îl invită, el poate participa și poate rosti rugăciunea de început. Dacă trebuie să plece la altă slujbă sau la o altă familie, masa se poate desfășura fără el.
În lipsa preotului, cei prezenți pot spune rugăciunea obișnuită înainte de mâncare, pot adăuga o cerere scurtă pentru odihna celui pomenit și pot încheia masa cu mulțumire. Nu este nevoie ca o rudă să imite slujirea preotului, să citească ectenii sau să inventeze o ceremonie.
Familia nu trebuie să condiționeze ora mesei de prezența îndelungată a preotului și nici să interpreteze plecarea lui ca lipsă de respect. Este suficient ca rugăciunea bisericească să fie săvârșită cu atenție, iar masa să păstreze caracterul ei firesc și creștin.
Mai pe larg: Cum se desfășoară masa de pomenire?
Este obligatoriu ca toți cei de la înmormântare să fie invitați?
Nu există o obligație bisericească de a invita fiecare participant. După înmormântare, este firesc să fie chemați rudele, apropiații, oamenii veniți de departe și cei care au ajutat familia. Totuși, numărul locurilor, bugetul, spațiul și starea familiei pot impune o masă mai restrânsă.
Pentru a evita neînțelegerile, invitația poate fi formulată clar înainte sau după slujbă. Dacă masa este numai pentru familie și câțiva apropiați, acest lucru poate fi spus cu tact. Ceilalți participanți pot primi colivă, colac ori un pachet, dacă familia a pregătit astfel de daruri, dar nici acestea nu sunt o despăgubire obligatorie pentru lipsa invitației.
Masa nu trebuie transformată într-un criteriu după care se stabilește cine a fost respectat și cine nu. Uneori, o parte din hrană poate fi oferită oamenilor aflați în nevoie, chiar dacă ei nu au participat la înmormântare. Aceasta păstrează mai vizibil legătura dintre masa de pomenire și milostenie.
Vezi: Masa de pomenire după înmormântare și la soroace
Se poate vorbi și zâmbi la masa de pomenire?
Da. Sobrietatea nu cere tăcere apăsătoare și nici interzicerea oricărui zâmbet. Cei prezenți pot vorbi despre cel adormit, pot împărtăși amintiri bune, se pot sprijini și pot zâmbi firesc la evocarea unei întâmplări. Doliul și dragostea nu se dovedesc prin păstrarea forțată a unei expresii triste în fiecare clipă.
Trebuie însă păstrată măsura. Glumele grosolane, râsetele zgomotoase, muzica de petrecere, certurile, discuțiile despre moștenire și atmosfera de chef nu sunt potrivite. Nici familia nu trebuie să controleze fiecare cuvânt și să transforme masa într-o probă a durerii. O întâlnire liniștită, cu amintiri, recunoștință și sprijin reciproc, poate fi foarte firească după zilele grele ale bolii, priveghiului și înmormântării.
Dacă o conversație devine nepotrivită, gazda o poate îndrepta calm sau poate propune schimbarea subiectului. Scopul nu este o rigiditate artificială, ci păstrarea demnității și a memoriei celui pentru care s-au rugat.
Mai pe larg: Cum se desfășoară masa de pomenire?
Ce spunem în loc de „Noroc!” la masa de pomenire?
La o masă de pomenire nu este potrivit toastul festiv „Noroc!”, mai ales dacă este însoțit de ciocnirea paharelor și de îndemnul de a bea. Se pot folosi formule simple, legate de rugăciune și memorie: „Dumnezeu să-l ierte”, „Dumnezeu să o odihnească”, „Veșnica pomenire” sau „Să fie primit pentru sufletul lui”.
Nu este nevoie ca fiecare fel de mâncare să fie precedat de o formulă și nici ca toți participanții să ridice paharul. Rugăciunea de la începutul mesei este mai importantă decât repetarea unor toasturi. Dacă cineva spune din obișnuință „Noroc”, nu trebuie provocat un conflict sau o corectare umilitoare; gazda poate răspunde cu formula de pomenire și poate păstra tonul mesei.
Se evită expresii precum „să nu refuzi mortul” sau presiunea ca fiecare să golească paharul. Respectul pentru cel adormit nu se măsoară prin consumul de alcool. Cuvintele trebuie să întoarcă atenția spre rugăciune și recunoștință, nu spre ritualizarea băuturii.
Vezi: Vinul și alcoolul la masa de pomenire
Există un meniu obligatoriu, sunt necesare sarmalele sau masa poate fi foarte simplă?
Nu există un meniu obligatoriu. Sarmalele, ciorba, friptura, plăcintele și alte bucate răspândite în Republica Moldova țin de tradiția locală și de ospitalitatea familiei, nu de o poruncă bisericească. Masa poate fi foarte simplă: un fel consistent, pâine, apă ori compot și, după posibilitate, fructe sau un desert.
Alegerea se face după ziua bisericească, sezon, numărul real de participanți, posibilitățile financiare și condițiile de păstrare a hranei. Un meniu mai scurt poate fi mai bine pregătit, mai ușor de servit și mai puțin risipitor. Nu există un număr sacru de feluri și nici obligația ca toate mesele de pomenire să arate la fel.
Coliva, colacul și darurile aduse pentru binecuvântare au un loc propriu în slujbă și nu trebuie confundate cu lista preparatelor pentru invitați. Familia întreabă parohia ce se aduce la biserică, iar pentru masa propriu-zisă alege liber și cumpătat. O masă simplă nu este o pomenire „săracă” dacă rugăciunea și milostenia rămân în centru.
Mai pe larg: Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?
Ce facem cu mâncarea rămasă?
Mâncarea bună nu trebuie aruncată din teamă, din superstiție sau pentru că a fost pregătită „pentru mort”. Ea poate fi împărțită invitaților, rudelor care nu au putut veni, vecinilor, unor persoane nevoiașe sau unei instituții care o poate primi în condiții sigure. Familia poate păstra o parte pentru consumul propriu, dacă hrana a fost depozitată corect.
Siguranța alimentară este importantă. Preparatele care au stat prea mult la temperatura camerei, au fost servite în vase comune ori nu mai pot fi păstrate în siguranță nu se oferă altora numai pentru a evita risipa. Milostenia nu înseamnă transmiterea unei hrane alterate. Cantitățile se estimează dinainte cât mai realist, iar alimentele se răcesc și se ambalează la timp.
Nu există obligația de a împărți toate resturile până la apus, de a nu aduce nimic înapoi acasă sau de a arunca o anumită parte. Hrana rămâne hrană. Respectul față de cel adormit se arată tocmai prin folosirea ei responsabilă și prin evitarea risipei.
Vezi: Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?
Dacă sorocul cade în post, masa trebuie să fie de post și se poate servi pește?
Da, dacă pomenirea are loc într-o zi de post, masa se pregătește potrivit rânduielii acelei zile. Nu se servesc carne, ouă și produse lactate. Peștele se poate servi numai când calendarul bisericesc arată dezlegare la pește. Dezlegarea la untdelemn și vin nu înseamnă automat dezlegare la pește.
Familia trebuie să verifice ziua concretă într-un calendar ortodox potrivit parohiei și, dacă există neclarități, să întrebe preotul. În Republica Moldova pot exista diferențe de dată între calendarele bisericești folosite de diferite jurisdicții, de aceea nu este suficientă o imagine găsită întâmplător pe internet. Dezlegarea este o îngăduință, nu obligația de a include pește, ulei sau vin în meniu.
Persoanele bolnave, copiii și cei cu regim medical își urmează nevoile alimentare fără a transforma întreaga masă într-una de dulce. Pentru ei se poate pregăti separat ceea ce este necesar. Familia nu trebuie să mute singură parastasul numai pentru a servi un anumit meniu.
Mai pe larg: Masa de pomenire în post
Putem pregăti mâncarea preferată a celui adormit dacă nu este de post?
Dacă ziua nu este de post, familia poate include cu măsură un preparat preferat al celui adormit, ca amintire omenească și gest de apropiere. Mâncarea nu este însă pregătită pentru ca sufletul să o consume și nu trebuie să devină centrul pomenirii.
Dacă ziua este de post, preferința culinară nu anulează rânduiala. Se poate alege o variantă de post a preparatului, dacă aceasta este firească, ori se poate păstra amintirea pentru o întâlnire de familie dintr-o altă zi. Nu este potrivit să se servească mâncare de dulce sub motivul că „aceasta îi plăcea mortului”. Respectul față de el se exprimă prin rugăciune și milostenie, nu prin încălcarea conștientă a zilei bisericești.
De asemenea, nu trebuie reconstituit un meniu întreg din preferințele persoanei și nici obligată familia să cumpere produse scumpe sau greu de pregătit. O singură amintire culinară, așezată într-o masă simplă și potrivită zilei, este suficientă.
Vezi: Masa de pomenire în post
Este obligatoriu vinul sau masa de pomenire se poate face fără alcool?
Vinul nu este obligatoriu. Masa de pomenire se poate organiza numai cu apă, compot, ceai, cafea sau alte băuturi nealcoolice și rămâne deplin potrivită. Aceasta poate fi chiar alegerea cea mai prudentă dacă participă persoane care conduc, urmează tratamente, se află în recuperare după dependență ori dacă există riscul pierderii măsurii.
Dacă familia servește vin, cantitatea trebuie să fie cumpătată și nimeni nu este obligat să bea. Băuturile tari nu au un rol bisericesc. Nu se fac toasturi repetate, nu se varsă băutură „pentru sufletul mortului” și nu se insistă că refuzul paharului ar fi lipsă de respect. Paosul sau vinul folosit în anumite momente ale rânduielii nu este același lucru cu băutura oferită invitaților.
Mențiunea din calendar „dezlegare la vin” înseamnă că vinul este îngăduit în acea zi de post, nu că trebuie servit. Familia poartă răspunderea atmosferei mesei și poate refuza politicos cererea unui invitat de a aduce sau consuma alcool în exces.
Mai pe larg: Vinul și alcoolul la masa de pomenire