Vinul și celelalte băuturi alcoolice nu sunt obligatorii la masa de pomenire. Familia poate organiza o masă deplin potrivită fără alcool, servind apă, compot, ceai sau alte băuturi nealcoolice. Dacă se oferă vin, acesta se consumă cu măsură, fără îndemnuri repetate la băut, fără urări festive și fără ca masa să ajungă prilej de beție, gălăgie ori ceartă.
Este important să deosebim vinul servit invitaților de vinul sau paosul folosit în anumite momente ale înmormântării și parastasului. Întrebuințarea liturgică sau simbolică a vinului nu înseamnă că familia trebuie să pună alcool pe masa participanților. Sunt două contexte diferite, iar practica bisericească poate varia de la o parohie la alta.
Pe scurt
- Vinul nu este obligatoriu la masa de pomenire.
- O masă fără alcool este pe deplin potrivită unei pomeniri creștine.
- Dacă se servește vin, se păstrează măsura și buna-cuviință.
- Beția este incompatibilă cu sensul rugăciunii și al milosteniei pentru cel adormit.
- Familia nu trebuie să insiste ca fiecare invitat să bea și nu este datoare să ofere băuturi tari.
- Nu se varsă vin sau țuică din pahar „pentru sufletul mortului”; acest gest nu are temei în rânduiala Bisericii.
- Vinul de la masă nu trebuie confundat cu paosul sau cu vinul folosit în cadrul slujbei.
- „Dezlegarea la vin” din calendar este o îngăduință a postului, nu obligația de a servi alcool la pomenire.
Este obligatoriu să fie vin pe masă?
Nu. Nicio rânduială bisericească nu cere ca invitații la masa de pomenire să primească vin, rachiu, țuică, vodcă sau altă băutură alcoolică. Aceste băuturi pot apărea din obiceiul familiei ori al locului, dar obiceiul nu devine prin aceasta poruncă bisericească.
Masa de pomenire își are rădăcina în vechile agape creștine, mese ale iubirii frățești legate de rugăciune, comuniune și ajutorarea celor lipsiți. Părintele Eugen Drăgoi arată că agapele nu însemnau numai mâncare și băutură, ci cuprindeau rugăciuni, cântări, lecturi din Sfânta Scriptură și fapte de caritate. Atunci când accentul cade pe cantitatea băuturilor, masa își pierde tocmai caracterul pentru care este organizată.
De aceea, lipsa alcoolului nu face pomenirea incompletă. Familia nu trebuie să se teamă că a încălcat tradiția dacă oferă numai băuturi nealcoolice. Uneori aceasta este chiar alegerea cea mai înțeleaptă: când participă persoane care conduc automobilul, urmează tratamente medicale, se luptă cu dependența de alcool sau când experiența familiei arată că băutura poate provoca neorânduială.
De ce apare vinul în tradiția înmormântării și a parastasului?
Vinul are și întrebuințări care țin de rânduiala și simbolismul slujbei. În unele practici, el este adus împreună cu coliva și colacul, este binecuvântat ori este folosit la mormânt. În sursele românești, vinul folosit astfel este numit adesea paos sau apaos și este explicat în legătură cu jertfa lui Hristos, cu aromatele aduse la mormântul Mântuitorului și cu nădejdea vieții veșnice.
Acest vin nu trebuie redus la categoria unei băuturi obișnuite servite la masă. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu discută separat „gustarea din apaos” și arată că ea exprimă comuniunea cu cei adormiți. Tot el precizează că apaosul binecuvântat nu este Sfânta Împărtășanie și recomandă, din motive de igienă, ca fiecare persoană să primească în propriul pahar, nu să bea toți din același vas.
Prin urmare, simplul fapt că vinul are un loc în anumite rânduieli funerare nu justifică un consum larg de alcool la masă. Pentru ceea ce se aduce la biserică și pentru modul concret în care se folosește paosul, familia urmează îndrumarea preotului și practica parohiei. Termenul este explicat separat și în articolul Ce este paosul?.
Ce înseamnă consumul cu măsură
Măsura nu poate fi redusă la o cantitate universală, fiindcă oamenii au vârste, stări de sănătate și puteri diferite. În contextul unei pomeniri, ea presupune însă câteva lucruri clare:
- vinul, dacă este servit, rămâne un element secundar al mesei;
- nimeni nu este presat să bea;
- paharele nu sunt umplute repetat pentru a întreține o atmosferă de petrecere;
- nu se organizează „runde” de băut și nu se fac concursuri ori provocări;
- nu se oferă alcool persoanelor despre care se știe că nu îl pot consuma în siguranță;
- familia oprește servirea atunci când apar semne de amețeală, agresivitate sau pierdere a stăpânirii de sine;
- băuturile tari nu sunt prezentate drept parte necesară a tradiției.
Părintele Eugen Drăgoi formulează foarte direct responsabilitatea ambelor părți: dacă cineva pleacă beat de la pomană, a greșit atât cel care a băut, cât și cel care i-a dat băutură peste măsură. Observația este importantă pentru gazde. Ospitalitatea creștină nu înseamnă să umpli mereu paharul musafirului, ci să păstrezi masa într-o stare de ordine și trezvie.
Înfrânarea nu este lipsă de respect față de cel adormit. Dimpotrivă, o masă în care oamenii își păstrează mintea limpede, se roagă și se poartă cu bună-cuviință corespunde mai bine scopului pomenirii decât una bogată în băuturi, după care participanții pleacă tulburați sau în stare de ebrietate.
Beția schimbă caracterul pomenirii
Pomenirea se face în legătură cu rugăciunea Bisericii și cu milostenia. Beția lucrează în direcția opusă: slăbește stăpânirea de sine, provoacă vorbire necuviincioasă, glume grosolane, certuri și uneori violență. În loc ca oamenii să păstreze cu recunoștință memoria celui adormit, masa ajunge să semene cu o petrecere fără legătură cu slujba care a precedat-o.
Sursele pastorale românești avertizează împotriva meselor copioase unite cu un consum exagerat de alcool. Părintele Eugen Drăgoi observă că astfel de mese se pot transforma în simple reuniuni de familie, pierzându-și sensul de milostenie și devenind o povară financiară pentru cei rămași. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu vorbește, la rândul său, despre nevoia de bună-cuviință, sobrietate și rugăciune la începutul și la sfârșitul mesei.
Nu este necesar ca familia să aștepte apariția unei probleme pentru a limita alcoolul. Ea poate hotărî dinainte să ofere numai o cantitate mică de vin sau să nu ofere deloc. Această decizie nu trebuie justificată prin explicații lungi și nici supusă votului invitaților.
Se spune „Noroc!” la masa de pomenire?
Urarea „Noroc!” aparține în mod obișnuit meselor festive. Într-un material pastoral despre pomenirea de după înmormântare, părintele Eugen Drăgoi recomandă ca, atunci când se gustă din pahar, în locul unei urări festive să se spună „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Dumnezeu s-o ierte!”. Formula păstrează atenția asupra rugăciunii pentru persoana pomenită.
Aceasta nu înseamnă că fiecare participant trebuie să ridice paharul sau că trebuie organizate toasturi succesive. Masa poate avea loc fără niciun ritual al paharelor. Este suficientă rugăciunea de la început și de la sfârșit, iar pomenirea numelui celui adormit trebuie făcută cu seriozitate, nu ca pretext pentru consum.
Nu sunt potrivite discursurile lungi care se încheie de fiecare dată cu obligația de a bea, îndemnurile „să nu refuzi mortul” sau ideea că cel care nu golește paharul nu cinstește memoria răposatului. Refuzul alcoolului este legitim și nu trebuie interpretat ca lipsă de respect.
De ce nu se varsă vinul sau țuica din pahar
În unele familii există obiceiul de a vărsa câteva picături de vin, țuică sau altă băutură „pentru sufletul celui mort”. Uneori băutura se varsă pe podea, sub masă, pe covor, pe prag ori lângă mormânt, ca și cum ar fi destinată celui adormit.
Acest gest nu are temei în rânduiala creștină. Sufletul nu consumă hrană și băutură materială, iar lichidul vărsat nu îi aduce folos. Părintele Eugen Drăgoi cere în mod explicit renunțarea la vărsarea vinului din pahar și o numește practică păgână și lipsită de bună-cuviință. El critică și vărsarea vinului sau a țuicii ca superstiție asociată meselor de pomenire.
Trebuie deosebit acest obicei de actele săvârșite de preot în cadrul slujbei, când vinul, apa sau untdelemnul pot fi folosite după rânduiala locului. Un gest liturgic are un slujitor, o rugăciune și un sens bisericesc precis; vărsarea băuturii de către fiecare invitat nu este o reproducere a acelui gest și nu primește automat aceeași semnificație.
Ce înseamnă „dezlegare la vin” într-o zi de post
În calendarul bisericesc, mențiunea „dezlegare la untdelemn și vin” arată că, în acea zi, rânduiala postului îngăduie consumul lor. Ea nu este o poruncă de a pune vin pe masa de pomenire și nici nu înseamnă că sunt permise excesele.
Familia poate organiza masa numai cu apă și băuturi nealcoolice chiar într-o zi cu dezlegare. Dacă se servește vin, se păstrează aceeași măsură ca în orice altă zi. Dezlegarea nu schimbă sensul mesei și nu transformă pomenirea într-un prilej festiv.
Dacă ziua este de post fără dezlegare la vin, masa urmează rânduiala zilei. Pentru situațiile în care calendarul, postul sau data parastasului ridică nelămuriri, familia verifică din timp cu preotul parohiei. Tema este explicată pe larg în articolul Masa de pomenire în post.
Este potrivit să se servească băuturi tari?
Băuturile tari nu au un rol bisericesc la masa de pomenire. Prezența rachiului, țuicii, coniacului sau a votcii ține de obiceiul local ori familial, nu de rânduiala parastasului. Familia nu este obligată să le cumpere și nu trebuie să le ofere din teama că invitații vor considera masa „săracă”.
Din punct de vedere practic, băuturile tari sporesc riscul consumului rapid și al pierderii măsurii. De aceea, renunțarea la ele este o alegere prudentă. Chiar și acolo unde se păstrează obiceiul unui pahar mic, nimeni nu trebuie constrâns să participe, iar servirea nu se repetă până la îmbătare.
Nu există o regulă potrivit căreia fiecare fel de mâncare trebuie însoțit de un anumit alcool sau că la pomenire trebuie oferite mai multe tipuri de băuturi. Cheltuiala făcută numai pentru a satisface asemenea așteptări sociale poate fi redusă fără nicio pierdere pentru sensul creștin al mesei.
Cum poate proceda familia
O organizare simplă și clară previne multe neînțelegeri:
- Familia hotărăște dinainte dacă va servi alcool și în ce cantitate.
- Pregătește suficiente băuturi nealcoolice pentru toți participanții.
- Nu pune băuturile tari în centrul mesei și nu lasă servirea lor fără limită.
- Nu insistă ca invitații să bea și nu cere explicații celui care refuză.
- Nu varsă vin sau țuică „pentru mort”.
- Păstrează separat ceea ce este destinat slujbei de ceea ce se servește la masă.
- Dacă există nelămuriri despre paos ori despre vinul adus la biserică, întreabă preotul înainte de slujbă.
O masă organizată astfel poate rămâne firească și ospitalieră fără să alunece spre rigiditate. Scopul nu este controlul fiecărui gest al invitaților, ci păstrarea atmosferei în care rugăciunea, memoria celui adormit și grija față de oameni nu sunt acoperite de consumul de alcool.
Întrebări și răspunsuri
Este obligatoriu vinul la masa de pomenire?
Nu. Masa poate fi organizată numai cu apă și alte băuturi nealcoolice. Vinul servit invitaților nu este o condiție a pomenirii și nu măsoară respectul față de cel adormit.
Se poate face masa de pomenire fără niciun fel de alcool?
Da. O masă fără alcool este deplin potrivită și poate fi alegerea cea mai prudentă atunci când există riscul beției, probleme de sănătate, persoane aflate în recuperare sau invitați care urmează să conducă.
Vinul de la masă este același lucru cu paosul?
Nu. Vinul servit ca băutură invitaților are o funcție obișnuită, în timp ce paosul ține de anumite practici de înmormântare și pomenire, poate fi binecuvântat și are un sens simbolic. Modul concret de pregătire și folosire se stabilește după rânduiala parohiei.
Este păcat să se verse puțin vin pentru cel mort?
Gestul nu are temei în rânduiala Bisericii și trebuie abandonat. Sufletul celui adormit nu primește băutura vărsată; folosul pomenirii vine din rugăciune, milostenie și viața creștină a celor vii.
Ce facem dacă un invitat insistă să fie servit cu alcool?
Familia nu este obligată să ofere alcool și poate refuza politicos. Gazda poartă răspunderea ordinii mesei și nu trebuie să încurajeze consumul peste măsură pentru a evita nemulțumirea unui invitat.