După înmormântare, rugăciunea familiei nu se încheie. Casa devine mai tăcută, iar lipsa celui plecat se simte adesea mai puternic tocmai după ce s-au terminat drumurile, slujbele și grijile organizatorice. În acest timp, rugăciunea de acasă poate da durerii o formă creștină: numele celui adormit este încredințat lui Dumnezeu, iar cei rămași nu se izolează în deznădejde, ci păstrează legătura iubirii prin credință și pomenire.
Nu există o singură formulă obligatorie pentru toate familiile. Se poate rosti o rugăciune scurtă, se pot citi psalmi sau rugăciuni dintr-o carte bisericească, iar membrii familiei se pot ruga împreună ori fiecare separat. Importantă este sinceritatea, statornicia după putere și păstrarea legăturii cu rugăciunea Bisericii.
Pe scurt
- Rugăciunea de acasă poate începe chiar în seara înmormântării sau în ziua următoare.
- Nu este obligatoriu un program lung. Câteva minute de rugăciune atentă sunt mai folositoare decât o lectură făcută în grabă și fără putere.
- Se poate rosti simplu: „Odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului Tău…” și se spune numele de botez.
- Se pot citi psalmi și rugăciuni pentru cei adormiți dintr-o carte de rugăciuni ortodoxă destinată mirenilor.
- Rugăciunea se poate face dimineața, seara sau într-un moment potrivit familiei. Nu există o oră care să aibă putere în sine.
- Lumânarea și candela sunt semne ale credinței și rugăciunii, dar nu trebuie lăsate nesupravegheate și nu sunt obligatoriu aprinse neîntrerupt.
- Rugăciunea de acasă nu înlocuiește pomenirea la Sfânta Liturghie, parastasul sau litia.
- Dacă o zi a fost omisă, rugăciunea se reia fără teamă. Nu există un „șir” care, odată întrerupt, ar pierde orice folos.
- Primele 40 de zile au o însemnătate deosebită în tradiția Bisericii, dar rugăciunea pentru cel adormit continuă și după acest termen.
- Nu se lasă mâncare, apă, bani sau alte obiecte „pentru suflet”. Aceste gesturi nu fac parte din rugăciunea creștină.
De ce ne rugăm pentru cel adormit
Moartea desparte trupul de suflet și întrerupe prezența văzută a omului în familie, dar nu desființează iubirea. Biserica îi pomenește pe cei adormiți pentru că ei rămân înaintea lui Dumnezeu, iar cei vii pot cere pentru ei iertare, odihnă și așezare în lumina Împărăției Sale.
Rugăciunea nu înseamnă că familia pretinde să cunoască judecata lui Dumnezeu sau că încearcă să o schimbe printr-o formulă. Ea este o încredințare smerită în mila lui Dumnezeu. Creștinul spune numele celui drag, își recunoaște propria neputință și cere ca Dumnezeu să împlinească ceea ce omul nu mai poate face.
Părintele Eugen Drăgoi subliniază că legătura dintre cei vii și cei morți se păstrează prin rugăciunea Bisericii și prin comuniunea iubirii. În același sens, tradiția liturgică așază în centrul pomenirii nu gesturile marginale, ci rugăciunea, milostenia și pomenirea la Sfânta Liturghie.
Rugăciunea îl ajută și pe cel îndoliat. Ea nu șterge durerea și nu cere familiei să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Îi dă însă durerii o direcție: plânsul poate deveni cerere către Dumnezeu, amintirea poate deveni mulțumire, iar neputința poate fi purtată în nădejdea învierii.
Când începe rugăciunea de acasă
Familia se poate ruga pentru cel adormit încă din momentul morții și în zilele dinaintea înmormântării. După înhumare, rugăciunea continuă fără a fi nevoie de un nou „început” ritual. În seara întoarcerii de la cimitir se pot rosti câteva cuvinte, iar dacă oamenii sunt epuizați, pot începe mai așezat în dimineața sau seara următoare.
Nu există o slujbă universal obligatorie pentru prima noapte sau pentru prima dimineață după înmormântare. Articolul despre primele zile după înmormântare explică separat ce poate face familia în această perioadă și ce obiceiuri nu trebuie transformate în porunci.
Unii aleg să se roage zilnic în primele 40 de zile, dimineața sau seara. Este o rânduială bună dacă poate fi păstrată fără încordare și fără frica de a greși. Alții citesc într-un anumit moment al zilei, iar în rest rostesc doar scurte rugăciuni. Biserica nu stabilește că rugăciunea particulară trebuie să dureze un număr fix de minute sau să cuprindă obligatoriu un anumit număr de psalmi.
Cum poate arăta o rugăciune simplă
O rânduială de acasă poate fi foarte scurtă. Familia se așază în fața icoanelor, face semnul crucii și rostește rugăciunile începătoare cunoscute. Apoi poate citi un psalm sau o rugăciune pentru cei adormiți și poate încheia cu o cerere simplă pentru odihna celui pomenit.
Cine nu are o carte de rugăciuni la îndemână poate spune cu propriile cuvinte:
Doamne, odihnește sufletul adormitului robului Tău (numele), iartă-i greșelile cele de voie și cele fără de voie și așază-l în pacea și lumina Împărăției Tale.
Aceasta nu este o formulă care trebuie repetată identic. Se poate adăuga o mulțumire pentru viața omului, o cerere de iertare pentru greșelile reciproce sau o rugăciune pentru întărirea familiei. Rugăciunea particulară nu trebuie să devină un discurs despre meritele celui mort și nici o încercare de a-i vorbi ca și cum sufletul lui ar fi prezent în cameră.
Este potrivit să se folosească numele de botez. Nu este necesar să se adauge profesia, gradul de rudenie sau cauza morții. În rugăciunea personală se poate spune firesc „tatăl meu”, „mama mea” sau „soțul meu”, dar când se scrie pomelnicul pentru biserică se urmează forma cerută de parohie.
Ce psalmi și rugăciuni se pot citi
Psaltirea are un loc deosebit în rugăciunea pentru cei adormiți. Psalmii cuprind pocăință, durere, încredere, cerere și laudă, de aceea pot exprima ceea ce omul îndoliat nu reușește să formuleze singur. Se poate citi un singur psalm, o parte dintr-o catismă sau, după putere, o catismă întreagă.
Nu este obligatoriu ca familia să citească Psaltirea integral într-o anumită perioadă. Nici lectura neîntreruptă după înmormântare nu este o cerință universală. Tradiția citirii Psaltirii lângă trup aparține mai ales perioadei dintre moarte și înhumare; după înhumare, ea poate continua ca rugăciune particulară, fără a fi transformată într-o obligație apăsătoare.
Pot fi folosite și:
- rugăciunile pentru cei adormiți dintr-o carte de rugăciuni ortodoxă;
- canonul pentru cel adormit, dacă este tipărit pentru citirea mirenilor;
- rugăciunea copiilor pentru părinții adormiți, a soțului pentru soție sau a soției pentru soț, acolo unde acestea se găsesc în cărțile bisericești;
- un fragment din Sfânta Evanghelie, urmat de o scurtă cerere de pomenire;
- rugăciunile obișnuite de dimineață sau de seară, în care se adaugă numele celui adormit.
Mirenii nu trebuie să imite vocea și rolul preotului, să rostească ectenii ca la slujbă sau să reproducă exclamările rezervate slujitorului hirotonit. Dacă o carte nu arată limpede ce poate citi un laic, este bine să fie întrebat preotul.
Rugăciunea împreună cu familia
Rugăciunea comună poate aduna familia într-un moment în care fiecare suferă diferit. O persoană poate citi, iar ceilalți pot asculta și răspunde cu „Amin”. Copiii pot participa câteva minute, fără a fi obligați să stea nemișcați la o rânduială lungă. Persoanele în vârstă sau bolnave se pot ruga șezând.
Nu este necesar ca toți membrii familiei să aibă același ritm. Unii pot vorbi ușor despre cel adormit, alții nu pot rosti încă numele fără să plângă. Unii găsesc alinare în citirea îndelungată, iar alții pot spune doar „Doamne, miluiește-l și odihnește-l”. Aceste diferențe nu trebuie judecate.
Dacă familia locuiește în mai multe țări, se poate conveni un moment comun, dar nu este obligatoriu ca rugăciunea să fie simultană pentru a avea valoare. Fiecare se poate ruga în locul și limba în care înțelege cel mai bine cuvintele. Rugăciunea nu depinde de distanța față de mormânt și nici de faptul că rudele se află în aceeași casă.
Icoana, fotografia, lumânarea și candela
Rugăciunea creștină se îndreaptă către Dumnezeu. În mod firesc, ea se face în fața icoanelor. O fotografie a celui adormit poate fi păstrată în apropiere ca amintire, însă nu devine icoană și nu este obiect de cult. Nu este necesar să i se aducă mâncare, apă sau alte daruri.
O lumânare sau o candelă pentru cel adormit poate fi aprinsă în timpul rugăciunii. Lumina amintește de Hristos și de chemarea creștinului la lumină și la fapte bune. Ea nu luminează mecanic „drumul sufletului” și nu ține sufletul legat de casă.
Candela nu trebuie să ardă fără oprire 40 de zile. Poate fi stinsă când nimeni nu o supraveghează, noaptea, la plecarea din locuință sau ori de câte ori există risc de incendiu. O familie care nu poate folosi foc deschis se poate ruga fără lumânare. Lipsa ei nu micșorează rugăciunea.
Nu este necesar ca încăperea să rămână neschimbată, cu ferestrele deschise, oglinzile acoperite sau un loc „rezervat” sufletului. Astfel de practici aparțin unor credințe populare și nu exprimă învățătura creștină despre viața de după moarte. Pentru criterii mai largi poate fi consultată pagina despre deosebirea dintre tradiția bisericească, obiceiul local și superstiție.
Rugăciunea de acasă și pomenirea în biserică
Rugăciunea personală și rugăciunea liturgică nu se exclud. Familia se roagă acasă, iar în biserică numele celui adormit este pomenit în comunitatea euharistică. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu numește pomenirea la Sfânta Liturghie cea mai însemnată rugăciune a Bisericii pentru cei adormiți, deoarece îi cuprinde pe cei vii și pe cei morți în roadele Jertfei lui Hristos.
De aceea, o familie nu trebuie să aleagă între „ne rugăm noi” și „dăm pomelnic la biserică”. Este bine să le păstreze pe amândouă:
- rugăciune personală sau comună acasă;
- participare la Sfânta Liturghie, după posibilitate;
- pomelnic cu numele de botez;
- parastas, panihidă sau litie la soroacele rânduite;
- milostenie făcută cu discernământ și fără ostentație.
Detaliile slujbelor sunt explicate în secțiunea Parastas și slujbe de pomenire, iar datele de 3, 9 și 40 de zile sunt tratate separat în Soroace și zile de pomenire.
Un preot poate fi chemat și acasă pentru o rugăciune sau pentru o slujbă de pomenire, după rânduiala și posibilitățile parohiei. Familia nu trebuie însă să improvizeze singură parastasul sau să considere că prezența preotului în locuință este obligatorie în fiecare săptămână.
Cât timp continuă rugăciunea
În tradiția ortodoxă, primele 40 de zile sunt privite cu o atenție deosebită și sunt legate de soroacele de 3, 9 și 40 de zile. De aceea, multe familii aleg o rugăciune zilnică în această perioadă. Articolul despre pomenirea în primele 40 de zile prezintă întregul parcurs fără a dubla explicațiile detaliate ale fiecărui soroc.
Rugăciunea nu se oprește însă în ziua a 40-a. Cel adormit poate fi pomenit la trei, șase și nouă luni, la un an, la pomenirile anuale, în sâmbetele morților și în rugăciunea personală de-a lungul întregii vieți. Dragostea creștină nu are termen de expirare.
Dacă familia nu s-a rugat zilnic sau a omis mai multe zile, nu trebuie să recupereze mecanic toate rugăciunile. Se reia simplu. Dumnezeu nu primește rugăciunea ca pe o datorie contabilă, iar un șir întrerupt nu provoacă rău celui adormit.
Când rugăciunea devine greu de rostit
În doliu, omul poate simți uscăciune, mânie, vinovăție sau neputință. Uneori nu se poate concentra, citește același rând de mai multe ori sau izbucnește în plâns. Aceste reacții nu înseamnă lipsă de credință. Rugăciunea poate fi foarte scurtă, iar tăcerea înaintea lui Dumnezeu poate face parte din ea.
Dacă apar atacuri de panică, insomnie severă, imposibilitatea de a mânca sau de a funcționa, gânduri de auto-vătămare ori o vinovăție care devine copleșitoare, familia trebuie să ceară ajutor. Discuția cu preotul poate fi însoțită de sprijin medical sau psihologic. Îngrijirea sănătății nu este lipsă de credință.
Rugăciunea nu trebuie folosită pentru a opri cu forța plânsul și nici pentru a-i obliga pe ceilalți să sufere într-un anumit fel. Pagina despre doliu și rugăciunea pentru cel adormit dezvoltă această legătură dintre durere, nădejde și viața creștină.
Ce trebuie evitat
Rugăciunea pentru cel adormit nu trebuie amestecată cu practici prin care familia încearcă să afle unde se află sufletul, să primească semne, să cheme mortul sau să interpreteze fiecare vis ca mesaj. Biserica îi încredințează pe cei adormiți lui Dumnezeu și nu încurajează spiritismul, ghicitul sau conversațiile rituale cu morții.
De asemenea, nu există temei pentru ideile că:
- sufletul trebuie hrănit cu apă, pâine sau mâncare lăsată pe masă;
- o lumânare stinsă ar lăsa sufletul fără lumină;
- rugăciunea trebuie rostită numai la o anumită oră;
- o greșeală de pronunție ar anula pomenirea;
- cel mort se supără dacă familia mută lucrurile, aerisește sau curăță locuința;
- rugăciunea unei persoane „nepotrivite” ar face rău;
- visele stabilesc ce obiecte trebuie date de pomană.
Un obicei local poate fi păstrat dacă este pașnic, nu contrazice credința și nu apasă familia. Când un gest este justificat prin frică, amenințare sau ideea că sufletul ar fi controlat prin obiecte, este nevoie de discernământ și de sfatul preotului.
O rânduială practică pentru familie
Pentru o familie care nu știe de unde să înceapă, este suficientă următoarea rânduială:
- alegeți un moment liniștit, dimineața sau seara;
- opriți televizorul și telefoanele pentru câteva minute;
- faceți semnul crucii și rostiți o rugăciune începătoare;
- citiți un psalm sau o rugăciune pentru cei adormiți;
- pomeniți numele de botez al celui adormit;
- cereți odihnă pentru el și întărire pentru familie;
- încheiați cu „Veșnică pomenire” sau cu o scurtă rugăciune către Dumnezeu;
- continuați în zilele următoare după putere și legați rugăciunea de pomenirea în biserică.
Această rânduială poate dura cinci minute sau mai mult. Nu lungimea o face adevărată, ci atenția, credința și dragostea cu care este rostită.
Întrebări frecvente
Este obligatoriu să ne rugăm în fiecare zi timp de 40 de zile?
Este o practică bună și răspândită, dar nu o condiție magică. Familia se roagă după putere și continuă pomenirea și în biserică. O zi omisă nu trebuie să provoace teamă.
Ce rugăciune este cea mai potrivită?
Poate fi folosită o rugăciune pentru cei adormiți dintr-o carte ortodoxă, un psalm sau o cerere scurtă rostită cu propriile cuvinte. Pentru o rânduială mai amplă se poate cere recomandarea preotului.
Putem citi Psaltirea după înmormântare?
Da. Se poate citi un psalm, o catismă sau cât permite timpul și puterea. Nu este obligatorie citirea integrală ori neîntreruptă.
Trebuie să ardă candela permanent?
Nu. Candela poate fi aprinsă în timpul rugăciunii și trebuie stinsă atunci când nu poate fi supravegheată. Rugăciunea nu depinde de menținerea permanentă a focului.
Putem să ne rugăm în altă limbă decât româna?
Da. Rugăciunea personală poate fi rostită în limba înțeleasă de cel care se roagă. Pentru slujbele bisericești se urmează limba și rânduiala parohiei.
Ce facem dacă nu cunoaștem numele de botez?
Întrebați rudele sau preotul. În rugăciunea personală Dumnezeu cunoaște persoana pomenită, dar pentru pomelnicul bisericesc este bine să fie aflat numele de botez corect.
Se poate pune fotografia celui adormit lângă icoane?
Poate fi așezată într-un loc decent ca amintire, dar fotografia nu este icoană și nu i se aduce cult. Rugăciunea se îndreaptă către Dumnezeu.
Poate familia chema preotul acasă după înmormântare?
Da, dacă dorește o rugăciune sau o slujbă de pomenire și dacă practica parohiei permite. Data și rânduiala se stabilesc direct cu preotul.
Rugăciunea continuă iubirea
După ce mormântul a fost închis și casa a rămas fără prezența celui drag, familia nu este chemată să întrețină o frică permanentă, ci să păstreze o pomenire vie și cumpătată. Rugăciunea de acasă poate fi scurtă, poate fi rostită printre lacrimi și poate fi reluată după zile de tăcere. Ea se unește cu rugăciunea Bisericii și transformă amintirea într-o încredințare: „Doamne, pomenește-l și odihnește-l în pace”.