Masa de pomenire se organizează, de obicei, după înmormântare și după parastasele săvârșite la soroace. Ea continuă, prin comuniune și milostenie, pomenirea începută în rugăciunea Bisericii, dar nu este ea însăși parastas și nu poate înlocui Sfânta Liturghie, pomenirea la Proscomidie sau slujba pentru cel adormit.
După înmormântare sunt chemați în mod firesc rudele, apropiații, cei care au participat la slujbă și cei care au ajutat familia. La soroace, masa poate fi mai restrânsă. Nu este necesar ca fiecare pomenire să devină un ospăț mare: familia poate oferi o masă simplă, poate împărți hrană ori poate îndrepta milostenia către oameni care au nevoie.
Pe scurt
- Masa se face după slujba de înmormântare sau după parastas, nu în locul lor.
- La înmormântare sunt invitați, de regulă, participanții și cei care au ajutat familia.
- La soroace, numărul invitaților și forma mesei pot fi adaptate împrejurărilor.
- Nu există obligația unui meniu fix sau a unui număr stabilit de feluri.
- Masa începe și se încheie cu rugăciune și păstrează o atmosferă sobră.
- Dacă ziua este de post, toate bucatele se pregătesc potrivit rânduielii postului.
- O masă modestă ori o pomană oferită unor persoane nevoiașe este preferabilă cheltuielilor făcute din presiune socială.
- Soroacele se calculează de la ziua morții; data slujbei se stabilește cu preotul când există impedimente liturgice.
Masa urmează pomenirii bisericești
În rânduiala ortodoxă, centrul pomenirii îl constituie rugăciunea pentru cel adormit. Familia aduce numele la biserică, participă la Sfânta Liturghie și la parastas, pregătește cele cerute pentru slujbă și face milostenie. Masa are sens atunci când se așază în această ordine, ca prelungire a rugăciunii prin comuniune și grijă față de aproapele.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu leagă praznicul sau masa de pomană de vechile agape creștine, numite „mese ale iubirii”. Nu era vorba doar despre hrană, ci despre comunitate, rugăciune și ajutorarea celor lipsiți. În același sens, tradiția păstrată în scrierile Părintelui Nicodim Măndiță numește pomeni atât mesele făcute în memoria celor morți, cât și faptele de milostenie săvârșite pentru pomenirea lor.
De aceea, masa nu trebuie înțeleasă ca hrană pregătită pentru sufletul celui mort. Cel adormit nu mănâncă din bucatele puse pe masă. Folosul pomenirii se leagă de rugăciunea Bisericii, de milostenie și de dragostea creștină arătată în numele lui.
Masa după înmormântare
După încheierea slujbei și a îngropării, familia îi poate invita la masă pe cei care au însoțit persoana decedată pe ultimul drum. Părintele Eugen Drăgoi îi menționează în mod deosebit pe:
- membrii familiei și rudele;
- prietenii și cunoscuții;
- cei care au participat la ceremonia înmormântării;
- persoanele care au ajutat la pregătiri, la priveghere, la transport sau la înhumare.
Invitația este un gest de recunoștință și comuniune. Ea nu trebuie însă transformată într-o obligație de a primi un număr nerealist de oameni sau de a organiza o masă peste puterile familiei. După zile grele, cu priveghere, slujbă și multe responsabilități, o masă simplă și bine organizată este pe deplin potrivită.
În unele familii, masa începe imediat după întoarcerea de la cimitir. În altele, invitații se deplasează la o sală, la casa familiei sau în alt loc pregătit dinainte. Locul nu schimbă sensul mesei, dacă sunt păstrate rugăciunea, buna-cuviință și măsura.
Masa la soroace
După înmormântare, Biserica îi pomenește pe cei adormiți la termenele sau soroacele cunoscute: la 3, 9 și 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni, la un an și apoi anual, potrivit practicii bisericești și locale. Fiecare dintre aceste termene are propriul înțeles liturgic și este explicat separat în secțiunea Soroace și zile de pomenire.
La aceste pomeniri, masa urmează în mod normal Sfintei Liturghii și parastasului. Familia aduce din timp pomelnicul și cele necesare slujbei, iar după rugăciune poate chema rudele, apropiații și alte persoane la masă sau poate împărți hrană.
Nu este nevoie ca toate soroacele să fie marcate prin mese la fel de mari. Împrejurările diferă:
- la 40 de zile și la un an se adună adesea mai multe rude;
- la 3, 6 sau 9 luni pomenirea poate fi mai restrânsă;
- uneori se oferă doar colivă, colac și pachete cu alimente;
- familia poate alege să hrănească persoane nevoiașe ori să sprijine o familie aflată în dificultate;
- când rudele locuiesc departe, slujba poate fi făcută fără un ospăț numeros.
Mărimea mesei nu măsoară dragostea față de cel adormit. Important este ca pomenirea să fie făcută conștient, fără neglijarea slujbei și fără ca familia să fie împinsă la datorii sau la cheltuieli disproporționate.
Este obligatorie o masă mare la fiecare soroc?
Nu. Tradiția mesei de pomenire este veche și are un sens creștin real, dar Biserica nu stabilește un număr obligatoriu de invitați, de feluri de mâncare, de farfurii ori de pachete. Nici nu cere ca la fiecare soroc să fie repetată masa de după înmormântare în aceeași amploare.
O familie poate alege una dintre mai multe forme potrivite:
- o masă comună pentru rude și apropiați;
- o masă restrânsă după slujbă;
- împărțirea unor porții de hrană;
- oferirea de alimente, haine ori ajutor unor persoane nevoiașe;
- sprijinirea unei familii, a unui bătrân singur sau a unei instituții de binefacere.
Aceste forme nu sunt identice, dar pot exprima aceeași milostenie. Ceea ce trebuie evitat este reducerea pomenirii la o convenție socială: „trebuie să facem, fiindcă așa va întreba lumea”. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu avertizează tocmai asupra întrecerii între mese, când sobrietatea și rugăciunea sunt înlocuite de dorința de a arăta o masă mai bogată decât a altora.
Cine participă și ce rânduială se păstrează
După înmormântare sunt primiți, de regulă, cei care au participat la slujbă, rudele, apropiații și persoanele care au ajutat familia. La soroace, cercul poate fi mai restrâns. Este potrivit ca milostenia să ajungă și la oameni care au nevoie reală de sprijin, fără ca aceștia să fie tratați ca o prezență formală necesară obiceiului.
Masa începe și se încheie cu rugăciune. Coliva, colacul și celelalte daruri aduse la slujbă sunt binecuvântate potrivit rânduielii bisericești, dar masa comună nu devine prin aceasta o slujbă. Participanții păstrează o atitudine sobră: fără atmosferă de petrecere, beție, gălăgie, comparații despre costul mesei sau gesturi superstițioase precum vărsarea băuturii „pentru mort”.
Părintele Eugen Drăgoi recomandă ca cei prezenți să mănânce cu bună-cuviință și cu rugăciune pentru cel decedat. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu atrage, la rândul său, atenția că întrecerea între mese și dorința de a impresiona mută gândul de la rugăciune și milostenie spre orgoliu.
Ce se pregătește
Nu există un meniu ortodox obligatoriu. Hrana se alege după ziua bisericească, sezon, numărul de participanți, obiceiul local și posibilitățile familiei. Poate fi un singur fel consistent sau o masă cu mai multe preparate, fără ca numărul lor să aibă valoare religioasă.
Pentru exemple concrete de meniu poate fi consultat materialul Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?.
Dacă pomenirea cade într-o zi de post, întreaga masă se pregătește de post. Peștele, untdelemnul și vinul se folosesc numai potrivit dezlegării zilei. Explicațiile practice se găsesc în pagina Masa de pomenire în post.
Data slujbei și data mesei
Soroacele se calculează de la ziua morții, nu de la înmormântare. În principiu, pomenirea se face la termenul rânduit. Totuși, anumite zile și perioade au reguli liturgice proprii, iar parastasul poate trebui stabilit mai devreme sau într-o zi apropiată, după îndrumarea preotului.
Familia nu ar trebui să mute singură slujba numai pentru a putea servi un anumit meniu sau pentru a aduna mai mulți invitați. Mai întâi se stabilește rânduiala bisericească, apoi se organizează masa. Pentru situațiile în care data cade în post, într-o sărbătoare sau într-o perioadă fără parastase, sunt utile materialele:
- Ce facem dacă ziua de pomenire cade în post?
- Se poate muta parastasul mai devreme sau mai târziu?
- Zile în care nu se fac parastase
Masa poate avea loc după slujbă în aceeași zi. Dacă există motive practice serioase, forma concretă se stabilește fără a confunda întâlnirea familiei cu parastasul propriu-zis.
Masa, pomana și milostenia
În limbajul curent, cuvântul „pomană” poate desemna atât masa comună, cât și alimentele sau obiectele împărțite. Din punct de vedere creștin, toate acestea trebuie să păstreze caracterul de milostenie făcută în memoria celui adormit.
O masă la care participă numai rudele poate avea valoare de comuniune și sprijin pentru familie. Totuși, legătura cu milostenia devine mai vizibilă atunci când o parte din hrană sau din resurse ajunge la cei care au nevoie. Nu este obligatoriu ca ajutorul să ia forma unor pachete identice. Uneori este mai folositor să se ofere:
- alimente potrivite unei familii concrete;
- o masă caldă unei persoane singure;
- medicamente ori produse necesare unui bolnav;
- îmbrăcăminte în stare bună;
- bani pentru o nevoie reală;
- sprijin unei opere de binefacere a parohiei.
Milostenia nu cumpără iertarea păcatelor și nu funcționează mecanic. Ea este o faptă de iubire însoțită de rugăciunea pentru cel adormit și de pocăința celor vii.
O ordine practică pentru familie
Mai întâi se stabilește cu preotul ziua și ora slujbei. Apoi familia estimează realist numărul participanților, alege locul și meniul potrivit zilei, hotărăște ce va fi oferit ca milostenie și organizează masa fără risipă. Această ordine păstrează slujba în centru și împiedică pregătirile culinare să devină preocuparea principală a pomenirii.
Întrebări și răspunsuri
Masa de pomenire este obligatorie după înmormântare?
Este o tradiție creștină veche și potrivită, dar nu trebuie înțeleasă ca obligația unui ospăț mare. Familia poate organiza o masă simplă sau poate oferi hrană și ajutor celor nevoiași, fără ca lipsa unui banchet să anuleze pomenirea bisericească.
Trebuie făcută masă la fiecare soroc?
Nu este necesar ca fiecare soroc să fie însoțit de o masă numeroasă. Parastasul și rugăciunea sunt centrale; masa, împărțirea hranei și milostenia se adaptează posibilităților familiei.
Cine se invită după înmormântare?
De regulă, sunt invitați rudele, apropiații, participanții la slujbă și cei care au ajutat familia. Este potrivit ca milostenia să ajungă și la persoane care au nevoie reală de sprijin.
Poate avea loc masa fără preot?
Da. Preotul săvârșește slujba și binecuvintează darurile potrivit rânduielii, dar nu este obligatoriu să rămână la întreaga masă. Dacă nu este prezent, familia începe și încheie masa cu rugăciunile obișnuite.
Putem organiza masa în altă zi decât parastasul?
Întâlnirea familiei poate fi organizată după posibilități, dar nu trebuie confundată cu parastasul. Data slujbei se stabilește după rânduiala bisericească, iar masa este firesc să o urmeze; când există un impediment real, familia discută concret cu preotul.