La înmormântare și la parastas se folosesc obiecte cu rosturi diferite. Crucea și icoana mărturisesc credința în Hristos; lumânarea și tămâia însoțesc rugăciunea; pânza acoperă trupul cu demnitate; coliva, colacul, vinul și untdelemnul sunt prinoase aduse pentru binecuvântare și împărțire. Alte lucruri — prosoape, batiste, anumite forme de toiag, numere fixe de colaci sau pachete — pot ține de tradiția locală.
Niciunul dintre aceste obiecte nu lucrează prin el însuși și nu poate înlocui rugăciunea Bisericii. Crucea nu este talisman, lumânarea nu luminează material un drum al sufletului, iar coliva nu este hrană pentru cel mort. În același timp, obiectele nu sunt simple decorațiuni: folosite cu înțelegere, ele fac vizibilă credința, exprimă respectul față de trup și ajută familia să participe concret la slujbă.
În Republica Moldova se întâlnesc forme românești, slave și mixte. Pot fi folosite denumiri precum colivă și kutia, paos și vin, cățuie și cădelniță, cunună și venchik. De aceea, familia nu trebuie să cumpere automat un „set complet”, ci să întrebe parohia ce este necesar, ce asigură biserica și ce aparține numai obiceiului locului.
Pe scurt
- Nu există un set universal de obiecte obligatorii pentru toate înmormântările și parastasele.
- Trebuie deosebite obiectele pentru trup și sicriu, obiectele liturgice, prinoasele și darurile de pomană.
- Crucea, icoana, lumânarea și tămâia primesc sens în rugăciune, nu printr-o putere proprie.
- Coliva, colacul, vinul și untdelemnul sunt prinoase; ele nu sunt provizii pentru cel adormit.
- Praporii, crucea procesională, cădelnița și cărțile de slujbă aparțin de regulă bisericii.
- Prosoapele, pachetele, pomul împodobit și numerele fixe de obiecte țin mai ales de tradiția locală.
- Nu toate lucrurile așezate lângă sicriu se îngroapă; icoana și bunurile personale trebuie verificate înainte de închiderea lui.
- Siguranța, igiena și posibilitățile reale ale familiei au prioritate față de reproducerea rigidă a unui obicei.
De ce sunt folosite lucruri văzute
Credința creștină privește omul ca unitate de suflet și trup. De aceea, rugăciunea este însoțită de gesturi și de lucruri materiale: creștinul face semnul crucii, sărută icoana, aprinde o lumânare, aduce pâine și vin și încredințează pământului trupul celui adormit. Materia poate sluji mărturisirii credinței, fără a fi confundată cu Dumnezeu și fără a primi o putere automată.
În cadrul înmormântării, obiectele și prinoasele pot exprima:
- credința în Crucea și Învierea lui Hristos;
- respectul față de trupul celui adormit;
- rugăciunea pentru iertare și odihnă;
- nădejdea în învierea morților;
- comuniunea familiei și a parohiei;
- milostenia făcută în memoria celui plecat.
Sensul nu se află în obiectul izolat. O lumânare fără rugăciune rămâne ceară care arde, iar un colac care nu este binecuvântat și împărțit rămâne pâine. În rânduiala Bisericii, lucrurile văzute sunt puse în slujba credinței, nu în locul ei.
Patru categorii care nu trebuie confundate
Lucrurile pentru trup și sicriu
Aici intră îmbrăcămintea, crucea personală sau cea așezată în mâini, icoana, pânza ori giulgiul, precum și cununa funerară sau rugăciunea de dezlegare acolo unde se folosesc. Ele aparțin pregătirii celui adormit și trebuie alese potrivit practicii parohiei.
Obiectele folosite la slujbă
Cădelnița, crucea procesională, praporii, sfeșnicele, cărțile și veșmintele aparțin de regulă bisericii. Familia poate pregăti lumânări, tămâie, cărbune și o cățuie simplă pentru rugăciunea de acasă, dacă acestea sunt cerute.
Prinoasele
Coliva, colacul, pâinea, vinul și uneori untdelemnul sunt daruri aduse pentru binecuvântare și apoi împărțite. Ele nu trebuie confundate nici cu masa de pomenire, nici cu bunurile puse în sicriu.
Darurile de pomană și obiceiurile locale
Hainele, prosoapele, batistele, vesela, alimentele și pachetele oferite oamenilor sunt forme de milostenie, explicate mai amplu în secțiunea Pomană și milostenie pentru cei adormiți. Pomul împodobit, anumite textile, numerele de colaci și alte gesturi pot aparține tradiției familiale sau regionale. Ele pot fi păstrate dacă nu contrazic credința, nu tulbură slujba și nu împovărează familia.
Ghidul Ce obiecte și prinoase sunt necesare la înmormântare și parastas? arată concret ce pregătește familia și ce trebuie verificat la parohie înainte de cumpărături.
Trupul, sicriul și obiectele personale
Pregătirea trupului face parte din perioada descrisă în secțiunea Ce se face înainte de înmormântare?. Trupul este spălat, îmbrăcat și așezat cu demnitate. Pe piept ori în mâini se poate pune o cruce, iar icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului sau a sfântului ocrotitor poate fi așezată pentru rugăciune și ultima sărutare. Pânza ori acoperământul protejează trupul și exprimă încredințarea lui în mâinile lui Dumnezeu.
În unele parohii din Moldova se folosește venchik-ul, iar textul rugăciunii de dezlegare poate rămâne în mâinile celui adormit. Aceste forme nu sunt identice pretutindeni și trebuie urmată rânduiala slujitorului.
Nu toate lucrurile aflate lângă trup se îngroapă. Icoana este de obicei ridicată și păstrată, florile voluminoase se scot, iar actele, cheile, telefonul, cardurile, bijuteriile și obiectele de familie trebuie verificate. Banii „pentru drum”, hrana, alcoolul, talismanele și obiectele destinate unei presupuse vieți materiale după moarte nu au temei creștin.
Pagina Ce se pune și ce nu se pune în sicriu? explică separat situația fotografiilor, scrisorilor, verighetelor, dispozitivelor medicale și bunurilor de valoare.
Crucea și icoana: mărturisire, nu protecție magică
Crucea este semnul central al înmormântării creștine, deoarece moartea este privită prin Crucea și Învierea Domnului. La aceeași slujbă pot apărea crucea de la gât, crucea mică din mâini, crucea procesională și crucea care va fi așezată la mormânt. Fiecare are o funcție diferită.
Icoana nu este portretul celui mort. Ea îl reprezintă pe Hristos, pe Maica Domnului ori pe un sfânt și îi îndreaptă pe cei prezenți spre rugăciune. La ultima despărțire se sărută de regulă icoana sau Sfânta Cruce; cine nu poate face acest gest se poate închina fără contact direct.
După slujbă, icoana se păstrează în casă, se așază la locul de rugăciune sau, după un obicei local, se oferă cu respect. Nu se îngroapă automat pentru că a fost cumpărată într-un set funerar. Diferențele dintre aceste obiecte și folosirea lor sunt dezvoltate în Crucea și icoana la înmormântare, iar instalarea și înlocuirea crucii de la mormânt în Crucea și monumentul funerar la mormânt.
Lumina: lumânarea, candela și toiagul
Lumânarea mărturisește credința în Hristos, „Lumina lumii”, și însoțește rugăciunea la ieșirea sufletului, lângă sicriu, în mâinile participanților, la colivă, în biserică, la parastas și la mormânt. Candela poate păstra un ritm al rugăciunii acasă ori la mormânt, fără obligația de a arde neîntrerupt când nu poate fi supravegheată.
Toiagul este o lumânare funerară mare, întâlnită în multe comunități românești și moldovenești. Forma, locul și durata folosirii sale diferă. El aparține aceluiași simbolism al luminii și nu este un sprijin material pentru suflet și nici o măsură a „drumului” de după moarte.
În pagina Lumânarea, candela și toiagul la înmormântare și pomenire sunt explicate momentele folosirii, practica primelor 40 de zile, soarta resturilor și regulile de siguranță. Felul în care arde flacăra nu este un mesaj despre starea celui adormit.
Tămâia și tămâierea
Fumul tămâiei este imaginea rugăciunii care se înalță către Dumnezeu. Preotul tămâiază trupul sau sicriul, icoanele, crucea, prinoasele, credincioșii și mormântul potrivit rânduielii.
Trebuie deosebite tămâia, cărbunele, cățuia și cădelnița. Cădelnița este obiectul liturgic al preotului sau diaconului, în timp ce cățuia este un vas simplu folosit acasă ori la cimitir. Familia nu trebuie să improvizeze focul cu spirt, plastic, benzină sau materiale care produc fum toxic.
Într-un apartament mic, într-o instituție cu alarmă de incendiu, lângă oxigen medical sau persoane cu boli respiratorii, tămâierea poate fi redusă ori omisă. Rugăciunea nu își pierde valoarea prin lipsa fumului. Instrucțiunile complete se află în Tămâia, cărbunele și cățuia la înmormântare și parastas.
Pânza, acoperământul și prosoapele
Pânza albă, giulgiul sau acoperământul așezat peste trup exprimă respectul și, în tâlcuirea bisericească, încredințarea celui adormit acoperământului lui Hristos. Albul poate aminti de haina Botezului, de lumină și de nădejdea în înviere.
Acoperământul trupului nu trebuie confundat cu prosoapele oferite slujitorilor, batistele date împreună cu lumânări, textilele legate de cruce sau prapori, păturile oferite de pomană ori pânza neagră pusă la poarta casei ca semn de doliu.
Prosoapele sunt o tradiție răspândită, dar nu există un număr, o dimensiune sau o culoare obligatorie. Este mai potrivit să fie împărțite fără agitație și fără a întrerupe rugăciunea. Pagina Pânza, acoperământul și prosoapele la înmormântare tratează și textilele tehnice, „podurile” și lucrurile trecute peste sicriu.
Coliva și colacul
Coliva și colacul sunt cele mai cunoscute prinoase ale pomenirii ortodoxe românești. Coliva, făcută de regulă din grâu sau arpacaș, trimite la bobul pus în pământ care aduce roadă și exprimă credința în învierea trupului. Dulceața ei amintește de bucuria vieții veșnice.
Colacul este pâine din grâu, adesea rotundă ori împletită. El poate exprima comuniunea, darul împărțit și viața fără sfârșit. Termenul regional capăt poate desemna un colac, o pâine sau un ansamblu de prinoase; sensul exact se verifică local.
Coliva și colacul se aduc la slujbă, se binecuvântează și se împart celor vii. Ele nu sunt hrană pentru mort, nu se îngroapă și nu trebuie lăsate să se strice pe mormânt. Locul prinoaselor în rugăciunea liturgică este prezentat în secțiunea Parastas și slujbe de pomenire. Numărul lor nu produce un efect spiritual automat. Detaliile despre pregătire, post, kutia, Panaghia și Paștele Blajinilor sunt reunite în Coliva și colacul la înmormântare și parastas.
Vinul, paosul și untdelemnul
Vinul poate fi adus împreună cu celelalte prinoase și folosit la parastas sau la înhumare, potrivit rânduielii locului. Untdelemnul este legat de milă, vindecare, har și lumină. În unele practici, preotul le folosește înainte de închiderea sicriului ori la mormânt.
Termenii paos, paus, apaos și apaus au sensuri regionale: pot desemna vinul de pomenire, un amestec de vin și untdelemn, vinul turnat peste colivă sau vasul pregătit pentru aceste acte. Familia nu trebuie să stabilească singură rețeta și momentul folosirii.
Actul săvârșit de preot nu trebuie confundat cu vărsarea alcoolului „pentru mort”. Țuica și alte băuturi tari nu sunt paos, iar paosul nu este Sfânta Împărtășanie. Articolul Vinul, paosul și untdelemnul la înmormântare și parastas explică și regulile de igienă, folosirea la colivă, vinul cu apă și soarta resturilor.
Ce asigură biserica și ce pregătește familia
Parohia are de regulă cărțile de cult, veșmintele, cădelnița, sfeșnicele, crucea procesională și praporii. Poate asigura și tămâia, cărbunele sau unele lumânări. Capela ori serviciul funerar poate pune la dispoziție suporturi, acoperăminte și alte materiale practice. Crucea procesională și praporii pot însoți cortegiul potrivit rânduielii descrise în pagina despre procesiunea funerară; lipsa lor nu anulează slujba.
Familia pregătește ceea ce este legat de trup, prinoasele cerute și obiectele pe care parohia nu le oferă. Înainte de cumpărături trebuie clarificate câteva lucruri:
- unde se săvârșește slujba și ce există deja acolo;
- ce se pune la trup și ce se scoate înainte de închiderea sicriului;
- ce lumânări, tămâie și cărbune sunt necesare;
- ce colivă, colaci, vin sau untdelemn se aduc;
- ce aparține pomanei și poate fi pregătit separat;
- dacă ziua este de post și ce reguli are cimitirul ori capela.
Această verificare previne cumpărăturile duble, risipa și situația în care un pachet comercial este confundat cu rânduiala Bisericii. Florile și coroanele pot exprima respectul, dar sunt opționale și trebuie folosite cu măsură; întrebuințarea lor la mormânt este explicată în Flori și coroane la înmormântare și la mormânt.
Normă bisericească, variantă locală și superstiție
Nu orice obicei local este greșit. Un prosop oferit, un toiag, un colac împletit, o pânză tradițională ori o icoană păstrată 40 de zile pot exprima memoria familiei și identitatea comunității.
Problema apare când obiectului i se atribuie o putere pe care Biserica nu o recunoaște: banii ar plăti drumul sufletului, prosopul ar ajuta la „vămi”, vinul ar fi băut de mort, un anumit număr de colaci ar garanta un rezultat spiritual, iar lipsa unui obiect ar vătăma sufletul.
Un criteriu simplu este următorul: tradiția poate fi păstrată dacă este compatibilă cu credința, nu înlocuiește rugăciunea, nu provoacă teamă și nu cere familiei cheltuieli disproporționate. Când rudele vin din practici diferite, rânduiala slujbei o stabilește preotul, iar formele culturale suplimentare se păstrează numai dacă nu tulbură ceremonia. Mai multe criterii sunt prezentate în Tradiția bisericească, obiceiul local și superstiția.
Ce se face cu lucrurile după slujbă
După înmormântare pot rămâne icoana, lumânări, toiagul, prosoape, vin, untdelemn, colivă, colaci, flori și bunuri personale. În mod obișnuit, icoana se păstrează sau se oferă cu respect; lumânările pot fi reaprinse la pomeniri; prinoasele se împart și se consumă; prosoapele se folosesc normal; florile se îndepărtează când se ofilesc; bunurile personale se păstrează, se împart ori se dau de pomană.
Nu este necesar ca familia să păstreze ani întregi toate resturile din frica de a le folosi. Obiectele sfinte deteriorate pot fi duse la biserică, iar cele obișnuite sunt gestionate cu bun-simț și fără explicații magice. Pentru haine și celelalte lucruri rămase există ghidul Ce facem cu hainele, lumânările, coliva și lucrurile rămase după înmormântare?.
Întrebări frecvente
Există un obiect fără de care slujba nu se poate face?
Rânduiala are nevoie de ceea ce folosește preotul pentru rugăciune, dar nu există un pachet comercial universal. Dacă lipsește un obiect secundar, familia urmează soluția simplă indicată de parohie; slujba nu se repetă din cauza unui prosop, a unei coroane sau a unui număr greșit de colaci.
Trebuie cumpărate toate lucrurile oferite într-un set funerar?
Nu. Setul poate fi comod, dar trebuie verificat. Unele obiecte sunt deja asigurate de biserică ori capelă, iar altele aparțin numai unui obicei local.
Pot fi păstrate tradițiile familiei?
Da, dacă nu contrazic credința, nu sunt prezentate ca obligații pentru toți, nu tulbură slujba și nu provoacă teamă sau datorii. Tradiția trebuie să sprijine rugăciunea, nu să o înlocuiască.
Ce facem când rudele cer lucruri diferite?
Se urmează mai întâi rânduiala preotului și practica parohiei. Familia poate păstra câteva forme tradiționale importante, dar fără explicații magice, cumpărături inutile și conflicte în jurul sicriului.