În tradiția ortodoxă românească, stâlpii sunt rugăciuni săvârșite de preot pentru cel adormit în perioada dintre moarte și înmormântare, de obicei la casă sau la capelă. În forma întâlnită cel mai des, o slujbă scurtă pentru cei adormiți este însoțită de citirea unor fragmente din Sfânta Evanghelie. În unele localități aceeași rânduială este numită și cina, mai ales atunci când se face seara.
Practica nu este complet uniformă. În unele parohii se citesc Evangheliile Învierii, în altele există o selecție locală de pericope, iar numărul slujbelor și momentul lor se stabilesc după timpul până la înmormântare și rânduiala locului. De aceea, familia nu trebuie să alcătuiască singură programul sau să caute un număr „obligatoriu” de citiri, ci să întrebe preotul parohiei.
Pe scurt
- Stâlpii sunt o rânduială de rugăciune pentru cel adormit înainte de înmormântare.
- De regulă, slujba cuprinde o formă scurtă de panihidă și citiri din Sfânta Evanghelie.
- În unele zone este numită cina, deoarece se săvârșește adesea seara; termenul nu desemnează masa de seară.
- Stâlpii nu sunt același lucru cu priveghiul: slujba este un moment liturgic precis, iar priveghiul este cadrul mai larg al vegherii și rugăciunii.
- Nu există pretutindeni același număr de Evanghelii, aceeași oră sau obligația de a face slujba în fiecare seară.
- Rânduiala este săvârșită de preot; familia participă prin rugăciune și pregătește numai ceea ce i s-a cerut.
- Dacă trupul se află la capelă sau la morgă, locul și ora se adaptează împrejurărilor și regulilor instituției.
- Dacă stâlpii nu au putut fi săvârșiți, familia nu trebuie să creadă că sufletul a rămas fără ajutor. Rugăciunea Bisericii continuă prin înmormântare, Liturghie și pomenirile ulterioare.
- Stâlpii nu au rolul de a „trece sufletul prin vămi”, de a opri întoarcerea mortului sau de a împlini un număr magic de opriri și daruri.
Ce înseamnă numele „stâlpii”
Cuvântul este bine cunoscut în multe regiuni din România și Republica Moldova, dar explicațiile populare ale numelui nu sunt întotdeauna sigure. Uneori el este legat de cei patru evangheliști, alteori de citirea Evangheliei ca „stâlp” al credinței, iar în anumite locuri a ajuns să desemneze chiar opririle cortegiului funerar. Aceste întrebuințări locale nu trebuie confundate între ele.
Pentru familia îndoliată este mai important sensul practic și liturgic: stâlpii sunt o slujbă în care cuvântul Evangheliei este așezat în centrul rugăciunii pentru cel adormit și al mângâierii celor rămași. Numele nu indică stâlpi materiali, obiecte care trebuie pregătite sau trepte nevăzute pe care sufletul ar trebui să le treacă.
În cărțile și studiile liturgice românești se întâlnește o lipsă de uniformitate asupra alcătuirii exacte. Unele ediții ale cărții numite Panihida vorbesc despre citirea, „dacă este obiceiul”, a Evangheliilor Învierii. În alte tradiții locale au fost citite mai multe fragmente sau chiar porțiuni mai întinse din cele patru Evanghelii. Această varietate explică de ce două familii din regiuni diferite pot descrie rânduiala în mod diferit fără ca una dintre ele să se refere neapărat la o altă credință.
Tocmai pentru că practica diferă, nu este potrivit ca o familie să îi ceară preotului să reproducă neapărat o formă auzită într-un alt sat, într-o altă eparhie sau găsită pe internet. Preotul urmează cartea de cult și practica liturgică a parohiei sale.
Ce cuprinde slujba
În forma pastorală răspândită, stâlpii sunt legați de panihidă, adică de o slujbă scurtă de rugăciune pentru odihna celui adormit. La aceasta se adaugă citiri evanghelice. În funcție de rânduiala urmată, preotul poate rosti rugăciunile începătoare, tropare și ectenia pentru cei adormiți, cu rugăciunea „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul”, apoi citește fragmentele stabilite din Evanghelie.
Nu este necesar ca familia să cunoască pe dinafară toate părțile slujbei. Ea trebuie să înțeleagă însă direcția lor:
- se cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor celui adormit;
- se cere odihnirea lui „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă”;
- este mărturisită nădejdea în Învierea lui Hristos și în învierea morților;
- cei prezenți sunt chemați să transforme durerea în rugăciune;
- cuvântul Evangheliei îi îndreaptă pe cei vii spre pocăință și viața veșnică.
Pentru o explicație mai largă a slujbei scurte pentru cei adormiți poate fi consultată pagina Ce este panihida?. Stâlpii și panihida sunt apropiate, dar nu trebuie considerate întotdeauna două denumiri perfect identice: în vorbirea locală, „stâlpii” desemnează de obicei panihida împreună cu citirile evanghelice adăugate înainte de înmormântare.
De ce se citește Sfânta Evanghelie
Evanghelia nu se citește ca un text funebru menit să sporească tristețea, ci ca veste a biruinței lui Hristos asupra morții. Fragmentele despre Înviere, viața veșnică, credință și judecată așază moartea creștinului în lumina Paștilor Domnului.
Citirea are mai multe rosturi:
- rugăciune și mărturisire a credinței — familia îl încredințează pe cel adormit milei lui Dumnezeu;
- mângâiere — cei îndurerați aud cuvinte despre viață, Înviere și nădejde;
- învățătură — oamenii adunați, inclusiv cei care vin rar la biserică, ascultă cuvântul lui Hristos;
- chemare la trezvie — moartea aproapelui îi amintește fiecăruia să își cerceteze propria viață;
- păstrarea caracterului creștin al priveghiului — timpul din jurul sicriului este orientat spre rugăciune, nu spre conversații fără rost și excese.
Evanghelia nu este citită pentru a „informa” sufletul despre drumul pe care trebuie să meargă și nici pentru a alunga ființe nevăzute prin simpla rostire a textului. Puterea ei nu este una magică. Ea este cuvântul lui Dumnezeu primit cu credință în rugăciunea Bisericii.
Când se săvârșesc stâlpii
Stâlpii se săvârșesc după moarte și înainte de înmormântare. În mod tradițional, preotul vine în una dintre serile de priveghi, de unde și denumirea locală de „cina”. Totuși, slujba poate fi făcută și după-amiaza, dimineața sau înainte de plecarea sicriului, dacă programul familiei, al preotului ori al capelei nu permite întâlnirea seara.
În unele comunități preotul este chemat în fiecare zi dintre moarte și înmormântare. În altele se face o singură slujbă. Dacă între deces și înhumare este numai o zi, programul va fi firesc mai scurt decât atunci când sunt două sau trei zile. Nu există o regulă universală potrivit căreia stâlpii trebuie făcuți exact de trei ori ori în trei seri, indiferent de împrejurări.
Familia stabilește împreună cu preotul:
- ziua și ora;
- locul slujbei;
- dacă se vor face una sau mai multe slujbe;
- ce trebuie pregătit;
- cum se coordonează stâlpii cu Psaltirea, priveghiul și plecarea spre biserică.
Ora nu trebuie aleasă după superstiții despre apus, miezul nopții sau anumite intervale în care sufletul ar veni în casă. Alegerea este una liturgică și practică.
Unde se pot face
Locul obișnuit este acolo unde se află trupul celui adormit:
- în casa familiei;
- în capela bisericii;
- în capela cimitirului;
- într-o sală funerară amenajată corespunzător.
Dacă trupul se află la morgă și accesul este limitat, familia îl întreabă pe preot unde poate fi săvârșită rugăciunea. În unele situații slujba poate fi făcută după aducerea trupului la capelă; în altele se poate adapta înainte de înmormântare. Nu este potrivit să se încalce reguli medicale sau administrative pentru a păstra o formă locală a obiceiului.
Dacă trupul se află în altă țară și urmează repatrierea, familia poate continua acasă citirea Psaltirii pentru cel adormit și poate cere preotului rugăciunile potrivite. Stâlpii nu trebuie transformați într-o condiție fără de care celelalte slujbe nu s-ar mai putea face.
Stâlpii, priveghiul și Psaltirea
Cele trei noțiuni sunt apropiate, dar au sensuri diferite.
Stâlpii sunt un moment liturgic săvârșit de preot, cu rugăciune pentru cel adormit și citiri evanghelice.
Priveghiul este perioada mai largă în care familia, rudele și cunoscuții se adună lângă cel adormit înainte de înmormântare. El poate include stâlpii, citirea Psaltirii, rugăciuni și momente de tăcere. Sensul și comportamentul potrivit vor fi dezvoltate în pagina Ce este priveghiul creștinesc?.
Citirea Psaltirii este o rugăciune scripturistică ce poate fi făcută și de mireni. Ea poate continua între slujbe, după puterea familiei. Când vine preotul și încep stâlpii, lectura particulară se oprește, iar toți participă la rugăciunea comună.
Confuzia apare deoarece, în unele sate, oamenii numesc „priveghi” întreaga seară, „cina” venirea preotului și „stâlpi” citirile Evangheliei. În altă regiune aceleași cuvinte pot fi folosite puțin diferit. În loc să se certe asupra termenilor, familia trebuie să întrebe concret: ce slujbă se va face, la ce oră și ce participare este necesară.
Cine săvârșește stâlpii
Stâlpii, ca rânduială liturgică, sunt săvârșiți de preot. Familia nu trebuie să îmbrace lectura particulară într-o formă de slujbă și nici să rostească ectenii, binecuvântări sau rugăciuni rezervate clericului.
Dacă preotul nu poate veni la ora dorită, cei prezenți pot:
- citi Psaltirea;
- rosti rugăciuni pentru cei adormiți dintr-o carte ortodoxă;
- citi texte duhovnicești potrivite;
- păstra tăcerea și se pot ruga cu cuvinte simple;
- stabili cu preotul un alt moment pentru slujbă.
Un mirean poate citi din Sfânta Evanghelie ca lectură duhovnicească, dacă are binecuvântare și știe cum să o facă, dar aceasta nu înseamnă că a săvârșit stâlpii în locul preotului. Nu trebuie folosite înregistrări audio ca substitut automat al slujbei, deși ele pot ajuta o persoană bolnavă sau aflată la distanță să se roage.
Ce pregătește familia
Pregătirea exactă se verifică înainte cu preotul. În practica locală pot fi cerute:
- o icoană și un loc potrivit pentru rugăciune;
- lumânări;
- tămâie, cărbune și cățuie sau cădelniță, dacă acestea nu sunt aduse de la biserică;
- colivă, pâine sau colac și vin, după rânduiala parohiei;
- un pomelnic cu numele de botez al celui adormit;
- celelalte lucruri indicate de preot.
Lista nu este identică în toate parohiile. Uneori coliva se pregătește pentru slujbă, alteori familia primește o altă îndrumare. Nu trebuie cumpărate multe obiecte „ca să nu lipsească nimic” și nici copiate fără discernământ seturile pregătite de alte familii.
Obiectele nu dau valoare rugăciunii prin cantitate sau preț. Coliva, pâinea, vinul, lumânarea și tămâia au sensuri bisericești, dar nu sunt o plată pentru suflet și nu trebuie înconjurate de reguli inventate. Pentru o orientare generală, familia poate consulta Ce se pregătește pentru înmormântare?, păstrând ca reper final indicația parohiei.
Cum participă cei prezenți
În timpul slujbei, cei adunați păstrează liniștea, stau cu atenție și răspund rugăciunilor după cum pot. Telefoanele se pun pe silențios, conversațiile se întrerup, iar cei care intră mai târziu o fac fără agitație.
Este firesc ca familia să plângă. Biserica nu interzice lacrimile și nu cere o răceală artificială. Se evită însă strigătele, bocetele organizate și gesturile care acoperă complet Evanghelia și rugăciunea. Dacă cineva este copleșit, poate ieși pentru câteva clipe, însoțit de o rudă.
Copiii pot fi prezenți dacă sunt pregătiți cu blândețe și nu sunt constrânși. Persoanele în vârstă sau bolnave pot sta așezate. Ținerea unei lumânări este un gest de participare, nu o probă de rezistență; siguranța are prioritate.
După slujbă, familia poate primi condoleanțe și poate oferi ceva celor prezenți potrivit obiceiului. Totuși, masa, gustările și băuturile nu fac parte din stâlpi și nu trebuie să devină centrul serii.
Ce trebuie evitat
În jurul stâlpilor s-au format explicații și practici care nu aparțin rânduielii bisericești. Trebuie evitate mai ales următoarele:
- credința că fiecare Evanghelie ar plăti sau ar deschide o anumită „vamă” a sufletului;
- legarea stâlpilor de „poduri” de haine, prosoape ori obiecte peste care trebuie trecut sicriul;
- opririle cortegiului făcute după un număr magic și numite în mod automat stâlpi;
- alegerea unor pericope după vise, semne sau pagini deschise la întâmplare;
- interpretarea flăcării lumânării, a fumului de tămâie sau a felului în care citește preotul ca prezicere;
- ideea că preotul trebuie să citească până când familia observă un anumit semn la trup;
- folosirea slujbei ca prilej pentru băutură, jocuri, glume și zgomot;
- presiunea de a pregăti daruri costisitoare pentru fiecare citire;
- afirmația că lipsa unei seri de stâlpi ar condamna sufletul ori ar aduce nenorocire casei.
Unele dintre aceste obiceiuri pot avea interes etnografic, dar nu trebuie prezentate ca învățătură ortodoxă. Când apare îndoiala, familia păstrează ceea ce conduce spre rugăciune, Evanghelie, milostenie și pace și renunță la ceea ce este construit pe frică și magie. Explicații mai ample se găsesc în secțiunea Obiceiuri populare și superstiții la înmormântare.
Dacă stâlpii nu s-au făcut
Uneori preotul nu a fost anunțat la timp, trupul a rămas la morgă, familia a ajuns târziu din străinătate sau înmormântarea a trebuit organizată foarte repede. Într-o asemenea situație nu se intră în panică și nu se caută o slujbă improvizată după ce timpul ei firesc a trecut.
Familia îi spune preotului ce s-a întâmplat și participă la ceea ce poate fi făcut în continuare:
- rugăciunea de la casă sau capelă înainte de plecare;
- slujba înmormântării;
- pomenirea la Sfânta Liturghie;
- panihida, parastasul și celelalte pomeniri;
- rugăciunea și citirea Psaltirii acasă;
- milostenia făcută cu discernământ.
Rugăciunea Bisericii nu este redusă la o singură seară. Stâlpii au un loc frumos și folositor înainte de înmormântare, dar nu sunt o Taină indispensabilă fără de care toate celelalte slujbe ar deveni lipsite de sens.
Întrebări și răspunsuri
Stâlpii sunt același lucru cu priveghiul?
Nu. Stâlpii sunt o slujbă precisă, săvârșită de preot și legată de citirea Evangheliei. Priveghiul este întreaga perioadă de veghe, rugăciune și prezență a familiei lângă cel adormit.
Stâlpii sunt același lucru cu panihida?
Sunt strâns legați. În multe locuri, baza slujbei este panihida, la care se adaugă citiri evanghelice numite stâlpi. În vorbirea locală termenii pot fi folosiți unul pentru altul, dar liturgic nu sunt întotdeauna identici.
Se fac stâlpi în fiecare seară?
Depinde de timpul până la înmormântare, practica parohiei și posibilitățile concrete. Se pot face o dată sau în mai multe seri. Nu există o obligație universală de exact trei slujbe.
Ce înseamnă „cina”?
În unele regiuni, „cina” este numele popular al slujbei de seară pentru cel adormit, adică al panihidei cu stâlpi. Nu înseamnă că masa oferită după aceea este partea principală a rânduielii.
Poate familia să citească singură stâlpii?
Familia poate citi Psaltirea și rugăciuni pentru cel adormit. Stâlpii ca slujbă liturgică sunt săvârșiți de preot; mirenii nu reproduc binecuvântările, ecteniile și rugăciunile sacerdotale.
Ce facem dacă trupul este la morgă și preotul nu poate citi lângă el?
Se stabilește cu preotul un moment potrivit la capelă, acasă sau înainte de plecarea spre biserică, după condițiile reale. Între timp, familia se poate ruga și poate citi Psaltirea.
Ce facem dacă stâlpii nu s-au săvârșit deloc?
Nu se consideră că sufletul a fost abandonat. Familia anunță preotul și continuă cu slujba înmormântării, pomenirea la Liturghie, panihida și rugăciunea de acasă.