Masa de pomenire are loc după slujba de înmormântare sau după parastas și începe cu rugăciune. La ea participă, de regulă, rudele, apropiații, cei care au fost la slujbă și persoanele care au ajutat familia. Bucatele se servesc cu ordine și măsură, iar cei prezenți păstrează o atmosferă sobră: fără gălăgie, glume nepotrivite, certuri, beție sau obiceiuri superstițioase.
Sobrietatea nu înseamnă o tăcere apăsătoare. Oamenii pot vorbi despre cel adormit, își pot aminti cu recunoștință de viața lui și se pot sprijini unii pe alții. Diferența față de o masă festivă este dată de rugăciune, de scopul pomenirii și de buna-cuviință a celor adunați.
Pe scurt
- Masa urmează slujbei și nu înlocuiește pomenirea bisericească.
- Înainte de a mânca se rostește rugăciune; la sfârșit se aduce mulțumire lui Dumnezeu și se pomenește din nou cel adormit.
- Sunt invitați, de obicei, rudele, apropiații, participanții la slujbă și cei care au ajutat familia.
- Nu există o ordine bisericească obligatorie a locurilor la masă și nici un număr ritual de invitați.
- Conversația trebuie să rămână demnă și legată de împrejurarea pomenirii.
- Nu sunt potrivite urările festive, toasturile numeroase, glumele grosolane, gălăgia și consumul excesiv de alcool.
- Formula obișnuită este „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Dumnezeu s-o ierte!”, nu „Noroc!”.
- O masă simplă, bine organizată și fără risipă este pe deplin potrivită.
Masa începe după rugăciunea Bisericii
În rânduiala ortodoxă, masa nu este centrul pomenirii. Ea vine după rugăciunea săvârșită pentru cel adormit: după înmormântare, după Sfânta Liturghie și parastas sau după o altă slujbă de pomenire, potrivit împrejurării.
Această ordine este importantă. Masa continuă, prin comuniune și milostenie, ceea ce a început în biserică prin rugăciune. Ea nu devine o slujbă în sine și nu poate înlocui pomenirea la Sfânta Liturghie, parastasul ori rugăciunea familiei.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu leagă praznicul sau masa de pomană de vechile agape creștine — mesele iubirii frățești. Acestea uneau hrana cu rugăciunea, comuniunea și grija față de cei lipsiți. De aceea, caracterul creștin al mesei nu este dat numai de felurile servite, ci și de felul în care oamenii se roagă, primesc hrana și se poartă unii cu alții.
Cine este invitat la masa de pomenire
După înmormântare, familia îi invită în mod firesc pe cei care au participat la slujbă și au însoțit persoana decedată până la mormânt. Părintele Eugen Drăgoi amintește în mod special:
- rudele și membrii familiei;
- prietenii și cunoscuții;
- cei care au participat la ceremonia înmormântării;
- persoanele care au ajutat la pregătiri și la înhumare.
La parastasele de mai târziu, cercul participanților poate fi mai restrâns. Familia poate chema rudele apropiate, nașii, vecinii, prietenii celui adormit sau alte persoane care doresc să se roage împreună cu ea.
Nu există un număr bisericesc obligatoriu de invitați. Nici iubirea față de cel adormit, nici folosul pomenirii nu se măsoară prin câte persoane încap la masă. Familia stabilește numărul după împrejurări, spațiu și posibilități, fără să se îndatoreze numai pentru a răspunde așteptărilor sociale.
Este potrivit ca milostenia să ajungă și la oameni care au nevoie reală de ajutor. Aceasta nu înseamnă că o persoană nevoiașă trebuie chemată formal pentru a „împlini obiceiul”. Ajutorul poate lua forma unei invitații la masă, a unei porții de hrană, a unor alimente sau a unui sprijin oferit cu discreție și respect.
Cum se începe masa
Coliva, colacul și celelalte daruri pregătite pentru slujbă sunt binecuvântate potrivit rânduielii bisericești. Înainte ca participanții să înceapă să mănânce, se rostește rugăciunea.
Dacă preotul participă la masă, el conduce de regulă rugăciunea de început. Dacă preotul nu poate rămâne, familia nu trebuie să creadă că masa nu mai poate avea loc. Cei adunați pot rosti împreună rugăciunea „Tatăl nostru”, rugăciunile obișnuite înainte de masă și o scurtă cerere pentru odihna celui pomenit.
Este bine ca rugăciunea să înceapă după ce toți s-au așezat și înainte de servirea propriu-zisă. În acest fel, sosirea invitaților, împărțirea locurilor și organizarea bucatelor nu tulbură momentul de rugăciune.
Nu există o rânduială universală care să stabilească exact ce fel de mâncare trebuie gustat primul. În unele locuri se oferă mai întâi colivă, după ce a fost binecuvântată; în altele, ea este împărțită într-un alt moment. Acest detaliu ține de practica parohiei și de obiceiul local, nu de o regulă care ar face masa validă sau nevalidă.
Trebuie să existe o anumită ordine a locurilor?
Biserica nu stabilește o schemă rituală de așezare a invitaților. Familia poate rezerva locuri pentru rudele apropiate, pentru oamenii în vârstă, pentru preot și pentru cei care au nevoie de ajutor, după regulile firești ale respectului și ospitalității.
Nu este necesar ca o anumită persoană să stea obligatoriu în capul mesei și nici ca participanții să fie așezați după grade de rudenie. Important este ca organizarea să evite îmbulzeala, conflictele și situațiile în care oamenii vulnerabili rămân fără loc.
Nici servirea nu trebuie încărcată cu reguli inventate. Nu există o valoare religioasă în a trece vasele într-o anumită direcție, în a număra de câte ori este servit un fel sau în a impune tuturor să guste fiecare preparat. Acestea sunt detalii gospodărești, nu componente ale pomenirii bisericești.
Cum se vorbește la masa de pomenire
Părintele Eugen Drăgoi cere ca cei prezenți să mănânce cu bună-cuviință și cu rugăciune pentru cel decedat. El arată că nu sunt potrivite vorbirea fără rost, glumele, râsul zgomotos și comportamentul asemănător unei nunți sau unei petreceri.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu atrage aceeași atenție asupra vorbăriei excesive, gălăgiei și discuțiilor fără legătură cu praznicul. El recomandă o atitudine sobră și rugăciune atât la începutul, cât și la sfârșitul mesei.
Aceasta nu cere ca participanții să stea complet tăcuți. Sunt firești:
- amintirile despre viața celui adormit;
- cuvintele de recunoștință;
- mărturiile despre ajutorul sau bunătatea lui;
- discuțiile liniștite prin care familia și apropiații se sprijină;
- lămuririle practice necesare familiei după înmormântare.
Trebuie evitate însă:
- glumele grosolane sau poveștile care îl umilesc pe cel decedat;
- conflictele vechi de familie;
- judecarea vieții și a credinței celui adormit;
- comparațiile despre costul mesei ori contribuția rudelor;
- disputele politice, certurile și reproșurile;
- transformarea amintirilor într-un spectacol sau într-o laudă exagerată.
O pomenire creștină păstrează adevărul și respectul. Nu cere idealizarea artificială a persoanei decedate, dar nici folosirea mesei pentru reglarea unor conturi vechi.
Ce formule se folosesc
La masa de pomenire nu se folosesc urările festive obișnuite unei petreceri. Părintele Eugen Drăgoi recomandă ca, atunci când se gustă din pahar, în loc de „Noroc!” să se spună:
„Dumnezeu să-l ierte!”
sau, pentru o femeie:
„Dumnezeu s-o ierte!”
Când cineva primește de pomană hrană, un vas, o haină sau alt dar, în practica românească se spune adesea:
„Dumnezeu să primească!”
Formula exprimă faptul că darul este oferit în memoria celui adormit și că folosul lui este încredințat milei lui Dumnezeu. Ea nu trebuie rostită mecanic la fiecare farfurie servită, ci își are locul firesc atunci când se primește pomana sau se face pomenirea celui mort.
Alcoolul, toasturile și vărsarea băuturii
Vinul și celelalte băuturi alcoolice nu sunt obligatorii la masă. Dacă sunt oferite, ele nu trebuie să schimbe caracterul pomenirii. Consumul peste măsură, îndemnurile repetate la băut și toasturile festive sunt incompatibile cu sobrietatea cerută unei asemenea întâlniri.
Părintele Eugen Drăgoi arată că, atunci când cineva pleacă beat de la pomană, răspunderea îi aparține atât celui care a băut, cât și celui care i-a oferit alcool peste măsură. El respinge și obiceiul de a vărsa vin sau țuică din pahar „pentru mort”, deoarece acest gest nu are temei creștin și păstrează o înțelegere magică a legăturii cu cel adormit.
Vinul servit invitaților nu trebuie confundat cu paosul sau cu întrebuințarea vinului în anumite momente ale rânduielii de înmormântare și pomenire. Acestea au un rost diferit. Tema este explicată separat în articolul Vinul și alcoolul la masa de pomenire.
Cum se încheie masa
Masa se încheie cu rugăciune și mulțumire către Dumnezeu. Dacă preotul este prezent, el conduce rugăciunea. În lipsa lui, familia poate rosti rugăciunile obișnuite după masă și poate încheia cu o cerere pentru odihna celui adormit.
Încheierea prin rugăciune are un rol real: arată că oamenii nu s-au adunat numai pentru a mânca, ci pentru a pomeni o persoană plecată din această viață și pentru a cere mila lui Dumnezeu asupra ei.
Nu este nevoie ca invitații să rămână un timp stabilit sau să plece după o formulă rituală. Este bine însă ca oamenii să nu prelungească masa până când atmosfera se schimbă într-una de petrecere, iar familia obosită este pusă în situația de a continua servirea peste puteri.
La plecare, participanții pot adresa familiei cuvinte simple de întărire și pot repeta rugăciunea „Dumnezeu să-l ierte” sau „Dumnezeu s-o ierte”.
Cum poate familia organiza masa cu ordine
O bună organizare ajută la păstrarea caracterului sobru al mesei. Înainte de ziua pomenirii este util să se stabilească:
- Cine conduce rugăciunea. Dacă preotul nu participă, familia alege din timp persoana care va rosti rugăciunile.
- Câte persoane sunt așteptate. Numărul realist al invitaților evită lipsurile și risipa.
- Unde sunt așezați oamenii în vârstă sau bolnavi. Ei trebuie să poată sta și fi serviți fără dificultate.
- Cum se servește mâncarea. Un meniu mai simplu este adesea mai potrivit decât multe feluri greu de împărțit.
- Ce se oferă de pomană separat. Porțiile pentru cei nevoiași sau pentru persoanele care nu pot participa se pregătesc distinct și în condiții igienice.
- Cum este limitat alcoolul. Familia poate să nu ofere deloc alcool sau să stabilească de la început o cantitate redusă.
- Cum se păstrează mâncarea rămasă. Hrana nu se aruncă, dar nici nu se distribuie dacă nu mai este sigură pentru consum.
Pentru alegerea bucatelor poate fi consultat materialul Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?. Dacă ziua este de post, meniul se alcătuiește după rânduiala explicată în pagina Masa de pomenire în post.
Ce nu este obligatoriu
Pentru desfășurarea creștinească a mesei nu sunt obligatorii:
- un număr fix de invitați;
- o masă foarte bogată;
- o anumită ordine a locurilor;
- un număr ritual de feluri de mâncare;
- prezența alcoolului;
- toasturile;
- discursurile lungi;
- repetarea tuturor obiceiurilor familiale, dacă acestea nu au sens creștin.
Sunt însă potrivite și necesare sensului mesei: rugăciunea, legătura cu pomenirea bisericească, respectul față de participanți, măsura, milostenia și buna-cuviință.
Întrebări și răspunsuri
Trebuie să participe preotul la masa de pomenire?
Nu este obligatoriu ca preotul să rămână la masă. Dacă participă, el conduce de obicei rugăciunea. Dacă nu poate rămâne, familia rostește rugăciunea înainte și după masă și păstrează caracterul creștin al întâlnirii.
Este obligatoriu ca toți cei de la înmormântare să fie invitați?
Nu există o asemenea obligație universală. Familia îi invită, după posibilități, pe rude, apropiați, participanți și pe cei care au ajutat. Când numărul oamenilor este mare, se poate oferi o masă simplă sau hrană împărțită fără organizarea unui ospăț amplu.
Se poate vorbi și zâmbi la masa de pomenire?
Da, sobrietatea nu înseamnă o interdicție absolută a conversației sau a unui zâmbet firesc. Sunt potrivite amintirile sincere și discuțiile liniștite. Nu sunt potrivite gălăgia, glumele nepotrivite și atmosfera de petrecere.
Cine trebuie să stea în capul mesei?
Biserica nu stabilește o persoană obligatorie. Locurile se împart după respectul firesc față de preot, rudele apropiate, oamenii în vârstă și cei care au nevoie de ajutor, fără semnificații rituale inventate.
Ce spunem în loc de „Noroc!”?
Formula potrivită este „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Dumnezeu s-o ierte!”. Când se primește un dar de pomană, se poate spune „Dumnezeu să primească!”.