Biserica îi pomenește pe cei adormiți nu numai la soroacele legate de moartea unei anumite persoane, ci și în zile rânduite în cursul anului bisericesc. Unele sunt sâmbete de pomenire obștească, altele sunt legate de Postul Mare, de perioada pascală, de Cincizecime sau de tradiția unei anumite regiuni.
Aceste zile nu formează o listă identică în toate țările și în toate parohiile ortodoxe. Rânduiala liturgică este comună în punctele ei principale, dar denumirile, data unor pomeniri locale și obiceiul mersului la cimitir pot diferi între România, Republica Moldova și spațiul slav.
Pe scurt
- Zilele de pomenire din calendar sunt diferite de soroacele personale de 3, 9 și 40 de zile.
- Cele mai multe pomeniri generale sunt legate de sâmbătă, zi consacrată în mod deosebit rugăciunii pentru cei adormiți.
- Moșii de iarnă, sâmbetele din Postul Mare și Moșii de vară se așază în ciclul mobil al Paștilor.
- Paștele Blajinilor și Radonița au aceeași temelie pascală, dar ziua concretă și obiceiurile locale nu sunt pretutindeni aceleași.
- În Republica Moldova trebuie verificat calendarul și programul parohiei, deoarece comunitățile pot aparține unor jurisdicții care folosesc calendare diferite pentru sărbătorile fixe.
- Dacă un soroc personal cade într-o perioadă în care nu se face de obicei parastas, data sorocului rămâne aceeași; se mută numai slujba, după rânduiala parohiei.
Zilele din calendar și soroacele personale nu sunt același lucru
Soroacele personale se calculează de la data morții unei persoane: la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile, apoi la câteva luni, la un an și la pomenirile anuale. Ele aparțin istoriei concrete a unei familii și nu depind de data Paștilor sau de o anumită sâmbătă din anul bisericesc.
Zilele de pomenire din calendar au un caracter mai larg. Biserica se roagă atunci pentru cei din veac adormiți, pentru rude și binefăcători, pentru cei ale căror nume sunt cunoscute și pentru cei pe care nu-i mai pomenește nimeni în mod particular.
Cele două forme se completează. O sâmbătă de pomenire obștească nu anulează sorocul de 40 de zile al unei persoane, iar un parastas de familie nu înlocuiește rugăciunea comună a Bisericii pentru toți cei adormiți.
De ce sâmbăta este zi de pomenire
În ritmul liturgic al săptămânii, sâmbăta este legată de odihnă și de pomenirea celor adormiți. Ea amintește și de șederea cu trupul în mormânt a Mântuitorului înainte de Înviere. Din acest motiv, parastasele și pomenirile obștești se săvârșesc de obicei sâmbăta, atunci când rânduiala perioadei permite.
Nu fiecare sâmbătă are însă același statut. Există sâmbete cu pomenire obișnuită, sâmbete rânduite în mod special pentru toți cei adormiți și sâmbete cu altă temă liturgică principală. Raportul dintre aceste forme este explicat mai pe larg în pagina despre Sâmbetele morților.
În tradiția românească, pentru unele dintre marile pomeniri se folosește numele Moșii. Cuvântul îi desemnează aici pe înaintași și pe cei din neam care au trecut la cele veșnice, nu numai pe bunici sau pe bărbații în vârstă. În tradiția slavă, mai multe dintre aceste zile sunt numite sâmbete părintești.
Cum se așază pomenirile în cursul anului bisericesc
Înainte de intrarea în Postul Mare, Biserica săvârșește pomenirea obștească numită în tradiția românească Moșii de iarnă. Ziua precedă Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și amintește că întreaga viață creștină, inclusiv rugăciunea pentru cei adormiți, se află sub nădejdea milei și a judecății lui Dumnezeu.
În timpul Postului Mare, pomenirile se concentrează mai ales în anumite sâmbete. Triodul rânduiește în mod deosebit sâmbetele a doua, a treia și a patra ale postului, iar practica parohială poate cuprinde și alte sâmbete. Situațiile concrete, inclusiv un soroc care cade într-o zi de rând, sunt explicate în pagina despre pomenirea morților în Postul Mare.
După Paști, rânduiala se schimbă. În Săptămâna Luminată nu se fac parastasele obișnuite, iar pomenirea pascală se reia după Duminica Sfântului Apostol Toma. În Republica Moldova, cea mai cunoscută formă locală este Paștele Blajinilor, ținut de obicei luni după Duminica Tomii. În tradiția rusă, Radonița este de regulă marți în aceeași săptămână.
În sâmbăta dinaintea Cincizecimii se săvârșesc Moșii de vară, corespunzători Sâmbetei părintești a Sfintei Treimi din tradiția slavă. Este una dintre marile pomeniri obștești ale anului și nu trebuie confundată cu Duminica Rusaliilor.
Toamna există practici regionale care necesită o atenție mai mare. Moșii de toamnă și Sâmbăta Sfântului Dimitrie au același scop de rugăciune pentru cei adormiți, dar nu sunt pur și simplu aceeași zi cu două nume. Ele provin din tradiții locale diferite și pot cădea la date civile diferite.
De ce datele se schimbă de la un an la altul
Multe zile de pomenire nu au o dată civilă fixă. Ele se calculează după locul lor față de Paști, de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, de începutul Postului Mare, de Duminica Tomii sau de Cincizecime.
Pentru a afla data corectă trebuie deosebite:
- calendarul civil;
- calendarul bisericesc al sărbătorilor fixe;
- ciclul mobil calculat de la Paști;
- practica locală a parohiei.
Patriarhia Română folosește calendarul îndreptat pentru sărbătorile fixe, iar Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove folosește calendarul iulian. Totuși, ambele urmează aceeași pascalie ortodoxă. Din acest motiv, Paștile și pomenirile principale calculate direct de la Paști coincid, chiar dacă unele sărbători fixe sunt prăznuite la date civile diferite.
Explicația completă a acestor diferențe se găsește în pagina Cum se stabilesc zilele de pomenire?.
Particularități în Republica Moldova și România
În România, denumirile Moșii de iarnă și Moșii de vară sunt foarte cunoscute atât în calendarul bisericesc, cât și în tradiția populară. În Republica Moldova, aceste zile există în viața liturgică, dar pot fi cunoscute și prin terminologia slavă a sâmbetelor părintești. Vizibilitatea lor publică nu este pretutindeni la fel de mare ca aceea a Paștelui Blajinilor.
Paștele Blajinilor ocupă un loc aparte în Republica Moldova. Pentru multe familii, el este asociat cu slujba de pomenire, vizitarea cimitirului, îngrijirea mormântului și împărțirea darurilor. Aceste obiceiuri nu trebuie însă confundate cu o obligație universală a întregii Ortodoxii și nici cu ideea că pomenirea ar fi valabilă numai dacă familia ajunge la mormânt într-o anumită zi.
Într-un mediu bilingv, aceeași zi poate avea nume diferite. Moșii de vară corespund Sâmbetei părintești a Sfintei Treimi, iar Moșii de iarnă corespund sâmbetei părintești ecumenice dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți. În schimb, pomenirile de toamnă nu trebuie echivalate automat numai după asemănarea numelor.
Regula practică este simplă: familia urmează calendarul și programul parohiei în care va fi săvârșită slujba. Dacă rudele aparțin unor jurisdicții diferite, ele se pot ruga în bisericile lor fără teama că una dintre pomeniri ar fi „pierdută”.
Ce se face într-o zi de pomenire
Forma concretă depinde de zi și de parohie, dar centrul pomenirii rămâne rugăciunea Bisericii. Familia poate:
- să verifice din timp ora Sfintei Liturghii și a parastasului;
- să pregătească un pomelnic lizibil cu numele celor adormiți;
- să participe la pomenirea de la Sfânta Liturghie;
- să participe la parastas, dacă acesta este prevăzut;
- să aducă cele cerute de rânduiala parohiei, fără cheltuială ostentativă;
- să facă milostenie pentru cel adormit;
- să viziteze și să îngrijească mormântul, dacă este posibil.
Coliva, colacul, vinul, lumânările și darurile au sens în legătură cu rugăciunea. Ele nu lucrează mecanic, iar numărul pachetelor, valoarea mesei sau cantitatea de alimente nu măsoară dragostea familiei și nu înlocuiesc pomenirea bisericească.
Vizita la cimitir este un gest firesc de grijă și memorie, dar nu este singura formă de pomenire. O persoană aflată departe, bolnavă sau lipsită de acces la mormânt se poate ruga, poate da pomelnic și poate face milostenie fără să considere că și-a uitat ruda.
Când parastasul se mută
Anul bisericesc cuprinde și zile în care parastasul obișnuit nu se face sau se mută: praznice mari, zile aliturgice, anumite zile de rând din Postul Mare, Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată.
Această limitare privește slujba publică a parastasului, nu rugăciunea familiei. Numele celui adormit poate fi rostit în rugăciunea personală, iar milostenia poate fi făcută și în ziua exactă a sorocului.
Dacă ziua a 3-a, a 9-a, a 40-a sau o aniversare cade într-o asemenea perioadă, numărătoarea nu se schimbă și nu se adaugă 13 zile. Se păstrează data sorocului, iar slujba se așază într-o zi potrivită, potrivit rânduielii parohiei. Situațiile principale sunt explicate în pagina Zile și perioade în care nu se fac de obicei parastase.
Sensul comun al acestor zile
Zilele de pomenire nu sunt repere magice și nici termene după care dragostea familiei ar înceta. Ele așază memoria celor adormiți în ritmul rugăciunii Bisericii și mărturisesc credința că legătura în Hristos nu este desființată de moarte.
De aceea, sensul lor nu stă în frica de a nu greși un număr, în competiția dintre mese sau în respectarea mecanică a fiecărui obicei local. Sensul stă în rugăciune, în participarea la viața Bisericii, în milostenie și în păstrarea unei memorii creștine vii, orientate spre învierea morților și viața veșnică.