Banii și obiectele personale nu sunt necesare celui adormit și nu fac parte, ca atare, din rânduiala ortodoxă a înmormântării. Sufletul despărțit de trup nu are nevoie de monede pentru drum, de pieptene, săpun, haine de schimb, hrană sau alte lucruri folosite în viața pământească. Așezarea lor în sicriu devine superstiție atunci când familia crede că obiectele îl vor ajuta pe mort în lumea de dincolo, îi vor plăti trecerea, îl vor apăra ori vor împiedica o nenorocire.
Nu orice obiect aflat lângă cel adormit are însă același statut. Icoana, crucea, cununița, pânza și celelalte elemente folosite potrivit rânduielii bisericești au un sens religios propriu. Hainele cu care este îmbrăcat trupul țin de pregătirea lui cu demnitate. O fotografie, o scrisoare sau o mică amintire pusă fără credință magică este un gest sentimental al familiei, nu un act bisericesc și nici un ajutor pentru suflet. În cele mai multe cazuri, asemenea lucruri pot fi păstrate mai cu folos de cei vii.
Pe scurt
- Nu este nevoie să se pună bani în mâna, buzunarul, gura sau sicriul celui adormit.
- Moneda „pentru drum”, „pentru vămi” ori pentru plata unei treceri este o credință precreștină, nu o practică ortodoxă.
- Săpunul, pieptenele, foarfeca, aparatul de ras, oglinda și cosmeticele folosite la pregătirea trupului nu trebuie îngropate cu el.
- Sufletul nu folosește după moarte obiectele necesare vieții trupești.
- Icoana, crucea și obiectele rânduite pentru slujbă nu trebuie confundate cu lucrurile personale puse „pentru lumea cealaltă”.
- Fotografiile, scrisorile și amintirile nu ajută sufletul. Dacă sunt puse doar ca gest de despărțire, nu dobândesc o putere spirituală, dar este de obicei mai potrivit să rămână familiei.
- Bijuteriile, ceasurile, telefonul și obiectele de valoare nu sunt necesare în sicriu și pot fi păstrate, moștenite sau oferite ca milostenie.
- Dacă un obiect a fost deja pus în sicriu, familia nu trebuie să se teamă. Nu este nevoie de un ritual pentru a anula gestul.
Ce se pune în sicriu potrivit rânduielii și ce este obiect personal
În discuțiile de familie se amestecă adesea două categorii diferite. Prima cuprinde lucrurile care apar în pregătirea creștină a celui adormit: haine curate, crucea purtată de creștin, icoana așezată pe piept sau în mâini, cununița și acoperământul trupului, după practica locului. Acestea trimit la credința în Hristos, la apartenența celui adormit la Biserică și la nădejdea învierii.
A doua categorie cuprinde bunuri personale sau obiecte gospodărești: bani, pieptene, săpun, foarfecă, oglindă, cosmetice, aparat de ras, haine suplimentare, încălțăminte de schimb, fotografii, scrisori, bijuterii, ceas, telefon, alimente ori lucruri legate de meseria și pasiunile celui decedat.
Articolul Ce se pune și ce nu se pune în sicriu? oferă răspunsul practic despre pregătirea sicriului. Aici ne interesează motivul pentru care unele bunuri personale sunt transformate în obiecte funerare și sensul atribuit lor.
De ce se pun bani în sicriu sau pe trup
Banii pot fi așezați în mâna celui adormit, legați de un deget, introduși în buzunar, puși pe icoană ori pe piept, prinși de crucea de ceară sau aruncați în groapă. Formele diferă, dar explicațiile populare se grupează în jurul acelorași idei:
- mortul ar avea nevoie de bani pentru lunga călătorie;
- ar trebui să plătească trecerea peste o apă sau intrarea în lumea de dincolo;
- ar trebui să plătească la „vămi” pentru greșelile săvârșite;
- moneda l-ar proteja pe drum;
- banul aflat lângă mort ar dobândi putere împotriva fricii sau bolii;
- banii oferiți de cei veniți la priveghi ar trebui să ajungă în sicriu, nu la familie.
Preotul Eugen Drăgoi arată că moneda pusă în gura sau sicriul mortului este o reminiscență a lumii precreștine, unde se credea că răposatul plătește luntrașului trecerea peste râul infernului. El amintește și varianta locală a banilor pentru cele douăzeci și patru de vămi. Părintele Nicodim Măndiță respinge, de asemenea, banul pus la deget, în mână, în crucea de ceară sau aruncat peste mort înainte de închiderea sicriului.
În credința creștină, judecata lui Dumnezeu nu se cumpără. Iertarea păcatelor nu se obține cu monede, iar lumea nevăzută nu funcționează ca o vamă materială. Folosirea imaginilor despre trecere și judecată pentru a justifica o plată concretă înseamnă transformarea unei realități duhovnicești într-un mecanism magic.
Banii pentru familie și milostenia nu se pun pe trup
Uneori, cei care vin la priveghi doresc să sprijine cheltuielile familiei. Intenția este firească, dar banii nu trebuie așezați pe icoană, pe trup ori în sicriu. Ei pot fi lăsați într-un loc stabilit de familie sau oferiți direct unei persoane responsabile.
Dacă familia dorește să facă milostenie în memoria celui adormit, banii pot fi dați unui om aflat în nevoie, unei familii sărace sau folosiți pentru o faptă concretă de ajutor. Milostenia are sens prin iubire și folosul adus celui viu, nu prin contactul monedei cu trupul ori prin îngroparea ei.
Același principiu se aplică banilor aruncați la scoaterea sicriului: ajutorul real poate fi oferit direct, fără a transforma moneda într-un talisman. Tema este explicată mai pe larg în articolul despre vasul spart, grâul, porumbul și banii la scoaterea mortului din casă.
De ce se pun săpunul, pieptenele, foarfeca și oglinda
În unele tradiții, obiectele folosite la spălarea și pregătirea trupului sunt adunate într-un săculeț și așezate sub capul celui adormit. Pot fi puse:
- săpunul și prosopul;
- pieptenele;
- foarfeca sau unghiera;
- aparatul de ras;
- oglinda;
- cosmeticele;
- acul și ața;
- alte obiecte care au intrat în contact cu trupul.
Explicația întâlnită în sursele pastorale este că mortul ar avea nevoie de ele în „marea călătorie”. Uneori se adaugă și teama că obiectele folosite la pregătirea trupului ar deveni necurate, periculoase sau potrivite pentru farmece dacă rămân în casă.
Acest mod de a gândi nu corespunde credinței ortodoxe. După despărțirea de trup, sufletul nu se spală, nu se piaptănă și nu folosește instrumente materiale. Nici obiectele atinse de trup nu primesc automat o putere rea. Ele se curăță, se păstrează sau se înlătură în mod obișnuit, după natura lor și după regulile de igienă, fără gesturi magice.
Dacă un obiect de unică folosință trebuie aruncat din motive practice, aceasta nu este o „rupere” de mort și nici un act de apărare spirituală. Dacă un obiect poate fi curățat și refolosit, nu există o interdicție bisericească generală care să ceară îngroparea lui.
Are mortul nevoie de haine, încălțăminte sau hrană pentru drum
Cel adormit este îmbrăcat cu haine curate și potrivite, ca semn al respectului față de trup. Aceasta nu înseamnă că trebuie puse în sicriu un schimb complet de haine, încălțăminte suplimentară, geantă, hrană sau apă pentru viața de după moarte.
Imaginea drumului poate exprima poetic trecerea omului din viața pământească. Ea nu trebuie înțeleasă ca o călătorie trupească pentru care se pregătesc bagaje. Creștinul este încredințat lui Dumnezeu prin rugăciunea Bisericii; nu pleacă în lumea veșnică purtând bunuri materiale.
Obiectele utile care au rămas pot fi păstrate de familie, împărțite după voința celui decedat sau oferite altora. O haină dată unui om care are nevoie de ea poate deveni milostenie. Îngropată ca „rezervă pentru drum”, nu folosește nimănui.
Fotografii, scrisori și mici amintiri
Fotografia, scrisoarea, desenul unui copil sau un obiect mic pot fi puse uneori în sicriu ca ultim gest de afecțiune. Un asemenea gest nu este identic cu moneda pentru vămi ori cu pieptenele pregătit pentru o pretinsă folosire în lumea de dincolo. Dacă familia nu atribuie obiectului putere magică, vorbim mai curând despre o formă sentimentală de despărțire.
Totuși, aceasta nu este o cerință a Bisericii și nu ajută în sine sufletul. Fotografiile și scrisorile păstrează memoria relației mai ales pentru cei vii; de aceea, este adesea mai înțelept să rămână în familie. Nu există nici motiv de teamă dacă fotografia unei persoane vii a fost pusă lângă cel adormit: imaginea nu „leagă” acea persoană de mort și nu îi atrage moartea.
Dacă familia dorește neapărat să așeze o amintire, trebuie să țină seama de buna-cuviință, de cerințele cimitirului și de indicațiile persoanei care pregătește trupul. Sicriul nu trebuie transformat într-un depozit al tuturor lucrurilor care au aparținut celui decedat.
Bijuterii, ceasuri, telefon și obiecte de valoare
Bijuteriile, ceasurile, telefonul, documentele, cheile și alte obiecte de valoare nu au un rost duhovnicesc în sicriu. Ele pot crea și probleme practice: neînțelegeri între rude, riscul de furt înainte de înhumare sau pierderea unor date și amintiri importante.
O verighetă ori o cruce purtată de persoană poate avea pentru familie o semnificație aparte. Nu există însă regula că toate bijuteriile trebuie îngropate. Familia poate păstra aceste obiecte ca amintire, le poate transmite moștenitorilor sau le poate valorifica pentru o faptă de milostenie. Decizia patrimonială nu trebuie confundată cu rânduiala bisericească.
În cazul dispozitivelor electronice, al bateriilor, recipientelor din sticlă, lichidelor sau altor obiecte nepotrivite, trebuie respectate și regulile tehnice ale cimitirului ori ale serviciului care pregătește înmormântarea.
Când devine un obiect o superstiție
Nu materia obiectului hotărăște singură sensul gestului. Același ban poate fi:
- ajutor oferit familiei;
- milostenie dată unui om sărac;
- obiect îngropat pentru plata drumului;
- talisman păstrat „de la mort”.
Primele două situații au un folos real pentru oameni. Ultimele două îi atribuie monedei o putere pe care nu o are.
La fel, o fotografie poate fi o amintire de familie, dar devine parte a unei credințe superstițioase dacă este pusă pentru a „chema” ori „lega” pe cineva de cel mort. O haină poate fi îmbrăcămintea firească a trupului, dar un bagaj cu haine pentru lumea cealaltă pornește dintr-o înțelegere materială a vieții sufletului.
Întrebările utile sunt:
- Credem că mortul va folosi efectiv acest obiect?
- Ne temem că se va întâmpla ceva rău dacă nu îl punem?
- Îi atribuim obiectului puterea de a plăti, proteja, dezlega sau alunga?
- Este obiectul cerut de rânduiala bisericească sau doar repetat „pentru că așa se face”?
- Ar putea lucrul respectiv să fie păstrat ori folosit cu adevărat de cineva viu?
Dacă gestul este întemeiat pe frică și pe puterea presupusă a obiectului, el trebuie lăsat deoparte.
Ce facem dacă rudele insistă
Discuția trebuie purtată înainte de închiderea sicriului, fără ceartă în jurul celui adormit. Se poate spune simplu că familia dorește să păstreze obiectele cerute de rânduială și să nu introducă bani sau lucruri „pentru drum”.
Nu este nevoie să fie ridiculizată o persoană în vârstă care repetă ceea ce a văzut în familie. Explicația calmă este mai folositoare: sufletul nu are nevoie de bunuri materiale, iar banii pot fi transformați în ajutor adevărat. Dacă există neclarități despre o icoană, o cruce, cununiță sau alt obiect religios, întrebarea concretă se adresează preotului care va săvârși slujba.
Dacă obiectele au fost deja puse în sicriu
Dacă sicriul este încă deschis, banii și obiectele inutile pot fi scoase fără ceremonie și fără formule speciale. Banii pot fi dați familiei ori folosiți pentru milostenie, iar lucrurile personale pot fi păstrate.
Dacă sicriul a fost deja închis sau înhumat, nu trebuie deschis din teamă. Prezența unui pieptene, a unei fotografii sau a unei monede nu schimbă starea sufletului și nu pune în pericol familia. Nu este necesar un contra-ritual, o dezlegare specială sau un alt obiect care să „anuleze” gestul.
Răspunsul creștin rămâne rugăciunea pentru cel adormit, participarea la slujbe, pomenirea și milostenia făcută cu discernământ.
Întrebări și răspunsuri
Se pun bani în mâna sau buzunarul celui adormit?
Nu. Banii nu sunt necesari sufletului și nu pot plăti drumul, judecata sau „vămile”. Ei pot fi oferiți familiei ori dați ca milostenie unui om aflat în nevoie.
Trebuie puse în sicriu săpunul și pieptenele folosite la pregătirea trupului?
Nu. Aceste obiecte nu îi folosesc celui adormit în lumea de dincolo. Ele se curăță, se păstrează sau se înlătură în mod obișnuit, după regulile de igienă, fără teamă și fără ritualuri.
Se poate pune o fotografie sau o scrisoare?
Nu este un act cerut de Biserică și nu ajută sufletul. Dacă este un simplu gest sentimental, nu are automat sens magic, dar în cele mai multe cazuri fotografia ori scrisoarea este mai folositoare ca amintire păstrată de familie.
Este rău dacă în fotografie apare o persoană vie?
Nu. Fotografia nu leagă persoana vie de cel adormit și nu îi atrage moartea. Dacă imaginea a fost pusă deja în sicriu, familia nu trebuie să se teamă.
Ce facem cu bijuteriile și obiectele de valoare?
Ele nu sunt necesare în sicriu. Pot fi păstrate ca amintire, transmise moștenitorilor sau folosite pentru o faptă de milostenie. Pentru obiectele aflate deja pe trup se ține seama și de dorința familiei, de dispozițiile patrimoniale și de regulile concrete ale pregătirii înmormântării.