Un catolic, greco-catolic, luteran, reformat, anglican, baptist, penticostal sau membru al altei confesiuni creștine nu este automat o persoană nebotezată. El este însă un creștin care nu aparține Bisericii Ortodoxe, iar funeraliile trebuie organizate, în mod normal, potrivit credinței și comunității sale. Slujba ortodoxă a înmormântării, parastasul și pomenirea la Proscomidie nu se aplică automat numai pentru că rudele sunt ortodoxe. Familia trebuie să afle denumirea exactă a comunității, dacă persoana a primit Botezul și care a fost voința ei, apoi să contacteze slujitorul confesiunii respective și preotul ortodox al familiei.
Pe scurt
- Un creștin neortodox nu este același lucru cu un om nebotezat.
- În această categorie pot intra romano-catolici, greco-catolici, luterani, reformați, anglicani, baptiști, penticostali, adventiști și membri ai altor comunități creștine.
- Denumirea comunității nu dovedește singură că persoana a primit personal Botezul; acest lucru trebuie verificat.
- Botezul primit într-o altă confesiune nu face persoana membră a Bisericii Ortodoxe.
- În mod normal, funeraliile sunt săvârșite de preotul, pastorul sau slujitorul comunității căreia i-a aparținut persoana.
- Slujba ortodoxă completă nu se săvârșește automat pentru un creștin neortodox.
- Numele celui neortodox nu se trece la Proscomidie sau în pomelnicul liturgic ortodox ca nume al unui credincios ortodox.
- Rudele ortodoxe se pot ruga personal și pot face milostenie.
- În familiile mixte nu este bine să se improvizeze o slujbă alcătuită din fragmente ale mai multor rituri.
- Dacă nu există slujitorul comunității celui mort, familia cere îndrumare ambelor autorități bisericești; o eventuală excepție nu se stabilește de rude.
- Termenul „sectă” nu ajută la stabilirea rânduielii. Este necesar numele exact al comunității, doctrina ei despre Sfânta Treime și informația despre Botezul persoanei.
Ce înseamnă „creștin neortodox”
Expresia desemnează o persoană care se considera creștină sau aparținea unei Biserici ori confesiuni creștine, dar nu era membră a Bisericii Ortodoxe.
Documentele ortodoxe folosesc și termenii eterodox sau inoslav, în funcție de limbă și tradiție. Ei nu înseamnă „fără credință” și nici „nebotezat” în mod automat. Arată că persoana se afla în afara comuniunii sacramentale a Bisericii Ortodoxe.
Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din 2016 a acceptat denumirea istorică a altor Biserici și confesiuni creștine neortodoxe, precizând în același timp că acestea nu se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă. Pentru familie, consecința practică este simplă: omul trebuie respectat potrivit identității sale religioase, dar nu poate fi prezentat după moarte drept ortodox numai pentru a primi o anumită slujbă.
Ce comunități pot intra în această categorie
Lista nu poate fi completă, iar denumirile diferă între țări. Pentru orientarea unei familii sunt utile câteva grupuri mari.
Catolicii
Aici intră:
- romano-catolicii, care folosesc în mod obișnuit ritul latin;
- greco-catolicii, care folosesc ritul bizantin, dar se află în comuniune cu episcopul Romei;
- alte Biserici catolice orientale.
Un greco-catolic poate avea icoane, veșminte și cântări asemănătoare celor ortodoxe. Această asemănare de rit nu înseamnă însă că persoana a aparținut Bisericii Ortodoxe.
Protestanții istorici
În această categorie sunt întâlnite, între altele:
- comunitățile luterane sau evanghelice-luterane;
- Bisericile reformate sau calvine;
- comunitățile anglicane;
- alte Biserici apărute din Reforma occidentală.
Aceste comunități au propriile slujbe funerare, propriul cler sau propriii pastori și propriile reguli despre Botez și apartenență.
Comunitățile evanghelice
În limbajul curent din România și Republica Moldova sunt numite uneori evanghelice sau neoprotestante:
- Bisericile baptiste;
- Bisericile penticostale;
- creștinii după Evanghelie;
- adventiștii de ziua a șaptea;
- alte comunități asemănătoare.
Unele botează numai persoane care își mărturisesc personal credința, de obicei la adolescență sau la maturitate. De aceea, faptul că cineva a crescut într-o familie baptistă sau penticostală nu dovedește că a fost și botezat.
Cuvântul „evanghelic” poate avea sensuri diferite. Uneori desemnează întreaga familie protestantă, alteori comunități libere, iar în denumirea „evanghelic-luteran” se referă la tradiția luterană. Familia trebuie să afle numele complet al comunității, nu să se bazeze numai pe o etichetă generală.
Bisericile vechi-orientale
Există și comunități creștine foarte vechi, precum Biserica Apostolică Armeană, Biserica Coptă sau Biserica Siriacă. Ele nu sunt romano-catolice și nici protestante. Deși unele folosesc cuvântul „ortodoxă” în denumire, nu se află în comuniune euharistică deplină cu Bisericile Ortodoxe răsăritene de tradiție bizantină.
Și în aceste cazuri, funeraliile trebuie coordonate cu propria comunitate și cu autoritatea bisericească locală.
De ce termenul „sectă” nu rezolvă problema
În vorbirea populară, aproape orice comunitate religioasă mai puțin cunoscută poate fi numită „sectă”. Termenul este adesea folosit ofensator și nu oferă informația necesară pentru o decizie pastorală.
Pentru înmormântare trebuie aflat:
- numele oficial al comunității;
- dacă ea mărturisește credința în Sfânta Treime;
- cum săvârșește Botezul;
- dacă persoana a primit efectiv Botezul;
- dacă a fost membru al comunității;
- ce dorință a exprimat pentru funeralii.
Unele grupări folosesc numele lui Hristos și termeni biblici, dar au o învățătură despre Dumnezeu, Treime și Botez foarte diferită de credința creștină trinitară. Familia nu trebuie să stabilească singură dacă o asemenea inițiere este Botez creștin. Numele exact al comunității se comunică preotului, care poate cere îndrumarea episcopiei.
Este mai corect să spunem „membru al comunității X” decât să folosim o etichetă polemică pe care rudele o înțeleg diferit.
Cum aflăm dacă persoana a fost botezată
Apartenența culturală sau familială nu dovedește întotdeauna Botezul personal.
Familia poate verifica:
- certificatul de Botez;
- registrul comunității;
- declarația preotului sau pastorului;
- mărturia părinților și a nașilor, dacă tradiția respectivă are nași;
- data primirii în comunitate;
- fotografii și documente;
- calitatea oficială de membru;
- eventualul transfer dintr-o confesiune în alta.
Pentru un romano-catolic sau greco-catolic, Botezul în copilărie este frecvent, dar trebuie totuși confirmat când există îndoieli. În multe comunități evanghelice, participarea la adunare, frecventarea școlii duminicale sau proveniența dintr-o familie credincioasă nu înseamnă automat că persoana a primit Botezul.
Dacă se confirmă că omul aparținea comunității, dar nu fusese încă botezat, cazul lui nu mai este identic cu cel al unui creștin neortodox botezat. Familia trebuie să explice acest fapt atât slujitorului acelei comunități, cât și preotului ortodox.
Botezul neortodox îl face pe om ortodox?
Nu. Chiar atunci când Biserica Ortodoxă poate lua în considerare existența unui Botez creștin săvârșit cu apă și în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, aceasta nu înseamnă că persoana a devenit membră a Bisericii Ortodoxe.
Apartenența ortodoxă presupune primirea în Biserică după rânduiala stabilită de autoritatea bisericească. În funcție de confesiunea de proveniență și de practica Bisericii locale, primirea poate avea forme diferite. Familia nu poate aplica retrospectiv aceste reguli după moarte.
De aceea trebuie deosebite:
- existența unui Botez într-o altă confesiune;
- recunoașterea canonică a acelui Botez într-un anumit context;
- primirea efectivă a persoanei în Biserica Ortodoxă.
Numai ultimul fapt stabilește că persoana era ortodoxă.
Se face slujba ortodoxă a înmormântării?
În mod obișnuit, nu se săvârșește slujba ortodoxă completă pentru o persoană care a aparținut altei Biserici sau confesiuni și nu a fost primită în Biserica Ortodoxă.
Slujba înmormântării este rugăciunea Bisericii pentru unul dintre membrii ei. Textele ei presupun apartenența la credința, Tainele și viața liturgică ortodoxă.
Prin urmare, faptul că:
- soțul sau soția este ortodoxă;
- majoritatea rudelor sunt ortodoxe;
- familia are un mormânt într-un cimitir ortodox;
- persoana purta cruce;
- omul respecta sărbătorile ortodoxe;
- rudele preferă ceremonialul ortodox
nu creează automat dreptul la slujba ortodoxă.
Într-un caz excepțional, orice formă de participare sau rugăciune a preotului ortodox se stabilește numai după rânduiala eparhiei și, dacă este necesar, cu binecuvântarea episcopului. Familia nu trebuie să promită invitaților un prohod ortodox înainte de a primi un răspuns clar.
Cine trebuie să săvârșească funeraliile
În mod normal, funeraliile sunt organizate de comunitatea căreia i-a aparținut persoana.
- Pentru un romano-catolic sau greco-catolic se contactează parohia catolică respectivă.
- Pentru un luteran, reformat sau anglican se contactează pastorul ori parohia acelei Biserici.
- Pentru un baptist, penticostal, adventist sau creștin evanghelic se contactează pastorul sau conducerea comunității locale.
- Pentru un creștin al unei Biserici vechi-orientale se contactează clerul acelei Biserici.
Dacă persoana locuia departe de comunitatea sa, slujitorul local poate lua legătura cu biserica de origine și poate confirma apartenența.
Este important ca familia să nu aleagă o altă confesiune doar pentru că biserica ei este mai aproape, ceremonia pare mai solemnă sau rudele cunosc un anumit preot.
Particularitatea romano-catolicilor și greco-catolicilor
Ambele categorii aparțin Bisericii Catolice, dar folosesc rituri diferite.
Romano-catolicii au de regulă funeralii după ritul latin. Greco-catolicii folosesc ritul bizantin, care poate semăna mult cu slujba ortodoxă: pot exista icoane, tămâie, cântări și formule apropiate.
Această asemănare poate produce confuzie într-o familie mixtă. Un preot greco-catolic nu este preot ortodox, iar o slujbă greco-catolică nu devine ortodoxă pentru că este cântată în stil bizantin.
Familia trebuie să respecte apartenența reală a persoanei și să contacteze parohia greco-catolică, nu să transfere automat funeraliile într-o biserică ortodoxă.
Particularitatea protestanților și a creștinilor evanghelici
Comunitățile protestante și evanghelice diferă mult între ele. Unele au liturghie și cler hirotonit, altele folosesc o rânduială mai simplă, centrată pe citirea Scripturii, predică, cântări și rugăciune.
De asemenea, diferă:
- vârsta la care se primește Botezul;
- forma Botezului;
- statutul de membru;
- felul în care este organizată privegherea;
- atitudinea față de icoane, cruce, lumânări și rugăciunile pentru morți;
- posibilitatea unei slujbe în biserică, acasă sau la cimitir.
Nu este bine ca familia ortodoxă să adauge colivă, parastas, cădelniță sau alte elemente fără acordul comunității celui mort. Nici comunitatea evanghelică nu trebuie chemată să conducă o ceremonie pentru un ortodox fără clarificarea apartenenței.
Respectul funcționează în ambele direcții.
Dacă familia este mixtă
În familiile în care soții și rudele aparțin unor confesiuni diferite pot apărea conflicte imediat după deces.
O ordine practică este:
- se stabilește apartenența religioasă a celui mort;
- se verifică dorința exprimată de acesta;
- se contactează comunitatea sa;
- familia ortodoxă discută separat cu propriul preot;
- se clarifică cine conduce ceremonia;
- se evită combinarea neautorizată a riturilor;
- se separă, dacă este nevoie, ceremonia religioasă de cuvintele civile ale familiei.
Rudele pot rosti la final cuvinte de aducere-aminte, pot depune flori și pot organiza o masă de familie, fără a transforma aceste gesturi într-o slujbă concurentă.
Dacă există neînțelegere între soț, copii și părinți, voința cunoscută a persoanei și apartenența sa reală trebuie să aibă prioritate față de preferințele majorității.
Se pot combina două slujbe
Nu este bine să se alcătuiască o ceremonie improvizată în care un preot ortodox, un preot catolic și un pastor să săvârșească succesiv fragmente din propriile rituri fără aprobarea autorităților bisericești.
Rugăciunea comună între clerici de confesiuni diferite este reglementată de fiecare Biserică. Participarea la funeralii, prezența oficială, rostirea unui cuvânt sau a unei rugăciuni scurte nu sunt decise de familie.
Dacă se dorește prezența reprezentanților mai multor comunități:
- se comunică din timp numele tuturor slujitorilor;
- fiecare cere aprobarea autorității sale;
- se stabilește clar cine conduce funeraliile;
- nu se creează impresia unei slujbe sacramentale comune dacă ea nu este permisă;
- partea civilă poate oferi un spațiu neutru pentru condoleanțe și cuvinte de omagiere.
Ce facem dacă nu există pastorul sau preotul comunității
Absența slujitorului propriu nu transformă persoana într-un credincios ortodox.
Familia trebuie să contacteze:
- conducerea regională sau națională a confesiunii;
- o comunitate din localitatea apropiată;
- biserica unde persoana a fost botezată sau membră;
- parohia ortodoxă locală, explicând complet situația.
În unele cazuri excepționale, autoritatea bisericească poate permite o prezență pastorală limitată a unui preot ortodox sau o anumită rugăciune. Aceasta nu trebuie presupusă și nu trebuie numită automat slujbă ortodoxă a înmormântării.
Dacă niciun slujitor nu poate veni, familia poate organiza o ceremonie civilă demnă și poate citi texte aprobate de comunitatea persoanei, fără a imita un ritual pentru care nu are autoritate.
Dacă persoana mergea uneori la biserica ortodoxă
Participarea ocazională la slujbe, aprinderea lumânărilor, venerarea icoanelor sau prezența la Paște nu înseamnă că omul a fost primit în Biserica Ortodoxă.
Trebuie verificat dacă:
- a discutat cu un preot despre primirea în Ortodoxie;
- a parcurs cateheza;
- a fost primit prin rânduiala stabilită;
- există o confirmare în registrul parohiei;
- se spovedea și se împărtășea ca membru al Bisericii;
- și-a exprimat clar voința de a deveni ortodox.
Dacă a început pregătirea, dar a murit înainte de primire, cazul se prezintă episcopiei. Dorința poate avea importanță pastorală, dar familia nu poate declara postum că trecerea la Ortodoxie a fost încheiată.
Dacă persoana a trecut la Ortodoxie
Dacă omul a fost primit canonic în Biserica Ortodoxă în timpul vieții, el nu mai este tratat la funeralii ca membru al confesiunii anterioare.
Familia trebuie să găsească:
- certificatul sau adeverința de primire;
- parohia în care s-a făcut primirea;
- numele preotului;
- înregistrarea în registrul bisericesc;
- mărturia duhovnicului.
În lipsa documentelor, se contactează parohia respectivă. O simplă declarație de simpatie față de Ortodoxie nu este echivalentă cu primirea canonică.
Poate fi trecut în pomelnicul ortodox
În pomelnicul liturgic de la Sfânta Liturghie și la Proscomidie sunt trecute numele credincioșilor ortodocși. Un creștin de altă confesiune nu este înscris ca și cum ar fi membru al Bisericii Ortodoxe.
Aceeași prudență se aplică parastasului și panihidei. Familia nu trebuie să ascundă confesiunea și nici să înlocuiască numele cu unul „mai ortodox”.
Rudele se pot ruga personal pentru persoană, încredințând-o milei lui Dumnezeu. Pot cere preotului o formulă potrivită pentru rugăciunea de acasă și pot face milostenie în memoria ei.
Limitarea pomelnicului liturgic nu este interdicția iubirii și nici un îndemn la indiferență. Ea exprimă legătura dintre pomenirea euharistică și comuniunea Bisericii.
Poate fi îngropat într-un cimitir ortodox
Aceasta depinde de statutul cimitirului și de regulamentele locale.
Un cimitir municipal poate primi persoane de diferite confesiuni. Un cimitir parohial poate avea reguli proprii, sectoare confesionale sau condiții legate de mormântul de familie.
Familia trebuie să întrebe administrația:
- dacă înhumarea este permisă;
- în ce sector;
- ce simboluri pot fi folosite;
- cine poate oficia la mormânt;
- dacă există un mormânt familial.
Înhumarea într-un cimitir ortodox nu schimbă apartenența confesională și nu transformă automat ceremonia în slujbă ortodoxă.
Ce cruce sau simbol se pune la mormânt
Majoritatea tradițiilor creștine folosesc crucea, dar forma și semnificația ei pot diferi. Unele comunități preferă o cruce simplă, altele nu folosesc imagini religioase pe monument.
Este bine să fie respectate:
- confesiunea persoanei;
- dorința exprimată în timpul vieții;
- practica familiei;
- regulamentul cimitirului.
Nu trebuie pusă o cruce ortodoxă cu inscripții care prezintă persoana ca ortodoxă dacă ea a aparținut altei confesiuni. Într-un mormânt de familie mixt se poate căuta o soluție sobră, acceptată de rude și de administrație.
Cum se pot ruga rudele ortodoxe
Rudele ortodoxe pot rosti rugăciuni personale pentru mila lui Dumnezeu și pentru mângâierea familiei.
O formulă simplă poate fi:
„Doamne, Tu cunoști credința, viața și inima acestei persoane. O încredințăm milei și judecății Tale. Mângâie familia, păzește-ne de ură și ajută-ne să păstrăm adevărul în dragoste.”
Se poate face milostenie, se poate ajuta un om nevoiaș și se poate păstra memoria persoanei prin fapte bune.
Familia nu trebuie să folosească pe ascuns numele la Proscomidie și nici să transforme rugăciunea personală într-un „parastas privat” prezentat drept slujbă ortodoxă.
Ce trebuie spus preotului ortodox
Familia oferă informații concrete:
- numele complet al comunității;
- dacă persoana a fost botezată;
- când și unde a primit Botezul;
- dacă a fost membru activ;
- dacă a trecut ulterior la altă confesiune;
- dacă a fost primită în Ortodoxie;
- ce dorință a exprimat pentru funeralii;
- dacă există slujitorul propriei comunități;
- ce rol dorește familia pentru preotul ortodox;
- unde va avea loc înhumarea.
Este mai utilă denumirea exactă — de exemplu „Biserica Romano-Catolică”, „Biserica Evanghelic-Luterană”, „Biserica Creștină Baptistă” — decât afirmația vagă „era la sectanți” sau „era tot creștin”.
Ce trebuie evitat
Este bine să fie evitate:
- declararea oricărui creștin neortodox drept nebotezat;
- presupunerea că orice Botez îl face pe om ortodox;
- folosirea termenului „sectă” în locul numelui exact;
- impunerea unui prohod ortodox împotriva identității persoanei;
- înscrierea numelui neortodox la Proscomidie;
- amestecarea neautorizată a două sau trei rituri;
- ascunderea confesiunii față de preot;
- chemarea unui cleric care acceptă să ocolească rânduiala eparhiei;
- polemica dogmatică lângă sicriu;
- folosirea funeraliilor pentru a condamna comunitatea celui mort;
- ignorarea voinței cunoscute a persoanei;
- confundarea unei ceremonii civile cu o slujbă religioasă.
Claritatea confesională nu trebuie exprimată prin dispreț. Familia poate respecta omul și durerea rudelor fără să falsifice apartenența lui religioasă.
Întrebări și răspunsuri
Un catolic poate avea slujbă ortodoxă de înmormântare?
Nu în mod automat. În mod normal, funeraliile sunt săvârșite de Biserica Catolică. Orice participare excepțională a unui preot ortodox se stabilește cu autoritatea bisericească.
Greco-catolicul este considerat ortodox pentru că are rit bizantin?
Nu. Greco-catolicii folosesc ritul bizantin, dar aparțin Bisericii Catolice și nu se află în comuniune euharistică cu Biserica Ortodoxă.
Baptistul sau penticostalul este automat nebotezat?
Nu. Multe comunități evanghelice săvârșesc Botezul la vârsta mărturisirii personale. Trebuie verificat dacă persoana l-a primit efectiv și dacă era membră a comunității.
Poate fi trecut un creștin neortodox la pomelnicul ortodox?
Nu la Proscomidie și în pomelnicul liturgic ca nume al unui credincios ortodox. Rudele se pot ruga personal și pot cere sfatul preotului.
Dacă nu găsim pastorul persoanei, poate veni preotul ortodox?
Nu automat. Se caută mai întâi comunitatea sau conducerea confesională. Orice formă excepțională de participare ortodoxă se stabilește cu parohia și, la nevoie, cu episcopia.
Cum știm dacă o comunitate este creștină sau doar folosește un nume creștin?
Nu decideți după zvonuri sau după eticheta „sectă”. Aflați numele exact, credința despre Sfânta Treime, forma Botezului și statutul persoanei, apoi comunicați datele preotului.