Pomenirea de 40 de zile este unul dintre principalele soroace de rugăciune pentru un creștin adormit. În mod obișnuit, familia dă pomelnic la Sfânta Liturghie, participă la parastas, pregătește colivă, colac, vin și lumânări potrivit rânduielii parohiei și face milostenie în numele celui răposat. În unele locuri, la acest soroc se săvârșește și ridicarea Panaghiei.
Pe scurt
- Cele 40 de zile se calculează de la ziua morții, care se socotește drept prima zi, nu de la înmormântare.
- Pomenirea se pregătește din timp împreună cu preotul, pentru a fi stabilite ziua, ora și cele necesare.
- Centrul pomenirii este rugăciunea Bisericii, mai ales pomenirea la Sfânta Liturghie și parastasul.
- Coliva, colacul, vinul și lumânările au rost liturgic și simbolic; o masă mare și un număr fix de daruri nu sunt cerute de rânduiala bisericească.
- Milostenia se face după putere, cu folos real pentru cei care o primesc.
- Rugăciunea pentru cel adormit nu se încheie după ziua a 40-a.
De ce se face pomenirea la 40 de zile?
Numărul 40 are un loc important în Sfânta Scriptură și în tradiția Bisericii. În legătură cu pomenirea celor adormiți, explicația cea mai răspândită trimite la Înălțarea Domnului, petrecută la 40 de zile după Înviere. De aceea, Biserica se roagă ca sufletul celui răposat să fie primit în pace și așezat împreună cu drepții, în nădejdea învierii de obște.
În îndrumările pastorale ortodoxe, ziua a 40-a este legată și de judecata particulară, adică de starea sufletului după moarte până la Judecata de Apoi. Unele cărți descriu în limbaj tradițional drumul sufletului în primele 40 de zile. Aceste tâlcuiri nu trebuie transformate într-o cronologie materială și nici într-un motiv de teamă superstițioasă. Sensul lor practic este chemarea la rugăciune stăruitoare, la pomenire în Biserică și la milostenie pentru cel adormit.
Pomenirea nu este o încercare de a „îndeplini o datorie” printr-un anumit număr de obiecte sau printr-o masă cât mai bogată. Ea este o lucrare a comuniunii dintre cei vii și cei adormiți în Hristos: familia rostește numele celui răposat înaintea lui Dumnezeu, iar Biserica cere iertarea păcatelor, odihnă și veșnică pomenire.
Cum se pregătește pomenirea de 40 de zile
Familia ia legătura cu preotul cu câteva zile înainte. Parohia va preciza când poate fi făcută pomenirea, dacă parastasul se săvârșește după Sfânta Liturghie și ce trebuie adus. Acest lucru este important mai ales când sorocul cade într-o zi de post, într-o sărbătoare mare sau într-o perioadă în care rânduiala liturgică limitează parastasele.
În mod obișnuit, pregătirea cuprinde:
- Pomelnicul pentru cel adormit. Se scrie numele de botez, în forma în care este pomenit în Biserică. Nu este necesar să se adauge pe pomelnic explicația „la 40 de zile”; preotului i se poate spune separat despre ce soroc este vorba.
- Pomenirea la Sfânta Liturghie. Familia aduce pomelnicul înainte de începerea slujbei, potrivit obiceiului parohiei. Pomenirea la Liturghie este cea mai importantă formă de rugăciune bisericească pentru cei adormiți.
- Parastasul. După Liturghie sau la ora stabilită, preotul săvârșește rugăciunile pentru odihna sufletului și se cântă „Veșnica pomenire”.
- Prinoasele. De regulă se aduc colivă, colac sau prescură, vin și lumânări. Cantitățile și forma pot varia de la o parohie la alta.
- Milostenia. Familia poate pregăti hrană sau lucruri de folos pentru a le oferi celor nevoiași, unei familii aflate în dificultate, unor persoane vârstnice, bolnave sau singure.
Rânduiala nu cere ca toată familia să organizeze un eveniment costisitor. O pomenire făcută cu participare la Liturghie, parastas și milostenie cumpătată este deplină chiar dacă nu urmează o masă mare.
Ce se aduce la biserică
Lista exactă se stabilește cu preotul, deoarece practica diferă. În cele mai multe parohii se pregătesc:
- un pomelnic cu numele celui adormit;
- colivă;
- unul sau mai mulți colaci ori prescuri;
- vin;
- lumânări;
- după obiceiul locului, untdelemn sau alte prinoase pentru biserică.
Coliva mărturisește credința în înviere: bobul de grâu este pus în pământ și aduce roadă, asemenea trupului care este înmormântat în nădejdea învierii. Colacul, prin forma sa, trimite la viața veșnică și la comuniunea celor adunați în rugăciune. Vinul și pâinea amintesc de centrul vieții Bisericii, Sfânta Euharistie, iar lumânarea mărturisește lumina lui Hristos și rugăciunea celor vii.
Aceste obiecte nu lucrează mecanic și nu au valoare magică. Ele sunt prinoase binecuvântate în cadrul rugăciunii Bisericii și trebuie pregătite cu cuviință, nu din frica de a nu lipsi un obiect dintr-o listă transmisă în familie.
Ce este ridicarea Panaghiei
În unele parohii din spațiul românesc și moldovenesc, pomenirea de 40 de zile este numită și ridicarea Panaghiei. Practica este descrisă în îndrumările pastorale ale pr. Eugen Drăgoi și ale pr. Mihail Adeodatus Ungureanu și este legată de rânduielile din Panihidă și Molitfelnic.
Pentru această slujbă se pregătesc o icoană a Maicii Domnului și un colac anume. Preotul scoate din colac o părticică de formă triunghiulară, o așază pe icoană și săvârșește rânduiala de înălțare a Panaghiei. Forma triunghiulară trimite la Sfânta Treime, iar rugăciunile cer mijlocirea Maicii Domnului și mila lui Dumnezeu pentru cel adormit. La sfârșit, bucățile din colac se împart celor prezenți.
Ridicarea Panaghiei este o rânduială locală cunoscută, dar nu se practică identic în toate parohiile și nu trebuie improvizată de familie. Preotul stabilește dacă se săvârșește și ce trebuie pregătit. Absența acestei practici într-o anumită biserică nu înseamnă că pomenirea de 40 de zile este incompletă.
Pomană și milostenie la 40 de zile
La acest soroc, multe familii dau de pomană hrană, haine, încălțăminte, veselă sau obiecte de uz casnic. Asemenea daruri pot fi binecuvântate de preot, însă valoarea lor stă în milostenia făcută din iubire, nu în respectarea unei liste sau a unui număr fix.
Obiceiul de a împărți șase, doisprezece ori douăzeci și patru de farfurii, căni sau seturi nu este o cerință a rânduielii bisericești. Numărul obiectelor nu schimbă starea sufletului celui adormit. Este mai potrivit să se ofere ceva necesar unei persoane concrete decât să se cumpere multe lucruri numai pentru a reproduce un obicei.
Milostenia poate lua forme diferite:
- hrană oferită unei familii nevoiașe;
- îmbrăcăminte curată și utilă;
- ajutor pentru medicamente sau încălzire;
- sprijin pentru un bătrân singur;
- o contribuție pentru o lucrare de binefacere a parohiei;
- ajutor discret oferit unei persoane despre care familia știe că are nevoie.
Darul se face în numele celui adormit, cu rugăciunea ca Dumnezeu să-l pomenească în Împărăția Sa. Milostenia nu cumpără iertarea și nu înlocuiește rugăciunea, dar este o faptă de iubire săvârșită pentru pomenirea lui.
Este obligatorie masa de pomenire?
Masa de pomenire este un obicei creștin răspândit, legat de vechile agape, dar nu este condiția fără de care parastasul nu ar fi primit. Familia poate organiza o masă simplă, poate împărți hrană sau poate face direct milostenie. Nu este obligatoriu să invite mulți oameni și nici să pregătească un ospăț.
Dacă se face masă, ea păstrează caracterul de pomenire: începe cu rugăciune, este cumpătată, fără exces de alcool și fără atmosferă de petrecere. Când ziua cade în post, mâncarea se pregătește de post. Pentru alegerea datei și a meniului trebuie respectată rânduiala bisericească a perioadei.
Se merge la cimitir la 40 de zile?
Familia poate merge la mormânt după slujba de la biserică sau la un alt moment potrivit. La cimitir se poate săvârși o litie, se aprinde o lumânare, se tămâiază mormântul și se rostesc rugăciuni pentru cel adormit. Mormântul poate fi curățat și îngrijit cu respect.
Vizita la cimitir nu înlocuiește pomenirea la Sfânta Liturghie și parastasul. Nici masa pe mormânt, nici lăsarea hranei pentru cel mort nu aparțin rânduielii bisericești. Hrana pregătită pentru pomană se oferă oamenilor, iar rugăciunea se adresează lui Dumnezeu.
Cum se calculează cele 40 de zile de la moarte
Toate soroacele personale de pomenire se calculează de la moarte, nu de la înmormântare. Ziua în care a avut loc decesul este ziua întâi, chiar dacă persoana a murit seara târziu. Prin urmare, pentru a afla data calendaristică a zilei a 40-a, la data morții se adaugă 39 de zile.
De exemplu, dacă decesul a avut loc la 1 mai, această dată este ziua 1, iar 9 iunie este ziua 40. Nu se începe numărătoarea din 2 mai și nici din ziua înmormântării. Dacă înmormântarea a avut loc după trei, patru sau mai multe zile, sorocul rămâne legat de data morții.
În cazul unui deces petrecut în apropierea miezului nopții, se ia în calcul data calendaristică a decesului consemnată oficial. Dacă există o neclaritate reală între două date, familia poate verifica actele și poate cere îndrumarea preotului; nu este nevoie să transforme această situație într-un motiv de teamă.
Data sorocului și data la care se săvârșește efectiv parastasul nu sunt întotdeauna identice. Ziua a 40-a se calculează după regula de mai sus, însă slujba poate fi așezată într-o zi apropiată atunci când sorocul cade într-o perioadă sau într-o zi în care parastasele nu se săvârșesc, ori când programul parohiei impune o altă dată. Această mutare se stabilește cu preotul și nu schimbă modul de calcul al celor 40 de zile. Situațiile de acest fel sunt explicate în Se poate muta parastasul mai devreme sau mai târziu?.
Dacă familia a numărat greșit sau a aflat târziu regula, rugăciunea făcută nu devine lipsită de folos și parastasul nu trebuie repetat din frică. Se continuă pomenirea celui adormit, iar pentru stabilirea unei slujbe viitoare se cere sfatul preotului.
Pomenirea continuă după 40 de zile
Sorocul de 40 de zile nu încheie legătura de rugăciune cu cel adormit. Numele lui poate fi dat în continuare la Sfânta Liturghie, poate fi înscris la un pomelnic pentru o perioadă mai lungă, iar familia se poate ruga acasă și poate face milostenie în memoria lui.
Urmează celelalte soroace: trei, șase și nouă luni, un an și pomenirile anuale. Mai presus de calendar, Biserica păstrează neîncetat pomenirea celor adormiți, mărturisind că în Hristos iubirea și comuniunea nu sunt desființate de moarte.
Întrebări și răspunsuri
40 de zile se calculează de la moarte sau de la înmormântare?
Cele 40 de zile se calculează de la moarte, iar ziua decesului este prima zi. Data înmormântării nu schimbă sorocul.
Se poate face parastasul de 40 de zile mai devreme?
Da, când ziua exactă nu este potrivită liturgic sau există un impediment serios, pomenirea poate fi mutată cu binecuvântarea preotului. În practica pastorală românească este adesea preferată o zi anterioară apropiată.
Trebuie neapărat masă mare la 40 de zile?
Nu. Pomenirea se poate face prin participare la Sfânta Liturghie, parastas și milostenie, fără ospăț și fără cheltuieli peste puterile familiei.
Este obligatorie ridicarea Panaghiei?
Nu în toate parohiile. Este o rânduială cunoscută în anumite regiuni și se săvârșește numai acolo unde este practicată, după indicația preotului.
Ce este mai important: darurile sau rugăciunea?
Darurile au sens când sunt milostenie adevărată, însă centrul pomenirii rămâne rugăciunea Bisericii, în special pomenirea la Sfânta Liturghie și parastasul.