Pentru masa de pomenire se poate pregăti o mâncare simplă, potrivită zilei și posibilităților familiei: unul sau două feluri, pâine, apă ori compot și, după caz, fructe sau un desert. Biserica nu stabilește un meniu obligatoriu și nici un număr fix de bucate. Dacă pomenirea cade într-o zi sau într-o perioadă de post, mâncarea trebuie să fie de post, ținând seama și de eventualele dezlegări din calendarul bisericesc.
Masa nu înlocuiește rugăciunea pentru cel adormit și nu trebuie transformată într-un ospăț, într-o întrecere între familii sau într-o cheltuială făcută din teamă. Rostul ei este să continue, în duh de reculegere și milostenie, comuniunea celor care au participat la înmormântare sau la parastas.
Pe scurt
- Nu există un meniu ortodox obligatoriu pentru masa de pomenire.
- Mâncarea se pregătește potrivit zilei: de dulce sau de post.
- O masă simplă este deplin potrivită; nu sunt necesare multe feluri.
- Sarmalele și alte bucate locale țin de tradiția familiei și a locului, nu de rânduiala liturgică.
- Coliva, colacul și celelalte daruri aduse pentru binecuvântare nu trebuie confundate cu meniul servit invitaților.
- Alcoolul nu este obligatoriu, iar beția și atmosfera de petrecere sunt incompatibile cu pomenirea creștină.
Masa de pomenire nu are o listă obligatorie de bucate
În îndrumarele ortodoxe, masa făcută după înmormântare sau la soroace este legată de vechile agape creștine — mesele frățești ale iubirii și comuniunii. Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu o numește „praznic sau agapă” și subliniază că ea trebuie să-și păstreze caracterul de rugăciune, milostenie și cinstire a memoriei celui adormit, fără fală și fără întrecere în bogăția bucatelor.
De aceea, Biserica nu cere familiei să pregătească neapărat supă, sarmale, friptură, plăcinte sau un anumit număr de feluri. Acestea aparțin obiceiului local și ospitalității familiei. Ele pot fi potrivite, dar nu devin prin aceasta condiții ale unei pomeniri „corecte”.
Criteriile importante sunt altele:
- mâncarea să fie potrivită zilei bisericești;
- cantitatea să fie cumpătată și raportată la numărul de participanți;
- familia să nu intre în datorii și să nu lucreze peste puterile ei;
- masa să se desfășoare cu rugăciune și bună-cuviință;
- să nu fie uitată milostenia față de cei care au cu adevărat nevoie.
Cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură” (Romani 14, 17), nu desființează rostul mesei și al darului, ci arată că mântuirea celui adormit nu depinde de abundența meniului. Hrana capătă sens creștin atunci când este oferită cu rugăciune, dragoste și măsură.
Ce ține de slujbă și ce ține de masa pentru invitați
În practică, două lucruri apropiate sunt adesea amestecate:
- darurile și alimentele aduse la biserică pentru slujbă și binecuvântare;
- mâncarea pregătită pentru cei invitați la masa de pomenire.
Coliva, colacul, pâinea, vinul sau alte daruri pot avea un loc precis în rânduiala parastasului ori în practica locală a parohiei. Coliva, de pildă, este legată de credința în înviere și de simbolul bobului de grâu care, semănat în pământ, aduce roadă. Colacul este un dar de pâine cu propria lui simbolică și întrebuințare. Acestea nu sunt pur și simplu „feluri de mâncare” din meniul invitaților, chiar dacă după binecuvântare sunt împărțite și gustate.
Pentru a ști ce trebuie adus la slujbă, familia urmează rânduiala comunicată de preotul parohiei. Pentru masa propriu-zisă, însă, poate alcătui un meniu simplu și firesc, fără a transforma fiecare obicei local într-o obligație religioasă.
Cum poate fi alcătuit meniul
Un meniu echilibrat poate cuprinde:
- pâine sau alte produse simple de panificație;
- un fel cald, cum ar fi o supă, o ciorbă ori o mâncare gătită;
- un fel principal, dacă familia dorește și poate să-l pregătească;
- o garnitură sau o salată;
- fructe, colivă împărțită după slujbă ori un desert simplu;
- apă și băuturi nealcoolice.
Nu este necesar să existe toate aceste componente. O supă și un fel principal pot fi suficiente. În alte situații, familia poate oferi un singur fel consistent, pâine, apă și fructe. Când numărul participanților este mare sau posibilitățile sunt reduse, simplitatea ajută la păstrarea ordinii și la evitarea risipei.
Un exemplu de masă simplă într-o zi fără post
Familia poate pregăti:
- o supă sau o ciorbă;
- un fel principal cu garnitură ori salată;
- pâine;
- fructe, colivă împărțită după slujbă sau un desert simplu;
- apă, compot ori ceai.
Carnea, lactatele și ouăle sunt îngăduite într-o zi fără post, dar nu sunt obligatorii. O masă fără carne rămâne la fel de potrivită dacă este pregătită cu grijă și oferită cu bună-cuviință.
Un exemplu de masă de post
Într-o zi de post se pot pregăti, după sezon și posibilități:
- supă sau ciorbă de legume;
- fasole, cartofi, varză, orez, hrișcă, ciuperci ori alte mâncăruri vegetale;
- sarmale de post;
- salate și murături;
- pâine;
- fructe, plăcinte de post ori alt desert fără ingrediente de dulce;
- apă, ceai sau compot.
Peștele, untdelemnul și vinul se folosesc potrivit rânduielii și dezlegărilor zilei, nu doar pentru că sunt considerate de unii „mai ușoare”. Dacă familia nu cunoaște exact calendarul sau dacă pomenirea cade într-o perioadă cu rânduială specială, este bine să întrebe preotul înainte de stabilirea meniului. Detaliile despre alcătuirea mesei sunt explicate separat în articolul despre mâncarea de post la pomenire.
Sarmalele sunt o tradiție locală, nu o obligație bisericească
În Republica Moldova și în alte regiuni din spațiul românesc, sarmalele sunt des întâlnite la mesele de pomenire. Ele pot fi pregătite cu carne într-o zi fără post sau în variantă de post, cu orez, legume, ciuperci ori alte umpluturi potrivite.
Prezența lor este explicată de tradiția culinară și de faptul că pot fi pregătite în cantitate mai mare pentru mai mulți oameni. Totuși, sarmalele nu sunt un element al slujbei și nu există o regulă bisericească potrivit căreia pomenirea ar fi incompletă fără ele. O familie poate alege alt fel principal sau poate organiza o masă mult mai simplă fără să greșească.
Tema este dezvoltată în articolul despre sarmalele la masa de pomenire.
Ce se pregătește dacă pomenirea cade în post
Părintele Eugen Drăgoi precizează că, atunci când ziua pomenirii cade în post, mâncărurile se pregătesc de post. El respinge obiceiul de a face separat mâncare de dulce pe motiv că aceasta i-ar fi plăcut celui adormit. Cel adormit nu primește hrană materială; folosul pomenirii se leagă de rugăciunea Bisericii, de post și de milostenia săvârșită în numele lui.
În consecință, familia nu trebuie să aleagă între respectarea postului și cinstirea celui răposat. Tocmai respectarea rânduielii bisericești exprimă caracterul creștin al pomenirii. Meniul poate fi gustos și îngrijit, dar alcătuit integral din alimente potrivite postului.
Există zile în care calendarul prevede dezlegare la pește, untdelemn sau vin și perioade în care rânduiala este mai aspră. Practica parohială și momentul săvârșirii parastasului pot necesita o lămurire concretă, de aceea data slujbei și meniul se stabilesc din timp, nu după ce mâncarea a fost deja cumpărată.
Se poate face o masă foarte simplă?
Da. O masă simplă poate fi alcătuită dintr-un singur fel cald, pâine, apă și fructe. În unele situații se poate oferi doar o porție pregătită și împărțită participanților sau celor nevoiași. Nu există o cerință ca familia să ofere o masă cu mai multe feluri, deserturi numeroase și băuturi costisitoare.
Simplitatea este cu atât mai potrivită când:
- familia are posibilități materiale reduse;
- numărul participanților nu poate fi estimat exact;
- masa se organizează într-un spațiu mic;
- pomenirea are loc într-o zi de lucru;
- rudele sunt în vârstă, bolnave sau nu pot găti mult;
- o parte din hrană urmează să fie oferită persoanelor nevoiașe.
Măsura nu înseamnă nepăsare. O masă curată, suficientă și bine organizată arată mai multă grijă decât o abundență care duce la datorii, oboseală, dezordine și risipă.
Cum se stabilește cantitatea
Cantitatea se calculează după numărul real al invitaților, nu după teama că „trebuie să fie foarte mult”. Este util ca familia să stabilească dinainte:
- cine participă după slujbă;
- dacă mâncarea se servește la masă sau se împarte în porții;
- dacă vor fi pregătite și pachete pentru persoane care nu pot veni;
- câte porții vor fi oferite separat celor nevoiași;
- cum se păstrează în siguranță alimentele până la servire.
Nu este necesar ca fiecare invitat să primească mai multe porții sau un pachet voluminos. Nici numărul felurilor, nici mărimea pachetului nu măsoară dragostea pentru cel adormit.
Ce facem cu mâncarea rămasă
Mâncarea rămasă nu trebuie aruncată și nici tratată ca un obiect asupra căruia ar exista interdicții misterioase. Dacă a fost păstrată în condiții sigure, ea poate fi:
- oferită invitaților care doresc să ia o porție;
- împărțită rudelor în vârstă sau bolnave;
- dăruită unor persoane nevoiașe, atunci când distribuirea este posibilă și igienică;
- păstrată și consumată ulterior de familie.
Este bine ca împărțirea către persoane vulnerabile să fie făcută cu discernământ: mâncarea perisabilă nu se păstrează mult timp și nu se oferă dacă există riscul să se fi alterat. Milostenia nu justifică neglijarea igienei sau a sănătății celui care primește.
Vinul și alte băuturi la masă
Vinul sau alte băuturi alcoolice nu sunt obligatorii la masa de pomenire. Masa poate fi organizată integral fără alcool. Dacă familia alege să ofere vin într-o zi în care este îngăduit, acesta se consumă cu multă măsură, fără urări de tipul „Noroc!” și fără transformarea pomenirii într-o petrecere.
Părintele Eugen Drăgoi atrage atenția că plecarea în stare de ebrietate de la pomană este o abatere atât pentru cel care a băut, cât și pentru cel care a încurajat consumul peste măsură. El respinge și obiceiul de a vărsa vin din pahar, gest fără temei creștin.
Vinul servit la masă nu trebuie confundat cu vinul sau paosul folosit în anumite momente ale rânduielii de înmormântare și pomenire. Aceste întrebuințări au alt rost și vor fi explicate separat.
Cum păstrăm caracterul creștin al mesei
Masa începe și se încheie cu rugăciune. Dacă este prezent preotul, el binecuvântează bucatele după rânduială. În lipsa lui, familia poate rosti rugăciunile obișnuite înainte și după masă și o scurtă rugăciune pentru odihna celui adormit.
Participanții păstrează o atmosferă demnă. Pomenirea nu cere o tăcere apăsătoare, dar nici glume nepotrivite, gălăgie, certuri, laudă cu bucatele sau consum excesiv de alcool. Vorbirea despre cel răposat poate fi firească și recunoscătoare, fără ca masa să devină spectacol sau prilej de judecare a familiei.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu avertizează împotriva „întrecerii” între mesele de pomană și a orgoliului de a arăta că o familie a oferit mâncare mai fină decât alta. Meniul își împlinește rostul atunci când servește comuniunii, rugăciunii și milosteniei, nu prestigiului social.
O verificare practică înainte de cumpărături
Înainte de stabilirea meniului, familia poate verifica cinci lucruri:
- Ziua este de post sau de dulce? Consultați calendarul bisericesc și, dacă este nevoie, întrebați preotul.
- Ce se aduce pentru slujbă? Coliva, colacul, vinul și alte daruri se pregătesc potrivit rânduielii parohiei.
- Câte persoane vor participa efectiv? Calculați porțiile realist.
- Ce poate pregăti familia fără epuizare și datorii? Alegeți un meniu simplu, suficient și ușor de servit.
- Cui poate fi oferită o parte din hrană? Gândiți din timp milostenia, fără risipă și fără pachete făcute doar din obligație socială.
Întrebări și răspunsuri
Există un meniu obligatoriu pentru masa de pomenire?
Nu. Biserica nu stabilește o listă și nici un număr obligatoriu de feluri. Meniul se alcătuiește după ziua bisericească, posibilitățile familiei, numărul participanților și tradiția locală, păstrând rugăciunea, măsura și bună-cuviința.
Sarmalele sunt obligatorii?
Nu. Sarmalele sunt un preparat tradițional frecvent în Republica Moldova și în alte regiuni, dar nu fac parte dintr-o poruncă sau rânduială liturgică. Ele pot fi înlocuite cu orice alt fel potrivit zilei.
Se poate face o masă foarte simplă?
Da. Un singur fel cald, pâine, apă și fructe pot constitui o masă suficientă. Valoarea pomenirii nu se măsoară prin numărul bucatelor sau prin costul lor.
Ce facem cu mâncarea rămasă?
Mâncarea păstrată în condiții sigure poate fi împărțită invitaților, oferită unor persoane nevoiașe sau consumată ulterior de familie. Nu există o interdicție bisericească de a o păstra, dar trebuie evitate risipa și distribuirea alimentelor alterate.