Masa de pomenire este întâlnirea organizată, de obicei, după înmormântare sau după o slujbă de pomenire. În tradiția ortodoxă, ea continuă prin comuniune și milostenie rugăciunea săvârșită pentru cel adormit, dar nu este ea însăși o slujbă și nu poate înlocui Sfânta Liturghie, pomenirea la Proscomidie, parastasul sau rugăciunea familiei.
Rostul mesei nu se măsoară prin numărul invitaților, prin bogăția meniului ori prin cheltuiala făcută. O masă simplă, pregătită cu grijă, începută cu rugăciune și împărțită cu măsură poate păstra deplin sensul creștin al pomenirii. Când mâncarea, prestigiul familiei sau teama de judecata celorlalți ajung în centrul atenției, ordinea firească se răstoarnă: ceea ce ar trebui să însoțească rugăciunea ajunge să o acopere.
Pe scurt
- Masa de pomenire urmează rugăciunii Bisericii și nu o înlocuiește.
- Ea păstrează legătura cu vechile agape creștine, adică mesele iubirii, comuniunii și ajutorării aproapelui.
- Nu există un meniu ortodox obligatoriu și nici un număr ritual de feluri sau invitați.
- Dacă ziua este de post, masa se pregătește potrivit rânduielii postului și dezlegărilor din calendar.
- Coliva, colacul și paosul au un loc propriu în slujbă și în tradiția bisericească; nu trebuie reduse la statutul de simple produse din meniu.
- Alcoolul nu este obligatoriu, iar beția, gălăgia și atmosfera de petrecere sunt incompatibile cu pomenirea creștină.
- Milostenia către oameni aflați în nevoie poate fi mai potrivită decât o masă costisitoare organizată din obligație socială.
Masa de pomenire și rugăciunea pentru cel adormit
În centrul pomenirii ortodoxe se află rugăciunea. Biserica pomenește pe cei adormiți la Sfânta Liturghie, la parastas și în celelalte slujbe rânduite, iar familia continuă această rugăciune acasă și prin fapte de milostenie. Masa se așază după acest centru liturgic: ea îi adună pe cei care s-au rugat, le oferă prilejul de a rămâne împreună și transformă hrana împărțită într-o faptă făcută în memoria celui plecat.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu leagă praznicul sau masa de pomană de vechile agape creștine. Acestea erau mese ale iubirii frățești, în care comuniunea se unea cu rugăciunea și grija pentru cei lipsiți. Originea aceasta arată de ce masa nu trebuie înțeleasă ca un simplu prânz de familie și nici ca o obligație gospodărească îndeplinită pentru a evita vorbele oamenilor.
Pentru o explicație mai amplă a raportului dintre masă, parastas, Liturghie și milostenie poate fi consultat materialul Ce este masa de pomenire și poate ea înlocui pomenirea bisericească?.
Când se organizează masa
Masa este oferită cel mai des după slujba înmormântării. La ea sunt chemați în mod firesc rudele, apropiații, cei care au participat la ceremonie și persoanele care au ajutat familia. La pomenirile de după înmormântare, forma întâlnirii poate fi adaptată împrejurărilor: uneori se adună familia mai largă, alteori se oferă o masă restrânsă sau se împart porții de hrană.
Nu este necesar ca fiecare soroc să fie însoțit de un ospăț la fel de mare. Slujba și rugăciunea nu devin incomplete dacă familia nu organizează de fiecare dată o masă numeroasă. Data parastasului se stabilește după rânduiala bisericească, iar organizarea mesei se face după aceea, ținând seama de posibilitățile reale ale familiei și de folosul celor cărora le este oferită hrana.
Diferențele dintre masa de după înhumare și cea organizată la pomenirile ulterioare sunt explicate în pagina Masa de pomenire după înmormântare și la soroace.
Cum se păstrează caracterul creștin al mesei
Masa începe cu rugăciune și se încheie cu mulțumire adusă lui Dumnezeu și cu pomenirea celui adormit. Dacă preotul este prezent, el poate binecuvânta hrana și poate rosti rugăciunea. Dacă nu rămâne la masă, familia poate spune rugăciunile obișnuite înainte și după mâncare și poate adăuga o scurtă cerere pentru odihna celui pomenit.
Cei prezenți pot vorbi despre persoana plecată, își pot aminti de viața ei și se pot sprijini unii pe alții. Sobrietatea nu cere o tăcere apăsătoare, dar exclude transformarea întâlnirii în petrecere: glumele grosolane, certurile, gălăgia, toasturile festive și consumul excesiv de alcool nu se potrivesc cu scopul pomenirii.
Biserica nu stabilește o schemă rituală de așezare a invitaților, un loc obligatoriu „în capul mesei”, un număr fix de persoane sau o succesiune sacră a felurilor de mâncare. Buna rânduială se păstrează prin respect, grijă față de cei în vârstă și față de oamenii vulnerabili, servire cumpătată și atenție la atmosfera generală. Detaliile practice sunt dezvoltate în articolul Cum se desfășoară masa de pomenire: rugăciune, invitați și comportament.
Ce se pregătește pentru participanți
Nu există un meniu prescris de Biserică. Familia poate pregăti unul sau mai multe feluri, după numărul participanților, posibilitățile materiale, anotimp și obiceiul local. În Republica Moldova sunt frecvente ciorbele, sarmalele, cartofii, orezul, fasolea, legumele, pâinea, plăcintele, fructele și deserturile, dar niciunul dintre aceste preparate nu este o condiție a unei pomeniri corecte.
Măsura este mai importantă decât abundența. Mâncarea trebuie să fie suficientă și bine pregătită, fără ca familia să intre în datorii, să cumpere din teamă cantități disproporționate sau să arunce ulterior o mare parte din ceea ce a pregătit. Sarmalele și alte bucate locale pot avea un loc firesc în tradiția familiei, însă nu trebuie prezentate ca porunci bisericești.
O orientare practică pentru alcătuirea unui meniu simplu și potrivit se găsește în materialul Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?.
Coliva, colacul și celelalte daruri nu sunt doar „mâncare de la masă”
În jurul pomenirii apar și alimente sau daruri care au un rol propriu în slujbă și în tradiția bisericească. Coliva, făcută din grâu, mărturisește credința în înviere și este binecuvântată la slujbă. Colacul sau capătul este o pâine de pomenire, iar vinul ori paosul poate avea o întrebuințare liturgică sau simbolică, după rânduiala și practica locului.
Acestea nu trebuie confundate automat cu meniul servit invitaților. Coliva poate fi împărțită după binecuvântare, însă sensul ei nu se reduce la acela de desert. La fel, prezența vinului în anumite momente ale slujbei nu înseamnă că alcoolul trebuie oferit tuturor la masă. Pentru detaliile concrete privind ce se aduce la biserică și cum se folosește fiecare dar este importantă practica parohiei în care se săvârșește pomenirea.
Masa de pomenire în zilele de post
Dacă înmormântarea sau parastasul are loc într-o zi de post, mâncarea oferită participanților se pregătește de post. Nu se servesc carne, ouă și produse lactate, iar peștele, untdelemnul și vinul se folosesc potrivit dezlegării zilei. Dezlegarea reprezintă o îngăduință, nu obligația de a pune acel aliment pe masă.
Părintele Eugen Drăgoi respinge obiceiul de a pregăti mâncare de dulce sub motivul că aceea i-ar fi plăcut celui mort. Cel adormit nu consumă hrană materială, iar legătura cu el se păstrează prin rugăciune, post și milostenie. Familia nu trebuie să mute accentul de la rânduiala bisericească la presupusele preferințe culinare ale celui plecat.
Exemple de meniuri și explicații despre dezlegări sunt cuprinse în pagina Masa de pomenire în post.
Vinul și celelalte băuturi alcoolice
Vinul nu este obligatoriu la masa de pomenire. O masă la care se oferă apă, compot, ceai sau alte băuturi nealcoolice este deplin potrivită. Dacă familia servește vin, acesta se consumă cu măsură și fără presiunea ca fiecare invitat să bea. Băuturile tari, toasturile repetate și îndemnurile festive nu au un rost bisericesc.
Trebuie evitate și gesturile superstițioase, precum vărsarea vinului sau a țuicii „pentru sufletul mortului”. Hrana și băutura sunt primite de cei vii; ele nu ajung material la cel adormit. Paosul și vinul întrebuințat în cadrul rânduielii nu trebuie confundate cu băutura servită la masă. Această deosebire este prezentată pe larg în articolul Vinul și alcoolul la masa de pomenire.
Milostenia și măsura
Masa de pomenire este apropiată de pomană, dar cele două noțiuni nu se suprapun în toate situațiile. Pomana are un înțeles mai larg: poate fi hrană împărțită, un obiect folositor, bani, sprijin pentru un bolnav, ajutor pentru o familie sau o altă faptă de milostenie făcută în memoria celui adormit.
De aceea, când posibilitățile sunt limitate, familia nu trebuie să se rușineze de o masă modestă. Poate fi mai folositor să ofere câteva porții unor oameni care au nevoie decât să organizeze un ospăț costisitor numai pentru rude care nu duc lipsă de hrană. Părintele Eugen Drăgoi recomandă ca milostenia să fie îndreptată în mod real către săraci, bolnavi, bătrâni neajutorați și familii aflate în greutate.
Măsura nu înseamnă nepăsare sau lipsă de respect. Înseamnă ca familia să pregătească atent ceea ce poate oferi, fără risipă, orgoliu și datorii. Dragostea față de cel adormit nu este evaluată după câte feluri s-au servit, iar memoria lui nu este cinstită mai puțin printr-o masă simplă.
Ce este bine să fie stabilit înainte
Înainte de a rezerva un local sau de a alcătui meniul, familia are nevoie să lămurească mai întâi data și locul slujbei, ce se aduce pentru binecuvântare, dacă ziua este de post și câte persoane vor participa în mod realist. Apoi poate decide forma mesei, cantitatea de hrană și felul în care o parte din pomană va ajunge la oameni care au nevoie.
Ordinea aceasta protejează sensul pomenirii: mai întâi rugăciunea și rânduiala bisericească, apoi masa și organizarea gospodărească. Tradițiile locale pot fi păstrate atunci când sunt curate și folositoare, dar nu trebuie transformate în obligații absolute, în motive de teamă sau în gesturi despre care se crede că lucrează mecanic pentru sufletul celui adormit.