Preotul este bine să fie chemat atunci când boala devine gravă, se prelungește, slăbește mult omul sau îl pune în fața unei operații și a unui risc serios — nu numai în ultimele minute ale vieții. Momentul potrivit este, pe cât posibil, acela în care bolnavul este încă treaz, poate vorbi liber, se poate spovedi, își poate exprima voința și poate primi Sfânta Împărtășanie după rânduiala Bisericii.
Chemarea preotului nu este o declarație că medicii au renunțat și nici un semn că moartea este inevitabilă. Preotul vine pentru rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie, uneori pentru Sfântul Maslu, pentru sfat și pentru întărirea omului bolnav și a familiei. Tainele Bisericii nu concurează cu tratamentul medical: grija pentru suflet și grija pentru trup se însoțesc.
Pe scurt
- Nu așteptați agonia sau pierderea conștiinței.
- Întrebați-l pe bolnav dacă dorește să vină preotul și respectați-i voința.
- Spuneți preotului clar cât de gravă este starea și dacă omul poate vorbi și înghiți.
- Spovedania, Împărtășania și Maslul sunt lucrări diferite; nu fiecare vizită trebuie să le cuprindă pe toate.
- Dacă bolnavul este în spital, luați legătura atât cu preotul, cât și cu personalul secției.
- Dacă omul nu mai poate comunica, sunați totuși preotul; el va hotărî ce rugăciuni și ce slujire sunt posibile.
- Familia nu poate mărturisi păcatele și nu poate consimți la Taine în locul bolnavului.
- Nu folosiți venirea preotului pentru a-l speria, a-l constrânge sau a-i ascunde adevărul.
De ce nu trebuie așteptată ultima clipă
În multe familii există teama că simpla propunere de a chema preotul îl va face pe bolnav să creadă că urmează să moară. Din această teamă, vizita este amânată până când omul nu mai poate vorbi, este profund sedat, și-a pierdut conștiința sau se află deja în agonie. Atunci tocmai lucrurile pentru care era nevoie de timp și libertate — mărturisirea păcatelor, o discuție personală, împăcarea, exprimarea dorinței de a se împărtăși — pot deveni imposibile.
Biserica nu rezervă prezența preotului exclusiv ceasului morții. Creștinul se spovedește și se împărtășește de-a lungul vieții; se roagă în boală și cere binecuvântare înaintea unei încercări. Boala gravă face această grijă mai urgentă, dar nu o transformă într-un ritual funebru anticipat.
Vechea rânduială canonică arată cât de importantă este împărtășirea celui aflat în primejdie de moarte. Canonul 13 al Sinodului I Ecumenic cere ca omul care pleacă din această viață să nu fie lipsit de „merindea cea mai de pe urmă și cea mai trebuincioasă”. Tocmai de aceea, familia nu ar trebui să aștepte până când primirea Sfintelor Taine devine nesigură sau imposibilă.
A-l chema pe preot din timp înseamnă a-i respecta bolnavului libertatea și demnitatea. El poate pune întrebări, poate cere lămuriri, poate hotărî ce dorește și poate vorbi în taină despre ceea ce îi apasă conștiința.
În ce situații este bine să fie chemat preotul
Nu există un singur prag medical valabil pentru toate cazurile. Preotul poate fi chemat ori de câte ori omul bolnav dorește rugăciune, spovedanie, împărtășanie sau sfat. Chemarea devine deosebit de importantă în câteva situații.
Când boala este gravă sau evoluția ei este nesigură
Dacă medicii vorbesc despre o afecțiune severă, despre agravare, despre risc vital ori despre o perioadă grea de tratament, nu este nevoie să se aștepte un prognostic definitiv. Un om poate primi preotul și atunci când familia și medicii încă nădăjduiesc în vindecare.
Înaintea unei operații cu risc important
Înaintea unei intervenții serioase, bolnavul se poate spovedi, împărtăși și ruga. Aceasta nu înseamnă că familia prevede un deznodământ rău, ci că omul se încredințează lui Dumnezeu înaintea unei încercări.
Când omul slăbește repede sau nu mai poate participa la viața bisericească
O persoană vârstnică, imobilizată sau bolnavă cronic poate fi vizitată de preot și fără să se afle pe patul morții. Dacă nu mai poate merge la biserică, este firesc ca parohia să își continue grija pastorală la domiciliu sau în instituția unde se află.
Când bolnavul însuși cere preotul
O asemenea cerere nu trebuie amânată din motive de jenă, teamă sau program familial. Uneori omul înțelege mai bine decât cei din jur gravitatea stării sale și simte nevoia să se spovedească, să se împărtășească ori să vorbească cu preotul.
Când există lucruri nerezolvate în conștiință
Vinovăția, o ceartă veche, o nedreptate, teama de moarte sau îndepărtarea îndelungată de Biserică pot apăsa greu sufletul. Preotul nu vine doar să împlinească o formalitate, ci să îl ajute pe om să se întoarcă spre Dumnezeu prin pocăință, rugăciune și împăcare.
Când se apropie în mod vădit sfârșitul
Dacă starea se agravează rapid, preotul trebuie anunțat imediat, fără a presupune că „mai este timp”. Familia trebuie să îi spună concret dacă bolnavul este conștient, dacă poate vorbi, dacă poate înghiți și ce medicamente ori proceduri îi influențează starea. Aceste informații îl ajută pe preot să aprecieze ce poate fi făcut potrivit rânduielii și în siguranță.
Ce poate face preotul la omul bolnav
Vizita preotului se adaptează stării persoanei. Ea poate cuprinde o discuție, rugăciuni, Spovedanie, Sfânta Împărtășanie, binecuvântare și, când este potrivit, Sfântul Maslu. Nu toate aceste lucrări se săvârșesc obligatoriu la fiecare vizită.
Spovedania
Spovedania este mărturisirea personală și liberă a păcatelor înaintea lui Dumnezeu, în prezența preotului. Ea cere ca omul să fie conștient și să se poată exprima. Familia trebuie să lase bolnavului și preotului intimitate, fără să asculte, să înregistreze ori să ceară ulterior conținutul mărturisirii.
Dacă bolnavul vorbește greu, preotul va adapta discuția la puterile lui. Nu este nevoie de o relatare lungă și obositoare; importantă este pocăința sinceră și mărturisirea posibilă în starea respectivă.
Detaliile despre pregătire și primirea Tainelor sunt dezvoltate în articolul Spovedania și împărtășania înainte de moarte.
Sfânta Împărtășanie
Prin Sfânta Împărtășanie, creștinul primește Trupul și Sângele lui Hristos. Pentru omul grav bolnav, ea este întărire, unire cu Hristos și merinde pentru viața veșnică. Primirea ei nu trebuie lăsată intenționat până în clipa în care omul nu mai poate înghiți sau nu mai poate coopera.
Familia trebuie să îi spună preotului dacă există dificultăți de înghițire, risc de aspirație, vărsături, restricții medicale ori alte împrejurări relevante. Preotul hotărăște cum se poate proceda; rudele nu încearcă să improvizeze și nu ascund starea reală a bolnavului.
Sfântul Maslu
Maslul este Taina rugăciunii Bisericii pentru vindecarea sufletească și trupească a celui bolnav și pentru iertarea păcatelor săvârșite din neștiință sau uitare. Nu este o slujbă rezervată exclusiv muribunzilor și nu înseamnă că omul „a fost pregătit să moară”. De asemenea, nu înlocuiește Spovedania și nici nu trebuie privit ca un act care garantează automat vindecarea.
În funcție de starea bolnavului și de împrejurări, preotul va spune dacă și când este potrivit să fie săvârșit. Tema este explicată separat în Maslul pentru omul bolnav sau aflat pe patul morții.
Rugăciunea și sfatul pastoral
Uneori omul nu este încă pregătit pentru Spovedanie sau nu poate primi atunci Împărtășania. Vizita preotului rămâne folositoare: el poate citi rugăciuni, îl poate asculta pe bolnav, îi poate explica sensul creștin al suferinței fără a-i minimaliza durerea și îl poate ajuta să se pregătească pentru o întâlnire ulterioară.
Când moartea este foarte aproape, există rugăciuni și rânduieli specifice, între care Canonul la ieșirea sufletului. Acesta nu trebuie confundat cu o vizită obișnuită la un bolnav și nici citit ca o prezicere că omul va muri imediat. Mai multe se vor găsi în pagina Rugăciunea pentru omul aflat pe moarte și Canonul la ieșirea sufletului.
Cum vorbim cu bolnavul despre venirea preotului
Cel mai corect este ca omul să fie întrebat direct, cu blândețe și fără dramatizare:
- „Ai dori să chemăm preotul?”
- „Vrei să te spovedești și să te împărtășești?”
- „Te-ar ajuta să vorbești cu părintele?”
Nu este bine ca familia să spună că preotul vine „doar în vizită”, dacă în realitate urmărește să îl spovedească fără ca el să știe. Nici limbajul amenințător — „trebuie, fiindcă nu se știe dacă mai apuci” — nu ajută. Adevărul poate fi spus cu delicatețe: boala este serioasă, iar Biserica îi oferă omului rugăciune și Taine pentru întărire.
Unii bolnavi se tem tocmai pentru că au învățat să asocieze venirea preotului numai cu moartea. Familia poate explica simplu că preotul merge și la oameni care se vindecă, la cei aflați înaintea unei operații și la bolnavii care nu se pot deplasa la biserică.
Dacă persoana refuză, nu trebuie constrânsă, certată sau înșelată. Familia poate întreba care este motivul, poate reveni cu tact și poate cere preotului sfat despre felul în care să poarte discuția. Dar Spovedania și primirea Sfintelor Taine presupun libertate; ele nu se administrează prin presiunea rudelor.
Cum pregătim vizita preotului
Când sunați, comunicați clar:
- numele bolnavului și faptul că este ortodox;
- locul unde se află: acasă, în spital, într-un centru de îngrijire;
- cât de urgentă este situația;
- dacă este conștient și poate vorbi;
- dacă poate înghiți;
- dacă dorește Spovedanie și Împărtășanie;
- dacă există reguli de acces, izolare sau program impuse de instituție;
- un număr de telefon la care familia poate fi contactată imediat.
Nu este nevoie să cumpărați dinainte multe obiecte și nici să pregătiți o masă. Preotul va spune ce este necesar. Mai important este să existe liniște, curățenie firească și, pentru Spovedanie, posibilitatea ca ceilalți să părăsească încăperea.
Televizorul și conversațiile se opresc. Vizitatorii care nu sunt necesari pot aștepta în altă cameră. Dacă în locuință există animale care pot tulbura slujirea, ele sunt ținute deoparte. Lumânarea sau candela se aprind numai dacă pot fi supravegheate și dacă regulile locului permit acest lucru.
Poate veni preotul la spital?
De regulă, preotul poate fi chemat și la spital, dar accesul concret depinde de regulile instituției, de secție, de starea pacientului și de măsurile sanitare. Familia trebuie să discute cu personalul medical și să îi comunice preotului numele secției, salonul, programul de acces și eventualele restricții.
În unele spitale există preot sau capelă; în altele poate veni preotul parohiei ori un alt cleric disponibil. Nu este bine să se aștepte până noaptea sau până la o agravare extremă pentru a începe aceste demersuri.
Preotul trebuie informat despre starea medicală relevantă pentru slujire. El nu înlocuiește medicul și nu dă indicații de tratament. La rândul ei, familia nu trebuie să oprească medicamentele, oxigenul sau îngrijirea pentru a crea o situație „mai potrivită” religios. Personalul medical și preotul pot colabora astfel încât omul să primească și îngrijirea necesară, și asistența duhovnicească.
Dacă bolnavul nu mai poate vorbi sau este inconștient
Chiar și atunci este bine să fie sunat preotul. Familia îi spune exact ce s-a întâmplat, dacă omul și-a exprimat anterior dorința de a primi Tainele, dacă era un creștin care se spovedea și se împărtășea și care este starea lui actuală.
Spovedania nu poate fi făcută de rude în locul bolnavului. Nimeni nu poate mărturisi păcatele altuia și nimeni nu poate inventa un consimțământ pe care persoana nu l-a dat. În privința Împărtășaniei și a rugăciunilor posibile, preotul hotărăște potrivit rânduielii Bisericii, voinței cunoscute a omului și stării lui concrete.
Preotul poate rosti rugăciuni la căpătâiul celui inconștient, iar familia se poate ruga în liniște. Faptul că omul nu mai răspunde nu înseamnă că trebuie discutat despre el ca și cum nu ar fi prezent. Se păstrează respectul, liniștea și cuvintele curate.
Dacă bolnavul s-a îndepărtat mult timp de Biserică
Tocmai boala poate trezi dorința întoarcerii la Dumnezeu. Familia nu trebuie să decidă că omul „nu mai are dreptul” la preot pentru că nu a mers ani de zile la biserică. Dacă el dorește să vorbească, preotul vine pentru a-l asculta și a-l călăuzi.
În același timp, apropierea de Taine nu se reduce la împlinirea unei tradiții familiale. Dacă omul nu știe ce presupune Spovedania sau nu este hotărât, are nevoie de o discuție sinceră, nu de o ceremonie grăbită. Preotul va stabili cum se face pregătirea în timpul disponibil.
Dacă persoana aparține altei confesiuni, nu este botezată ortodox ori statutul ei bisericesc nu este cunoscut, familia trebuie să spună acest lucru de la început. Nu se ascund datele pentru a obține o anumită slujire; preotul va explica ce este posibil.
„Grijania” și chemarea preotului
În vorbirea populară din spațiul românesc și moldovenesc se spune uneori că un bolnav a fost „grijit” sau că i s-a făcut „grijania”. De regulă, expresia se referă la pregătirea lui prin Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, uneori și prin Maslu.
Grijania nu este o Taină separată și nu trebuie înțeleasă ca o operațiune care se îndeplinește o singură dată, în ultima clipă, pentru a asigura mecanic un anumit rezultat. Sensul ei sănătos este grija Bisericii și a familiei ca omul să nu fie lipsit de pocăință, comuniune cu Hristos și rugăciune atunci când se apropie de sfârșitul vieții.
Greșeli de evitat
- Să așteptăm până când omul nu mai poate vorbi sau înghiți.
- Să îi ascundem că vine preotul ori să îl aducem împotriva voinței bolnavului.
- Să prezentăm Maslul sau Împărtășania ca semn sigur că moartea este aproape.
- Să presupunem că o singură slujbă înlocuiește pocăința și viața creștină.
- Să cerem familiei să asculte Spovedania sau să vorbească în locul celui bolnav.
- Să ascundem preotului pierderea conștiinței, imposibilitatea de a înghiți ori apartenența confesională.
- Să oprim tratamentul, calmarea durerii sau îngrijirea medicală pentru motive religioase inventate.
- Să cerem preotului să prezică dacă și când va muri omul, să „deschidă cartea” ori să interpreteze semne.
Chemarea preotului este un act de grijă, nu de panică. Cel mai bun moment este înainte ca situația să devină o urgență extremă: când bolnavul își poate exprima voința, se poate ruga, se poate spovedi și poate primi conștient întărirea Bisericii.
Întrebări și răspunsuri
Este prea devreme să chemăm preotul dacă medicii încă speră în vindecare?
Nu. Preotul nu vine numai pentru pregătirea morții. El poate veni pentru rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie, Maslu și întărire în timpul tratamentului. Vindecarea și pregătirea duhovnicească nu se exclud.
Dacă bolnavul se supără când aude de preot, ce facem?
Nu îl constrângeți și nu îl speriați. Întrebați de ce refuză, explicați că vizita preotului nu înseamnă că moartea este sigură și reveniți cu tact. Puteți cere preotului sfat, dar Tainele nu se primesc prin înșelare sau presiune.
Poate preotul veni la spital?
În multe situații, da. Familia trebuie să verifice regulile secției și să comunice preotului locul exact, programul, starea pacientului și eventualele restricții. În unele spitale există și preot al instituției.
Trebuie făcut neapărat și Maslul când vine preotul?
Nu. Vizita poate avea ca scop Spovedania, Împărtășania, rugăciunea sau o discuție pastorală. Maslul este o Taină distinctă și se săvârșește atunci când este potrivit, după îndrumarea preotului.
Poate familia cere Împărtășania dacă bolnavul este inconștient?
Familia poate și trebuie să anunțe preotul, dar nu decide în locul lui. Ea comunică voința cunoscută a bolnavului, viața lui bisericească și starea medicală. Preotul apreciază ce este posibil potrivit rânduielii Bisericii și situației concrete.
Ce facem dacă omul cere preotul în miezul nopții?
Sunați imediat parohia sau preotul pe care îl cunoașteți și explicați clar urgența. Dacă nu răspunde, încercați un alt preot ori cereți ajutorul personalului spitalului. Nu amânați până dimineață o cerere exprimată de un om aflat în stare critică.
Chemarea preotului înseamnă că familia renunță la tratament?
Nu. Tratamentul, îngrijirea paliativă, calmarea durerii și asistența duhovnicească pot și trebuie să se însoțească. Preotul se îngrijește de viața spirituală a omului; medicii și personalul medical se îngrijesc de starea lui trupească.