Pentru un parastas se pregătesc, în mod obișnuit, pomelnicul cu numele celor adormiți, coliva, pâinea sau colacul, vinul și lumânările. În unele parohii se aduc și prescuri ori alte prinoase, potrivit rânduielii locale. Mâncarea, hainele, vesela și celelalte daruri oferite de pomană pot însoți pomenirea, dar nu sunt condiții fără de care slujba nu s-ar putea săvârși.
Primul pas nu este cumpărarea unui număr mare de lucruri, ci stabilirea datei, locului și orei cu preotul. Practica diferă de la o biserică la alta: parastasul poate fi legat de Sfânta Liturghie, poate avea loc într-o zi stabilită pentru pomeniri sau poate fi săvârșit la mormânt ori acasă. Parohia poate preciza ce trebuie adus, când se lasă pomelnicul și unde se așază coliva și celelalte prinoase.
Pe scurt
Pentru pregătirea obișnuită sunt suficiente:
- un pomelnic lizibil, cu numele de botez ale celor adormiți;
- colivă din grâu sau arpacaș;
- un colac ori pâine, după obiceiul parohiei;
- vin;
- lumânări;
- prezența familiei la rugăciune.
Prescurile, pachetele cu alimente, prosoapele, hainele, vesela și alte daruri țin de practica locală sau de milostenie. Nu există un număr universal obligatoriu de colaci, farfurii, căni ori pachete. Masa de pomenire nu este parte indispensabilă a parastasului și nu poate înlocui slujba.
Ce trebuie stabilit înainte cu biserica
Înainte de a pregăti coliva și celelalte lucruri, familia trebuie să ia legătura cu parohia unde dorește să facă pomenirea. Este necesar să se afle:
- în ce zi și la ce oră se săvârșește parastasul;
- dacă slujba va fi după Sfânta Liturghie;
- când trebuie adus pomelnicul pentru pomenirea la Proscomidie;
- ce fel de pâine sau prescură se aduce în acea biserică;
- dacă există o rânduială locală pentru colac, vin și lumânări;
- unde se așază prinoasele și cine le ridică după slujbă;
- dacă ziua aleasă cade într-o perioadă în care parastasele se mută ori nu se săvârșesc.
Această discuție simplă previne două greșeli frecvente: pregătirea unor lucruri care nu sunt cerute și omiterea celor necesare pentru rânduiala concretă a bisericii. Ea este cu atât mai importantă când pomenirea se face la 40 de zile, la un an, într-o perioadă de post sau într-o zi apropiată de o sărbătoare mare.
Pomelnicul pentru cei adormiți
Pomelnicul este lista numelor care vor fi pomenite în rugăciune. Se scriu, pe cât este posibil, numele primite la Botez, clar și fără prescurtări greu de înțeles. Numele persoanelor vii și cele ale persoanelor adormite se trec pe liste separate.
Nu este nevoie să se adauge după fiecare nume explicații precum „de 40 de zile”, „de un an”, „nespovedit” sau „fără lumânare”. Sorocul poate fi comunicat preotului separat, iar împrejurările speciale se discută direct cu el. Pomelnicul nu este un document biografic, ci o listă pentru pomenirea liturgică.
Când parastasul urmează după Liturghie, pomelnicul trebuie adus suficient de devreme pentru ca numele să poată fi pomenite la Proscomidie. Detaliile despre ordinea numelor, pomenirea mai multor persoane și situațiile care necesită lămurire vor fi prezentate separat în articolul despre cum se scrie un pomelnic pentru cei adormiți.
Coliva
Coliva este prinosul cel mai cunoscut al parastasului în tradiția ortodoxă românească. Ea se pregătește din grâu fiert sau arpacaș și se îndulcește, de obicei, cu zahăr ori miere; se pot adăuga nucă și mirodenii, potrivit tradiției familiei. Deasupra se așază semnul crucii, fără ca ornamentarea să devină mai importantă decât rostul liturgic al colivei.
Grâul exprimă credința în învierea trupurilor. Mântuitorul folosește imaginea bobului de grâu care cade în pământ și aduce roadă (Ioan 12, 24), iar Sfântul Apostol Pavel recurge la aceeași imagine când vorbește despre înviere (1 Corinteni 15, 36–44). Coliva amintește astfel că trupul este dat pământului în nădejdea învierii, nu ca un lucru lipsit de valoare.
În colivă se așază, de regulă, o lumânare. În timpul cântării „Veșnica pomenire”, coliva poate fi ridicată sau legănată, după obiceiul locului. Acest gest exprimă participarea comunității la rugăciune și legătura de iubire cu cel pomenit; nu trebuie interpretat ca o acțiune magică.
Cantitatea colivei nu are o valoare duhovnicească în sine. Ea poate fi pregătită cu măsură, pentru binecuvântare și împărțire. O familie cu posibilități reduse nu este obligată să comande o colivă mare sau costisitor decorată. Rânduiala nu se măsoară prin greutatea platoului și nici prin numărul porțiilor.
Fructele, cozonacul, biscuiții ori dulciurile pot fi oferite ca daruri sau milostenie, dar nu au același simbolism liturgic ca grâul. Dacă familia nu poate pregăti colivă ori dacă parohia urmează un obicei diferit, soluția se stabilește cu preotul; rugăciunea pentru cel adormit nu trebuie amânată din cauza unei dificultăți materiale.
Pentru explicația completă a simbolismului și a modului în care este folosită, vezi și secțiunea despre obiectele funerare și simbolurile de la înmormântare și parastas și definiția termenului colivă.
Colacul, pâinea și prescurile
Alături de colivă se aduce frecvent un colac sau o pâine. Colacul, făcut din aluat de grâu și adesea împletit, este legat simbolic de viața veșnică și de comuniunea celor adunați la pomenire. Forma rotundă este explicată în tradiția bisericească drept semn al vieții fără sfârșit.
Denumirile și formele diferă regional. În unele locuri se vorbește despre colac, în altele despre capăt, pâine sau prescură. Aceste cuvinte nu desemnează întotdeauna exact același lucru. De aceea, familia nu trebuie să presupună că un model întâlnit într-un alt sat, oraș sau într-o altă țară este obligatoriu și în propria parohie.
Când pomenirea este legată de Sfânta Liturghie, biserica poate cere și prescură pentru Proscomidie. Prescura nu trebuie confundată automat cu un colac oferit la parastas. Rostul ei este legat de Liturghie, iar felul în care este adusă și folosită trebuie stabilit cu parohia.
Nu există o regulă bisericească universală care să impună un anumit număr de colaci pentru fiecare soroc. Numerele de șase, doisprezece, douăzeci și patru sau alte scheme întâlnite în obiceiul local nu hotărăsc folosul rugăciunii și nu influențează starea sufletului celui adormit.
Vinul și paosul
Vinul este adus în mod obișnuit la parastas și este binecuvântat împreună cu celelalte prinoase. În cadrul slujbelor funerare, el amintește de aromatele folosite la îngroparea Mântuitorului și este asociat cu rugăciunea pentru curățire, iertare și viață veșnică. Pâinea și vinul trimit, de asemenea, la centrul vieții liturgice a Bisericii, Sfânta Euharistie, fără ca vinul binecuvântat la parastas să devină Sfânta Împărtășanie.
Termenii paos, paus, apaos sau apaus sunt folosiți diferit de la o regiune la alta. Ei pot desemna vinul adus la pomenire sau, în contextul înmormântării, amestecul de vin și untdelemn folosit la mormânt. Tocmai de aceea nu este bine să se improvizeze ori să se presupună că orice practică locală aparține în mod obligatoriu parastasului. Sensul termenului este explicat separat în dicționarul site-ului: Ce este paosul?.
Vinul adus pentru slujbă nu justifică excesul de alcool la masa de pomenire. De asemenea, obiceiul de a vărsa vin sau băuturi spirtoase pe jos „pentru sufletul mortului” nu este o cerință a rânduielii bisericești. Despre folosirea vinului la masă și limitele potrivite există un material separat: Vinul și alcoolul la masa de pomenire.
Lumânările
Lumânările mărturisesc credința în Hristos, Lumina lumii, și în viața veșnică. De regulă, o lumânare se așază în colivă și una în colac, după obiceiul bisericii. Pot fi pregătite lumânări și pentru cei care participă la slujbă, dar numărul lor nu este fixat pretutindeni.
Lumânarea nu este un obiect care lucrează automat asupra sufletului celui adormit. Valoarea ei este legată de rugăciune, de jertfă și de mărturisirea credinței. Nu este nevoie să fie împodobită obligatoriu cu prosop, batistă sau alte obiecte. Asemenea asocieri pot fi obiceiuri locale ori daruri oferite cuiva, nu condiții liturgice universale.
Pentru siguranță, lumânările trebuie așezate astfel încât să nu aprindă decorația colivei, hainele sau obiectele din jur. În biserică se urmează indicațiile personalului bisericesc privind aprinderea și stingerea lor.
Ce alte prinoase se pot aduce
Pe lângă colivă, pâine, vin și lumânări, familiile aduc uneori fructe, alimente, pachete, haine, încălțăminte, prosoape, veselă sau obiecte de uz casnic. Acestea pot fi binecuvântate și oferite ca milostenie în memoria celui adormit, însă trebuie deosebite de lucrurile necesare pentru desfășurarea slujbei.
Milostenia are sens atunci când ajută în mod real o persoană. Este mai potrivit să se ofere hrană bună, îmbrăcăminte folositoare sau sprijin concret celor aflați în nevoie decât să se alcătuiască pachete numai pentru a respecta o listă moștenită. Nu există un obiect care „trebuie să ajungă” simbolic la cel mort și nici obligația de a reproduce în daruri toate bunurile pe care le-a folosit în viață.
Dacă familia pregătește multe pachete ori obiecte, acestea nu trebuie neapărat așezate toate în fața altarului sau lângă colivă. Biserica poate indica un loc separat, pentru a păstra ordinea și caracterul rugător al slujbei. Darurile pot fi împărțite după binecuvântare, acasă ori direct unor persoane nevoiașe.
Pomana și milostenia sunt explicate distinct în secțiunea Pomană și milostenie pentru cei adormiți. Ele pot însoți parastasul, dar nu îl transformă într-o operațiune de distribuire a bunurilor.
Este obligatorie masa de pomenire?
Nu. Parastasul poate fi săvârșit fără o masă organizată după slujbă. El rămâne o slujbă deplină de rugăciune chiar dacă familia nu poate găti, nu are unde primi invitați ori alege să ofere direct ajutor unor oameni nevoiași.
Masa de pomenire este o tradiție creștină a comuniunii și a milosteniei atunci când se desfășoară cu rugăciune, sobrietate și măsură. Ea nu este plata pentru slujbă, nu este un ospăț dat „mortului” și nu trebuie transformată într-o povară financiară. Alimentele de la masă nu înlocuiesc pomelnicul, Liturghia sau parastasul.
Pentru organizarea ei, vezi Masa de pomenire: sens, rânduială și mâncare și articolul despre ce se poate pregăti pentru masa de pomenire.
Ce se schimbă în perioadele de post
Slujba parastasului este rugăciune și nu devine „de post” sau „de dulce”. Totuși, ziua în care poate fi săvârșit parastasul depinde de calendarul liturgic, iar mâncarea împărțită ori servită la masă trebuie să respecte postul atunci când pomenirea are loc într-o zi de post.
Coliva din grâu, colacul și pâinea sunt, în forma lor obișnuită, potrivite pentru post, dar rețeta trebuie verificată dacă se folosesc ingrediente de origine animală. Pentru masă sau pachete se aleg alimente potrivite zilei respective. Faptul că familia dorește mâncare „de dulce” nu schimbă rânduiala calendarului bisericesc.
Dacă sorocul cade într-o perioadă în care parastasele nu se fac ori se fac numai în anumite zile, data se stabilește cu preotul. Regula generală și mutarea pomenirilor sunt explicate în secțiunea despre soroace și zile de pomenire, iar meniul este tratat în articolul Masa de pomenire în post.
Ce nu trebuie transformat în obligație
Nu aparține unei reguli bisericești universale obligația:
- de a avea un anumit număr de colaci, farfurii, căni sau pachete;
- de a pregăti lucruri scumpe pentru fiecare participant;
- de a lega obligatoriu prosoape sau batiste de lumânări;
- de a organiza o masă mare;
- de a aduce băuturi spirtoase;
- de a reproduce întocmai obiceiul altei localități;
- de a face datorii pentru ca pomenirea să pară „ca la lume”.
Ceea ce ține de rânduiala bisericii se respectă cu seriozitate. Ceea ce ține de milostenie se face după putere și cu folos real. Ceea ce este numai obicei local nu trebuie impus altora ca și cum ar fi poruncă a Bisericii.
Listă practică pentru familie
Cu una sau două zile înainte, este util să fie verificate următoarele:
- Data, ora și locul sunt confirmate cu preotul.
- Pomelnicul este scris clar și separat de cel pentru vii.
- Dacă se face Liturghie, pomelnicul și prescura sunt aduse la timp.
- Coliva este pregătită într-un vas potrivit și poate fi transportată în siguranță.
- Colacul sau pâinea, vinul și lumânările corespund obiceiului parohiei.
- Darurile de milostenie sunt separate de prinoasele pentru slujbă.
- Mâncarea respectă postul, dacă este cazul.
- Familia ajunge înainte de începerea slujbei și rămâne pentru rugăciune.
O pregătire simplă și ordonată este mai potrivită decât acumularea unor obiecte al căror rost nu este înțeles. Pomelnicul, prinoasele și milostenia își primesc sensul din rugăciunea Bisericii, din credința în înviere și din iubirea lucrătoare față de cel adormit și față de aproapele.
Întrebări frecvente
Se poate face parastas dacă familia nu poate pregăti colivă?
Coliva face parte din forma obișnuită a parastasului în tradiția românească și are un simbolism important. Dacă există o imposibilitate reală, familia nu trebuie să renunțe la rugăciune, ci să explice situația preotului și să urmeze îndrumarea parohiei.
Câți colaci trebuie aduși?
Nu există un număr obligatoriu valabil în toate parohiile. Pentru slujbă se aduce ceea ce cere rânduiala locului, iar colacii destinați milosteniei se pregătesc după posibilitățile familiei.
Trebuie aduse haine, prosoape sau veselă?
Nu sunt necesare pentru ca parastasul să se săvârșească. Ele pot fi oferite ca milostenie dacă sunt folositoare și dacă familia dorește, dar nu trebuie pregătite din frica unei obligații religioase inexistente.
Se poate aduce numai pomelnicul?
Când familia cere pomenirea la Sfânta Liturghie, pomelnicul poate fi adus separat, fără organizarea unui parastas și fără toate prinoasele. Pentru slujba propriu-zisă a parastasului se urmează rânduiala comunicată de biserică.
Prinoasele trebuie pregătite pentru fiecare persoană pomenită?
Nu există regula ca fiecare nume din pomelnic să aibă propriul set de colivă, colac, vin și lumânări. Mai multe persoane pot fi pomenite în aceeași slujbă. Modul concret de așezare a pomelnicului și a prinoaselor se stabilește cu parohia.