Masa de pomenire este o masă oferită după înmormântare sau după o slujbă de pomenire, în memoria celui adormit. În înțeles creștin, ea continuă prin comuniune și milostenie rugăciunea săvârșită de Biserică, dar nu este ea însăși o slujbă și nu poate înlocui Sfânta Liturghie, pomenirea la Proscomidie, parastasul sau rugăciunea familiei.
Valoarea ei nu stă în numărul felurilor de mâncare și nici în cheltuiala făcută. Masa își păstrează rostul atunci când este legată de rugăciune, de pomenirea cu respect a celui plecat și de împărțirea hranei cu ceilalți, mai ales cu oamenii aflați în nevoie.
Pe scurt
- Masa de pomenire este o masă oferită în memoria celui adormit, de obicei după înmormântare sau parastas.
- Ea își are rădăcinile în tradiția agapelor creștine, adică a meselor iubirii și comuniunii.
- Masa nu este parastas, nu este Sfânta Liturghie și nu înlocuiește rugăciunea Bisericii.
- În pomenirea ortodoxă, locul central îl au Sfânta Liturghie, rugăciunea, parastasul și milostenia.
- Hrana este oferită celor vii în memoria celui adormit; nu este o hrană materială destinată celui mort.
- Nu este necesar un ospăț mare. O masă simplă, împărțirea unor porții sau ajutorul dat unor oameni nevoiași pot păstra sensul milosteniei.
- Termenii „masă de pomenire”, „praznic” și „masă de pomană” pot desemna practici apropiate, dar „pomana” are un sens mai larg decât masa propriu-zisă.
Ce înseamnă masa de pomenire
Masa de pomenire este întâlnirea la care familia, rudele și ceilalți participanți primesc hrană în memoria unei persoane decedate. Ea poate avea loc după înmormântare, după parastasul de 40 de zile, la un an sau cu prilejul altor soroace, în funcție de rânduiala bisericească și de obiceiul familiei.
În diferite regiuni se folosesc și denumirile de praznic, masă de pomană sau, mai simplu, pomană. Termenii nu sunt însă perfect identici:
- parastasul este slujba de rugăciune săvârșită pentru cel adormit;
- masa de pomenire este masa comună care poate urma slujbei;
- pomana este milostenia făcută în memoria celui mort și poate cuprinde hrană, obiecte folositoare, bani sau alt ajutor oferit unei persoane.
În vorbirea obișnuită, mai ales în Republica Moldova și în spațiul românesc, cuvântul „pomană” poate desemna atât darul împărțit, cât și masa întreagă. Pentru înțelegerea rânduielii este totuși important să nu confundăm masa, milostenia și slujba bisericească.
Legătura cu agapele creștine
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu arată că praznicul sau masa de pomană își are izvorul în vechile agape creștine. Agapele erau „mese ale iubirii”, în care comuniunea dintre credincioși se unea cu grija față de cei lipsiți și cu viața de rugăciune a comunității.
Această origine explică de ce masa de pomenire nu trebuie înțeleasă ca un simplu prânz oferit rudelor. Ea exprimă mai multe lucruri deodată:
- dragostea care nu încetează odată cu moartea;
- comuniunea dintre membrii familiei și ai comunității;
- grija față de cei care au nevoie de hrană și ajutor;
- recunoștința pentru viața celui adormit;
- continuarea, în planul vieții de zi cu zi, a pomenirii începute prin rugăciune.
Legătura cu agapa nu transformă însă masa într-o Taină sau într-o slujbă. Ea rămâne o faptă de comuniune și milostenie, al cărei sens depinde de legătura cu credința și rugăciunea Bisericii.
Poate masa să înlocuiască parastasul?
Nu. Masa de pomenire nu poate înlocui parastasul, după cum nu poate înlocui Sfânta Liturghie sau pomenirea la Proscomidie.
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu numește Sfânta Liturghie cea mai însemnată și mai folositoare slujbă săvârșită pentru cei morți. La Proscomidie sunt pomenite numele celor vii și ale celor adormiți, iar parastasul cuprinde rugăciunile speciale de mijlocire, dezlegare și iertare pentru cel răposat.
Masa are o altă funcție. Ea adună oamenii după slujbă și dă o formă concretă comuniunii și milosteniei. De aceea, ordinea firească este:
- pomenirea în rugăciunea Bisericii;
- rugăciunea personală și familială;
- milostenia și masa oferită în memoria celui adormit.
Când masa devine centrul întregii zile, iar slujba este tratată ca un detaliu secundar, sensul pomenirii se răstoarnă. O masă bogată fără rugăciune nu devine parastas, indiferent cât de multe persoane participă sau cât de costisitoare sunt bucatele.
Pentru explicația rânduielii bisericești poate fi consultată pagina Ce este parastasul?, iar despre pomenirea în centrul Sfintei Liturghii — Pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie.
Ce folos are masa pentru cel adormit
Cel adormit nu primește și nu consumă hrana materială pusă pe masă. Mâncarea este oferită oamenilor vii, iar pomenirea se săvârșește prin rugăciune și prin fapta de milostenie făcută în numele celui plecat.
În tradiția ortodoxă, rugăciunea, milostenia și darurile oferite pentru cei morți sunt expresii ale iubirii dintre cei vii și cei adormiți. Prin ele, familia nu încearcă să „hrănească” sufletul, ci îl încredințează milei lui Dumnezeu și săvârșește binele pe care persoana decedată nu îl mai poate face în viața pământească.
De aceea, folosul duhovnicesc al mesei nu se leagă mecanic de un anumit preparat, de numărul porțiilor sau de valoarea darurilor. El se leagă de:
- rugăciunea sinceră pentru cel adormit;
- milostenia făcută fără laudă și fără interes;
- ajutorarea reală a aproapelui;
- păstrarea unei atmosfere creștine;
- recunoștința și memoria curată a celui plecat.
O farfurie de mâncare oferită cu discreție unui om flămând poate exprima mai deplin rostul pomenii decât un ospăț costisitor organizat pentru prestigiu social.
Este obligatoriu să se organizeze o masă mare?
Rânduiala bisericească nu condiționează pomenirea liturgică de organizarea unui ospăț amplu. Familia nu trebuie să creadă că parastasul este „incomplet” dacă nu poate pregăti multe feluri de mâncare sau dacă nu poate invita un număr mare de oameni.
În funcție de posibilități, pomenirea poate fi urmată de:
- o masă simplă pentru participanți;
- câteva preparate oferite rudelor și apropiaților;
- porții de hrană împărțite unor oameni care au nevoie;
- alimente oferite unei familii nevoiașe;
- sprijin material pentru un bolnav, un bătrân, un copil sau o instituție de ocrotire;
- o altă faptă de milostenie săvârșită în memoria celui adormit.
Părintele Eugen Drăgoi recomandă ca milostenia să fie îndreptată cu precădere către cei care au într-adevăr nevoie: bolnavi, bătrâni neajutorați, văduve, copii lipsiți de sprijin și familii cu greutăți.
Sărăcia familiei nu este o vină și nu împiedică rugăciunea Bisericii. Nu este potrivit ca rudele să facă datorii, să renunțe la cheltuieli necesare sau să intre într-o competiție cu alte familii numai pentru a arăta că au organizat o masă „cum se cuvine”.
Când masa își pierde sensul creștin
Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu avertizează asupra întrecerii dintre familii în mese tot mai bogate și mai rafinate. Atunci când preocuparea pentru aparență înlocuiește rugăciunea și milostenia, masa se îndepărtează de rostul ei.
Masa de pomenire își pierde caracterul creștin când:
- este organizată în primul rând pentru prestigiu sau de teama vorbelor;
- familia se îndatorează pentru a impresiona invitații;
- mâncarea devine mai importantă decât slujba;
- sunt neglijați oamenii nevoiași, dar se cheltuie mult pentru abundență;
- întâlnirea se transformă în petrecere, beție, gălăgie sau ceartă;
- se practică gesturi superstițioase, ca și cum hrana sau băutura ar ajunge material la cel mort;
- se crede că un anumit număr de feluri sau obiecte garantează folosul pomenirii.
Aceste abateri nu înseamnă că tradiția mesei trebuie abandonată. Ele arată că forma trebuie readusă la sensul ei: rugăciune, iubire, comuniune și milostenie.
Masa, pomana și memoria celui adormit
Masa poate avea și un rol firesc pentru familia îndoliată. După slujbă, oamenii rămân împreună, își amintesc de cel plecat și se sprijină unii pe alții. Această dimensiune omenească nu este străină credinței, atât timp cât nu înlocuiește rugăciunea și nu transformă pomenirea într-un simplu eveniment social.
Amintirea creștină nu înseamnă numai evocarea trecutului. Numele celui adormit este rostit înaintea lui Dumnezeu, iar dragostea față de el se exprimă prin rugăciune și bine făcut aproapelui. Masa devine astfel un loc al memoriei vii, nu pentru că ar reproduce viața de odinioară, ci pentru că îi adună pe oameni în jurul unei fapte săvârșite în numele celui plecat.
Pentru deosebirea dintre masa comună și pomana oferită ca dar sau ajutor poate fi consultat materialul Ce este pomana pentru cei adormiți?.
Ce trebuie reținut înainte de organizare
Înainte de a stabili localul, numărul invitaților sau meniul, familia ar trebui să lămurească mai întâi:
- când și unde se săvârșește slujba de pomenire;
- ce trebuie pregătit pentru biserică;
- dacă ziua este de post;
- ce posibilități reale are familia;
- cui îi poate fi de folos milostenia;
- cum poate evita risipa și cheltuiala făcută numai din presiune socială.
Detaliile privind rugăciunea de început și de sfârșit, invitații și buna-cuviință sunt prezentate separat în articolul Cum se desfășoară masa de pomenire: rugăciune, invitați și comportament. Alegerea preparatelor este explicată în Ce se poate pregăti pentru masa de pomenire?.
Întrebări și răspunsuri
Este masa de pomenire o slujbă religioasă?
Nu. Masa este o practică de comuniune și milostenie care poate urma slujbei. Parastasul, Sfânta Liturghie și pomenirea la Proscomidie aparțin rânduielii bisericești; masa nu le înlocuiește.
Se poate face parastas fără masă?
Da. Slujba nu depinde de organizarea unui ospăț. Familia poate face parastasul și poate alege o formă simplă de milostenie, potrivit posibilităților sale.
Este greșit să invităm rudele și prietenii la masă?
Nu. Masa comună este o tradiție creștină veche atunci când păstrează rugăciunea, măsura și caracterul de comuniune. Problema apare când devine un eveniment de prestigiu, o petrecere sau o povară financiară.
Pomana și masa de pomenire sunt același lucru?
Nu în toate situațiile. Pomana este un termen mai larg și înseamnă milostenia făcută în memoria celui adormit. Masa de pomenire este una dintre formele în care această milostenie poate fi oferită.
Ajută un meniu mai bogat sufletul celui adormit?
Nu există o asemenea legătură. Folosul pomenirii nu se măsoară prin prețul sau cantitatea bucatelor, ci prin rugăciune, milostenie, credință și binele făcut aproapelui.