După moartea unui om apropiat, familia nu trebuie să încerce să apere casa de cel mort, să-i „ușureze drumul” prin gesturi magice sau să creadă că o greșeală de ritual îi poate hotărî sufletul. În primele ore sunt necesare constatarea medicală, rugăciunea, anunțarea preotului și grija cuviincioasă față de trup. Frica de oglinzi, apă, animale, obiecte, zile sau semne nu face parte din credința ortodoxă.
Un obicei local nu este automat superstiție. Acoperirea unei oglinzi, purtarea doliului, pregătirea unui anumit colac ori păstrarea unei rânduieli de familie pot rămâne gesturi culturale sau semne de sobrietate, dacă nu li se atribuie puteri ascunse. Superstiția începe atunci când omul crede că un gest exterior poate opri sufletul, alunga mortul, transfera păcate, atrage o altă moarte sau înlocui rugăciunea Bisericii.
Pe scurt: ce trebuie evitat
Nu trebuie:
- să fie mișcat sau pregătit trupul înainte de constatarea medicală și permisiunea necesară;
- să fie înțepat, legat ori tratat prin gesturi menite să împiedice transformarea lui în „strigoi”;
- să se creadă că mortul se întoarce din cauza unei oglinzi neacoperite, a unei uși, a unei pisici sau a unui obiect;
- să se pună bani, ace, ață, telefon, alcool, alimente ori alte lucruri în sicriu „pentru lumea cealaltă”;
- să se creadă că lipsa lumânării la moarte condamnă sufletul;
- să se ghicească starea celui adormit după flacăra lumânării, vise, vreme, păsări sau alte semne;
- să fie interzise spălatul, baia, curățenia ori folosirea apei din motive magice;
- să se spargă vase, să se arunce apă peste umăr sau să se împrăștie bani și grăunțe pentru a opri moartea;
- să se transforme priveghiul într-un șir de povestiri despre strigoi, semne și întâmplări înfricoșătoare;
- să se impună familiei cheltuieli și obiecte prin amenințarea că „altfel nu va avea liniște mortul”.
Credința creștină nu se bazează pe apărarea de cel mort
Pentru Biserică, cel adormit nu devine o putere ostilă care trebuie ținută departe de casă. Trupul lui este cinstit, iar sufletul este încredințat milei și judecății lui Dumnezeu. Răspunsul creștin la moarte este rugăciunea, nu organizarea unor ritualuri de apărare.
Teama de „întoarcerea mortului”, de strigoi sau de prezența sufletului în obiectele casei provine din credințe populare vechi, nu din învățătura ortodoxă. De aceea nu sunt necesare:
- fuse, cuțite, ace ori alte obiecte puse în colțurile sicriului;
- măsurarea trupului cu o sfoară îngropată apoi sub prag;
- paza împotriva unei pisici care ar trece pe sub sicriu;
- deschiderea sau închiderea rituală a ușilor și ferestrelor;
- răsturnarea vaselor pentru a împiedica sufletul să rămână în casă;
- gesturi prin care cel mort ar fi „legat”, „oprit” sau „alungat”.
Unele dintre aceste acțiuni pot profana ori răni trupul și trebuie respinse fără ezitare. Explicația amplă se află în articolul Frica de întoarcerea mortului: strigoi, oglinzi și ritualuri de apărare.
Nu răniți și nu modificați trupul din motive magice
Nu trebuie înfipt nimic în trup, nu trebuie făcute tăieturi, înțepături ori alte intervenții pentru a împiedica presupusa întoarcere a mortului. Astfel de practici sunt străine de creștinism, nedemne față de trup și pot încălca procedurile medicale și legale.
Uneori mâinile, maxilarul sau picioarele sunt susținute temporar în timpul pregătirii trupului, din motive practice. Acest lucru trebuie făcut de persoane care cunosc procedura și nu are legătură cu „legarea sufletului”, „ruperea cununiei” ori blocarea drumului spre lumea cealaltă.
Dacă sunt folosite legături pentru a păstra poziția trupului, întrebați persoana care îl pregătește când trebuie îndepărtate. Nu transformați o măsură practică într-un ritual și nu îngropați ațe ori noduri ca obiecte cu putere magică. Tema este tratată separat în articolul Legarea și dezlegarea la înmormântare.
Oglinzile nu țin și nu atrag sufletul
În multe case oglinzile sunt acoperite după deces. Motivele oferite diferă: să nu se vadă mortul în oglindă, să nu se „prindă” sufletul, să nu moară altcineva sau să se păstreze sobrietatea încăperii.
Biserica nu învață că sufletul poate fi prins într-o oglindă și nici că o oglindă descoperită aduce o nouă moarte. Dacă familia acoperă oglinzile ca semn de doliu, pentru a reduce agitația vizuală sau pentru că este un obicei familial liniștit, gestul nu trebuie transformat într-un conflict. Dar nu este obligatoriu și nu trebuie făcut din panică.
Nimic rău nu se întâmplă celui adormit dacă o oglindă rămâne descoperită. Familia nu trebuie să refacă ritualul, să cheme pe cineva să „dezlege” casa ori să se teamă că a omis o măsură de protecție.
Nu răsturnați vasele și nu aruncați apa din frică
Obiceiul de a răsturna oalele, a arunca apa din casă, a vărsa apa după scoaterea sicriului sau a arunca de trei ori apă peste umăr este explicat uneori prin teama că moartea ori sufletul ar rămâne în apă și s-ar întoarce.
Apa poate fi schimbată sau aruncată din motive obișnuite de igienă. Omul se poate spăla pe mâini după ce a participat la pregătirea trupului sau după întoarcerea de la cimitir. Aceste acțiuni firești nu trebuie însă însoțite de credința că apa alungă sufletul, spală „moartea” sau împiedică mortul să urmeze pe cineva.
La scoaterea sicriului nu este necesar să se spargă un vas, să se arunce apă, grâu, porumb ori bani pentru a închide drumul morții. Aceste obiceiuri sunt explicate în articolul Obiceiuri la scoaterea mortului din casă.
Se poate face baie, spăla și curăța casa
Nu există o interdicție bisericească generală care să oprească baia, spălarea hainelor ori curățenia după deces. Familia poate păstra o perioadă de liniște și poate amâna treburile neurgente din respect pentru moment, dar nu trebuie să creadă că apa și curățenia ar murdări sufletul celui mort sau ar aduce o altă nenorocire.
Curățenia este necesară mai ales când există recomandări medicale, când trupul a rămas în casă ori când trebuie pregătit spațiul pentru priveghi. Se respectă indicațiile profesioniștilor privind igiena, aerisirea și manipularea obiectelor.
Nu îi judecați pe cei care fac o baie, spală hainele unui copil sau curăță o suprafață în zilele de doliu. Decența și reculegerea nu înseamnă abandonarea igienei. Răspunsurile detaliate se află în articolul Se poate face baie, spăla rufe și face curățenie după un deces?.
Nu puneți bani și obiecte în sicriu pentru „drumul de dincolo”
Creștinul nu pleacă în viața veșnică având nevoie de bani, unelte, haine de schimb, telefon, țigări, alcool sau mâncare. Astfel de obiecte provin din reprezentări potrivit cărora mortul ar continua în mormânt o viață asemănătoare celei pământești.
În sicriu se așază numai lucrurile care au un sens creștin și sunt acceptate în rânduiala locului: crucea, icoana până înaintea închiderii sicriului, acoperământul și celelalte elemente indicate de preot. Nu trebuie puse:
- bani pe trup sau pe icoană;
- monede în mâini, gură ori buzunare;
- ac și ață;
- obiecte personale „ca să nu le caute”;
- fotografii ale persoanelor vii;
- alcool sau alimente;
- talismane și obiecte oculte.
Cei care doresc să ajute familia pot oferi bani separat, cu discreție. Ce se pune și ce nu se pune în sicriu este explicat în două articole complementare: Ce se pune și ce nu se pune în sicriu? și Bani și obiecte personale în sicriu.
Moartea fără lumânare nu este o condamnare
Lumânarea este semn al credinței, rugăciunii și luminii lui Hristos. Este bine ca un creștin aflat la sfârșitul vieții să fie însoțit de rugăciune și, dacă împrejurările permit, de o lumânare aprinsă. Dar lumânarea nu lucrează mecanic și nu poate înlocui credința, pocăința, Spovedania și Împărtășania.
Dacă omul a murit pe neașteptate, în spital, în accident sau fără ca cineva să-i poată aprinde lumânarea, familia nu trebuie să creadă că sufletul lui este pierdut. Se aprinde o lumânare ulterior, se rostește rugăciunea și se spune preotului adevărul.
Nu trebuie inventate formule, lumânări speciale sau ceremonii prin care lipsa lumânării ar fi „reparată”. Nici păcatele celui mort nu trec asupra persoanei care i-a ținut lumânarea.
Nu ghiciți starea sufletului după semne
Flacăra lumânării, fumul tămâiei, starea vremii, ploaia, soarele, un zgomot în casă, comportamentul unei păsări, un vis sau căderea unui obiect nu arată unde se află sufletul celui adormit.
O lumânare poate arde neregulat din cauza fitilului, cerii sau curentului de aer. Tămâia poate scoate fum din cauza cărbunelui ori a vasului. Visele din perioada de doliu pot reflecta dorul, teama și amintirile omului. Ele nu trebuie transformate în verdict teologic.
Nu schimbați data înmormântării, nu cumpărați obiecte și nu acuzați rudele pe baza unui „semn”. Dacă un vis tulbură puternic familia, poate fi povestit preotului fără a-i atribui dinainte o origine dumnezeiască. Pentru o analiză mai largă există articolul Semne și prevestiri legate de moarte și înmormântare.
Nu vă temeți că atingerea mortului transferă păcate sau moartea
Atingerea cu respect a trupului, sărutarea icoanei ori ultimul sărut nu transferă păcatele celui mort. Nu există o mână „permisă” și una „interzisă” din punct de vedere magic.
Se respectă, desigur, indicațiile medicale și igienice. În anumite boli, după o examinare medico-legală sau când trupul se află într-o stare fragilă, personalul poate limita atingerea ori deschiderea sicriului. Aceasta este o măsură practică, nu o dovadă că trupul ar transmite o putere spirituală rea.
Copiii, femeile însărcinate și persoanele bolnave nu trebuie forțate nici să se apropie, nici să rămână departe pe baza unor superstiții. Participarea lor se hotărăște cu grijă, ținând seama de sănătate, vârstă, dorință și împrejurări.
Nu transformați plânsul într-o obligație sau spectacol
Durerea și lacrimile sunt firești. Hristos Însuși a plâns la mormântul lui Lazăr. Nu este necesar ca familia să-și ascundă durerea pentru a părea „tare”.
Totuși, nu trebuie impuse bocete, strigăte sau manifestări menite să dovedească iubirea prin intensitatea zgomotului. În timpul rugăciunii, plânsul nu trebuie să acopere cuvintele slujbei, iar persoanele îndurerate nu trebuie provocate să repete formule disperate.
Nici fanfara, nici alte forme locale de însoțire nu trebuie folosite pentru fast ori pentru a concura cu rugăciunea. Tema este dezvoltată în articolul Bocitoarele și fanfara la înmormântare: ce spune Biserica?.
Nu impuneți interdicții care împiedică viața familiei
În zilele de doliu este firesc să fie evitate petrecerile, zgomotul și activitățile nepotrivite. Dar nu trebuie inventate interdicții care îi împiedică pe oameni să îngrijească un copil, să gătească, să ia medicamente, să plece la medic, să se odihnească, să aerisească ori să rezolve actele necesare.
Nu trebuie acuzați membrii familiei că îl „uită” pe cel mort dacă mănâncă, dorm, schimbă hainele sau se ocupă de lucrurile urgente. Doliul nu este o probă în care suferința trebuie demonstrată prin neglijarea sănătății.
Un om aflat în șoc poate avea nevoie să stea alături de cineva, să bea apă, să ia o masă simplă sau să doarmă câteva ore. Aceste lucruri nu micșorează dragostea față de cel plecat.
Cum răspundem rudelor care insistă asupra unui obicei?
Conflictele lângă sicriu nu ajută nici familia, nici rugăciunea. Când cineva spune „așa trebuie, altfel se întâmplă ceva rău”, se poate răspunde calm:
- Care este sensul creștin al gestului?
- Este cerut de preot sau de rânduiala parohiei?
- Este numai un obicei al familiei ori al satului?
- Îi atribuim puterea de a influența sufletul sau de a apăra casa?
- Este sigur, legal și respectuos față de trup?
Un obicei inofensiv poate fi păstrat pentru pacea familiei, dacă nu tulbură slujba, nu produce risipă și nu primește o explicație magică. Un gest periculos, degradant, foarte costisitor sau întemeiat pe frica de mort trebuie refuzat.
Criteriile complete sunt explicate în articolul Tradiția bisericească, obiceiul local și superstiția.
Ce facem în locul ritualurilor de frică?
În loc să se lupte cu semne și presupuse primejdii, familia poate:
- să anunțe preotul;
- să rostească „Dumnezeu să-l ierte”;
- să citească rugăciunile pentru cel adormit;
- să pregătească trupul cu respect;
- să participe la slujbele Bisericii;
- să facă milostenie în numele celui mort;
- să păstreze pacea între rude;
- să întrebe înainte de a urma un obicei necunoscut.
Credința nu înseamnă că familia trebuie să controleze fiecare detaliu pentru a evita o nenorocire. Omul este în mâinile lui Dumnezeu, iar cei rămași își împlinesc datoria prin rugăciune, iubire și rânduială.
Întrebări și răspunsuri
Este păcat să acoperim oglinzile?
Acoperirea oglinzilor nu este o obligație bisericească. Poate rămâne un obicei de doliu dacă familia nu crede că oglinda prinde sufletul ori provoacă o altă moarte.
Ce facem dacă o pisică a trecut pe lângă sicriu?
Nu se întâmplă nimic spiritual celui adormit. Animalul se îndepărtează din motive de ordine și igienă, nu din teama că mortul se va transforma în strigoi.
Dacă omul a murit fără lumânare, trebuie făcut un ritual special?
Nu. Se aprinde o lumânare ulterior, se face rugăciune și se cere pomenirea în Biserică. Lumânarea este semn al credinței, nu o garanție magică.
Putem arunca apa și spăla casa după scoaterea sicriului?
Da, apa poate fi schimbată și casa poate fi curățată din motive firești. Nu este necesar să fie aruncată ritual, peste umăr sau în anumite locuri pentru a alunga mortul.
Este rău dacă cineva a pus bani în sicriu?
Banii trebuie scoși, dacă acest lucru se poate face cuviincios și înainte de închiderea sicriului. Ei nu îi sunt de folos celui mort. Pot fi oferiți ca milostenie sau ajutor familiei.
Ce facem dacă nu am respectat un obicei și acum ne este frică?
Nu trebuie refăcut ritualul. Rostiți o rugăciune, spuneți preotului ce vă tulbură și continuați pregătirea înmormântării după rânduiala Bisericii. O omisiune de obicei nu hotărăște soarta sufletului și nu atrage o altă moarte.