Pentru înmormântare se pregătesc, în mod obișnuit, cele necesare așezării celui adormit în sicriu, lumânări și tămâie pentru rugăciune, precum și colivă, colac și vin, după rânduiala parohiei. La parastas sunt necesare mai ales pomelnicul și prinoasele care urmează să fie binecuvântate. Nu există însă un „set funerar” unic, obligatoriu în toate bisericile.
Lista concretă depinde de locul slujbei, de ceea ce asigură biserica sau capela și de tradiția comunității. De aceea, înainte de cumpărături, familia trebuie să întrebe parohia ce aduce ea însăși și ce trebuie pregătit pentru cazul respectiv.
Pe scurt
- Pentru trup și sicriu se pregătesc îmbrăcămintea, crucea, icoana și acoperământul, după practica locului.
- Pentru rugăciune pot fi necesare lumânări, tămâie, cărbune și o cățuie; cădelnița și celelalte obiecte liturgice aparțin, de regulă, bisericii.
- Coliva, colacul și vinul sunt cele mai răspândite prinoase în tradiția ortodoxă românească.
- La parastas nu se repetă toate obiectele înmormântării: se aduc pomelnicul și prinoasele cerute de parohie.
- Praporii, crucea procesională și sfeșnicele sunt asigurate de obicei de biserică.
- Prosoapele, batistele, vesela, pomul împodobit și numerele fixe de colaci țin mai ales de obiceiul local sau familial.
- Lipsa unui obiect secundar nu anulează slujba; ceea ce este necesar se clarifică direct cu preotul.
Patru grupe de lucruri care nu trebuie confundate
Lista devine mai clară dacă obiectele sunt împărțite după rolul lor:
- Lucrurile pentru trup și sicriu — îmbrăcămintea, crucea, icoana, acoperământul și celelalte elemente folosite la așezarea celui adormit.
- Lucrurile folosite în timpul slujbei — lumânările, tămâia, cărbunele, sfeșnicele, cățuia, cădelnița, crucea procesională și praporii. Unele sunt pregătite de familie, altele aparțin bisericii.
- Prinoasele — coliva, colacul, pâinea, vinul și, după practica locului, untdelemnul. Prinos înseamnă un dar adus pentru binecuvântare și împărțire.
- Darurile de pomană și masa — alimentele, hainele, prosoapele, vesela și celelalte lucruri oferite ca milostenie. Ele nu trebuie confundate cu obiectele fără de care preotul nu poate săvârși slujba.
Același obiect poate avea întrebuințări diferite. O lumânare poate fi ținută în timpul rugăciunii sau împărțită împreună cu un colac, iar un prosop poate avea rol ceremonial ori poate fi oferit de pomană. De aceea, nu forma obiectului, ci folosirea lui concretă arată din ce categorie face parte.
De ce lista diferă de la o parohie la alta
Cărțile de cult stabilesc rugăciunile și actele slujbei, nu un inventar comercial pe care fiecare familie ar trebui să-l cumpere. Într-o parohie, sfeșnicele, tămâia, cărbunele și praporii sunt pregătite de biserică; în alta, familiei i se poate cere să aducă o parte dintre ele. Și forma prinoaselor diferă: uneori se pregătesc colivă, colac și vin, iar în împrejurări urgente se poate folosi o rânduială mai simplă.
Contează și locul: acasă, în capelă, în biserică ori direct la cimitir. În Republica Moldova se întâlnesc comunități cu practică românească, slavă sau mixtă, de aceea pot varia atât obiectele, cât și denumirile lor: colivă sau kutia, paos ori vin, cățuie sau cădelniță.
Aceste diferențe nu schimbă sensul slujbei. Ele arată că trebuie distinse lucrurile bisericești de obiceiurile locale și de serviciile oferite de capelă sau de întreprinderea funerară.
Ce se pregătește pentru trup și sicriu
În funcție de locul unde este pregătit trupul, familia poate avea nevoie de:
- sicriu și îmbrăcăminte curată;
- crucea celui adormit sau o cruce pregătită pentru înmormântare;
- o icoană a Mântuitorului, a Maicii Domnului ori a sfântului ocrotitor;
- pânză albă, giulgiu sau alt acoperământ potrivit;
- pernă ori suport pentru așezarea trupului;
- cunună și foaia cu rugăciunea de dezlegare, acolo unde se folosesc;
- o lumânare mai mare sau toiag, dacă aceasta este practica parohiei.
Crucea și icoana nu sunt simple decorațiuni: ele mărturisesc credința celui adormit și legătura sa cu Biserica. Nu toate obiectele rămân însă în sicriu. Icoana este adesea ridicată înainte de închiderea lui și păstrată de familie, iar practica exactă trebuie verificată la slujitorul care face înmormântarea.
Pregătirea trupului este explicată în pagina Pregătirea trupului celui adormit, iar conținutul sicriului în Ce se pune și ce nu se pune în sicriu?. Pentru folosirea și păstrarea icoanei și crucii, vezi Crucea și icoana la înmormântare.
Lumânările și cele necesare tămâierii
Lumânările însoțesc priveghiul, slujba, procesiunea și rugăciunea de la mormânt. Ele pot fi așezate în sfeșnic, ținute de participanți ori puse în colivă și colac. Numărul lor se stabilește practic, nu după o cifră cu valoare religioasă automată.
Toiagul este o lumânare funerară mai mare, întâlnită în tradiția românească și moldovenească. Poate fi folosit la sicriu sau în timpul rugăciunii, dar nu este o condiție universală a înmormântării ortodoxe. Detaliile se găsesc în articolul Lumânarea, candela și toiagul la înmormântare și pomenire.
Pentru tămâiere pot fi cerute tămâie, cărbune și o cățuie. Cățuia este un vas simplu folosit acasă sau la cimitir, în timp ce cădelnița este obiectul liturgic al preotului ori diaconului și aparține, de regulă, bisericii. Cărbunele trebuie aprins într-un vas sigur, fără materiale care scot fum toxic sau miros neplăcut. Mai multe explicații sunt în pagina Tămâia, cărbunele și cățuia la înmormântare și parastas.
Coliva, colacul și vinul
Coliva, colacul și vinul sunt prinoase, adică daruri aduse pentru binecuvântare și împărțire. Ele nu sunt hrană pentru cel mort și nu lucrează prin simpla lor prezență.
Coliva, făcută de regulă din grâu sau arpacaș, exprimă credința în înviere: bobul este pus în pământ și aduce roadă. Dulceața ei este asociată cu bunătățile vieții veșnice, iar lumânarea așezată în colivă unește simbolul bobului cu lumina lui Hristos. Colacul, numit în unele locuri și capăt, este pâine rituală, de obicei rotundă sau împletită. El poate însoți coliva și poate fi împărțit după binecuvântare. Parohia poate cere un singur colac ori mai mulți, dar nu există un număr obligatoriu pentru toate înmormântările și parastasele.
Vinul este adus pentru binecuvântare și poate fi folosit la mormânt după rânduiala locului. În unele regiuni se numește paos, paus sau apaos și poate fi asociat cu untdelemnul. Modul de folosire îl stabilește preotul; vinul liturgic nu trebuie confundat cu vărsarea băuturii pe mormânt sau cu consumul excesiv la masa de pomenire.
Simbolismul și practica acestor prinoase sunt dezvoltate în Coliva și colacul la înmormântare și parastas și Vinul, paosul și untdelemnul la înmormântare și parastas.
Pânza, prosoapele și celelalte textile
Pânza albă, giulgiul sau acoperământul aparțin pregătirii trupului și au o funcție diferită de prosoapele și batistele împărțite participanților. Forma acoperământului poate varia de la o pânză simplă la o piesă cu semnul crucii.
Prosoapele pot însoți lumânările, crucea ori praporii, pot fi oferite slujitorilor sau împărțite ca dar de pomană. Aceste întrebuințări sunt în mare măsură locale. Nu există o cantitate obligatorie și nu este necesar ca fiecare participant să primească un prosop.
Diferențele dintre acoperământul sicriului, textilele ceremoniale și darurile de pomană sunt explicate în articolul Pânza, acoperământul și prosoapele la înmormântare.
Ce asigură, de regulă, biserica
Parohia are în mod obișnuit cărțile de cult, veșmintele, cădelnița, sfeșnicele, crucea procesională și praporii. Poate asigura și tămâia, cărbunele sau anumite lumânări. Capela ori serviciul funerar poate pune la dispoziție suporturi, sfeșnice, acoperământul și alte materiale practice.
Praporii sunt steaguri bisericești cu Sfânta Cruce, Mântuitorul, Maica Domnului sau sfinții. Ei sunt purtați în procesiune și, în mod normal, nu se cumpără de familia îndoliată. Folosirea lor depinde de existența cortegiului, de distanță și de condițiile concrete. Lipsa praporilor nu anulează slujba. Rolul lor în cortegiu este prezentat și în pagina despre procesiunea funerară.
Înainte de a cumpăra ceva, este util să se stabilească cine oferă fiecare obiect. Astfel se evită dublarea cumpărăturilor și pregătirea unor lucruri care nu vor fi folosite.
Ce se pregătește pentru parastas
La parastas nu se repetă obiectele care au aparținut pregătirii trupului și sicriului. De regulă, familia aduce:
- pomelnicul cu numele celor adormiți;
- coliva;
- colacul, pâinea sau prescura cerută de parohie;
- vinul;
- lumânările;
- alte prinoase indicate local, de exemplu untdelemn.
Alimentele, hainele și pachetele împărțite sunt daruri de pomană, nu condiții ale slujbei. Parastasul poate fi săvârșit fără o masă amplă și fără zeci de pachete. Ordinea practică este prezentată în Ce se pregătește pentru parastas?, iar sensul darurilor în secțiunea Pomană și milostenie pentru cei adormiți. Meniul și ospățul de după slujbă aparțin temei Masa de pomenire.
Ce ține de obiceiul local
În diferite familii și regiuni pot fi pregătite un pom sau un brad împodobit, prosoape și batiste, veselă, pături, perne, multe pachete, un număr fix de colaci, coroane ori lumânări de anumite dimensiuni. Unele asemenea obiceiuri exprimă ospitalitatea, milostenia și memoria comunității. Altele sunt numai forme de organizare. Un obicei local poate fi păstrat atunci când nu contrazice rânduiala bisericească, nu împovărează familia și nu este însoțit de explicații superstițioase.
Nu este corect nici ca tradiția unui sat sau a unei familii să fie impusă tuturor, nici ca toate formele populare să fie respinse fără discernământ. Unele obiecte au primit, în timp, un sens creștin și comunitar; altele au rămas practici etnografice fără rol liturgic. Preotul poate arăta ce se potrivește slujbei și ce trebuie lăsat deoparte.
Ele devin problematice atunci când sunt prezentate drept condiții fără de care slujba nu ar avea valoare sau când li se atribuie efecte magice: că sufletul ar rămâne „fără drum”, „fără lumină” ori „fără cele necesare” dacă lipsește un anumit obiect. Criteriile de deosebire sunt explicate în Tradiția bisericească, obiceiul local și superstiția.
Florile și coroanele pot exprima respectul și dragostea, dar nu sunt necesare slujbei. Familia poate alege o formă modestă sau poate transforma o parte din cheltuială în milostenie. Vezi Flori și coroane la înmormântare și la mormânt.
Ce nu trebuie considerat obligatoriu
Nu există o poruncă bisericească universală privind:
- un număr fix de colaci, lumânări sau pachete;
- prosoape și veselă pentru fiecare participant;
- pomul ori bradul împodobit;
- coroane scumpe și multe flori;
- o anumită lungime a toiagului;
- o masă bogată după slujbă;
- bani, hrană, alcool sau obiecte personale puse în sicriu „pentru drum”.
O familie poate păstra obiceiuri locale compatibile cu credința și cu buna-cuviință, fără să le impună altora și fără să se îndatoreze pentru ele.
Dacă lipsește un obiect
Mai întâi trebuie verificat dacă obiectul este într-adevăr necesar sau dacă îl poate oferi biserica ori capela. O lumânare, un prosop, un anumit număr de colaci, toiagul, praporii sau coroana nu sunt motive pentru amânarea ori repetarea slujbei.
Dacă nu a putut fi pregătit un prinos, familia poate continua pomenirea și poate face ulterior milostenie. Important este ca omisiunea să fie tratată simplu, fără cumpărături făcute în panică și fără teama unor consecințe mistice.
Ce trebuie întrebat la parohie
Înainte de cumpărături, sunt suficiente câteva întrebări concrete:
- Ce trebuie pregătit pentru trup și ce oferă serviciul funerar?
- Ce cruce, icoană și acoperământ se folosesc și ce se scoate din sicriu înainte de închidere?
- Sunt necesare lumânări, toiag, tămâie, cărbune sau cățuie pentru slujba de acasă ori din capelă?
- Biserica asigură praporii, crucea procesională și sfeșnicele?
- Ce colivă, colaci, vin sau untdelemn trebuie aduse?
- Ce se folosește la mormânt și ce rămâne după slujbă?
- Pentru parastas, ce prinoase se binecuvântează și dacă ziua este de post?
Această listă este mai sigură decât un pachet cumpărat gata sau o inventariere transmisă fără legătură cu parohia și locul slujbei.
Întrebări frecvente
Este coliva obligatorie la fiecare înmormântare?
În tradiția ortodoxă românească, coliva este un prinos central și este cerută frecvent. În împrejurări excepționale sau în alte practici locale, slujba poate fi organizată diferit. Familia urmează indicația parohiei.
Familia trebuie să cumpere cădelniță și prapori?
De regulă, nu. Cădelnița și praporii sunt obiecte bisericești. Pentru rugăciunea de acasă se poate cere o cățuie, iar pentru procesiune parohia spune ce poate asigura.
Se poate folosi un set funerar cumpărat gata?
Da, dacă este verificat în raport cu cerințele parohiei. Un asemenea set este o soluție comercială de comoditate, nu o normă bisericească, iar unele componente pot fi inutile.
Ce facem dacă rudele cer multe obiecte tradiționale?
Se separă ceea ce este cerut pentru slujbă de ceea ce ține de familie. Pot fi păstrate câteva obiceiuri importante, dar fără datorii, presiune și frica faptului că lipsa unui obiect ar vătăma sufletul celui adormit.