Spargerea unei căni sau a unui vas, aruncarea boabelor de grâu ori porumb și împrăștierea banilor la scoaterea celui adormit din casă nu fac parte din rânduiala ortodoxă a înmormântării. Sunt obiceiuri populare locale, cărora li s-au atribuit explicații diferite: să se „spargă” răul sau păcatele, să nu mai urmeze o altă moarte în familie, să nu se întoarcă mortul ori să primească cineva un obiect cu putere protectoare.
Credința creștină nu leagă iertarea păcatelor, odihna sufletului sau ocrotirea casei de spargerea unui obiect și nici de aruncarea cerealelor sau a monedelor. Dacă familia dorește să ofere bani ori hrană celor nevoiași, aceasta poate fi o milostenie adevărată, făcută direct, cu respect și fără semnificație magică.
Pe scurt
- Nu este obligatoriu să se spargă o cană, o oală sau un vas cu apă la ieșirea sicriului din casă.
- Vasul spart nu poate „sparge” păcatele, moartea, ghinionul ori legătura mortului cu locuința.
- Aruncarea grâului și porumbului peste preot, sicriu sau participanți nu este un act liturgic.
- Grâul are un simbol creștin în colivă, dar acest simbolism nu justifică orice folosire rituală a boabelor.
- Banii pot fi oferiți ca milostenie, însă nu trebuie aruncați pentru a cumpăra trecerea sufletului, a îndepărta frica ori a proteja copiii.
- Dacă asemenea gesturi au fost deja făcute, familia nu trebuie să se teamă și nu are nevoie de un ritual „de îndreptare”.
- Momentul scoaterii din casă trebuie păstrat în rugăciune, liniște și bună rânduială.
Ce se întâmplă, de fapt, la scoaterea celui adormit din casă
Scoaterea sicriului marchează despărțirea vizibilă de locuința în care omul a trăit. Este firesc ca acest moment să fie încărcat de emoție și să fi adunat, în timp, numeroase gesturi populare. Unele exprimă durerea familiei, altele au apărut din dorința de a proteja casa și pe cei rămași, iar altele încearcă să explice sau să controleze moartea prin obiecte și acțiuni simbolice.
În rânduiala creștină, însă, centrul momentului este rugăciunea. Cel adormit este încredințat milei lui Dumnezeu, iar familia îl conduce cu demnitate spre biserică și mormânt. Niciun obiect spart, bob aruncat ori ban împrăștiat nu adaugă ceva rugăciunii Bisericii și nu schimbă starea sufletului.
Pr. Mihail Adeodatus Ungureanu amintește împreună azvârlirea boabelor de grâu și porumb peste preot și participanți și spargerea cănii în fața ușii. El arată că acestor practici li se atribuie ideea de a „sparge” păcatele mortului sau ghinioanele rămase în casă și le consideră contrare credinței ortodoxe.
De ce se sparge o cană, o oală sau un vas cu apă
Forma obiceiului diferă de la o localitate la alta. Se poate sparge o cană, o oală de lut, un pahar sau vasul cu apă care a stat sub sicriu ori lângă el. Uneori obiectul este aruncat în prag imediat după ieșirea sicriului; alteori este spart în urma cortegiului.
Explicațiile populare sunt, de asemenea, diferite:
- să se „spargă” moartea și să nu mai moară curând altcineva din familie;
- să se rupă ghinionul sau nenorocirea rămasă în casă;
- să fie distruse simbolic păcatele celui mort;
- să nu se întoarcă mortul în locuință;
- să dispară frica celor care vor rămâne în casă;
- să se încheie legătura dintre trup și locul în care a stat până la înmormântare.
Aceste explicații nu au temei bisericesc. Păcatele nu se iartă prin distrugerea unui obiect, ci prin pocăință în timpul vieții și prin mila lui Dumnezeu; pentru cel adormit, Biserica se roagă și săvârșește pomenirea. Moartea nu poate fi oprită ori „trimisă afară” prin spargerea unei oale.
Pr. Eugen Drăgoi numește explicit spargerea cănii sau a vasului la scoaterea mortului un obicei păgân și o superstiție. În materialul alcătuit din scrierile Părintelui Nicodim Măndiță, spargerea oalei este explicată ca încercarea simbolică de a nimici relele, dar se precizează că răul nu este biruit printr-un obiect spart, ci prin dreapta credință și faptele bune.
Pe lângă problema religioasă, există și una practică. Cioburile lăsate în prag, pe trotuar sau în curte pot răni participanții, copiii ori animalele. Într-un moment în care oamenii sunt tulburați și poartă sicriul, un asemenea gest poate crea agitație sau accidentări.
De ce se aruncă grâu sau porumb
În unele locuri, boabele sunt aruncate peste sicriu, peste preot și peste cei prezenți când cortegiul pornește. În alte variante, grâul se presară pe traseu. Au fost consemnate și explicații potrivit cărora gestul ar împiedica mortul să „tragă” după el alți membri ai familiei sau ar asigura rodnicia și continuitatea vieții celor rămași.
Aceste gesturi nu apar în slujba înmormântării. Nu există o rugăciune care să ceară aruncarea cerealelor și nici un moment liturgic în care preotul ori participanții trebuie acoperiți cu boabe.
Este important să nu confundăm acest obicei cu simbolismul creștin al grâului. În colivă, grâul este semn al trupului pus în pământ și al nădejdii în înviere, potrivit cuvântului evanghelic despre bobul care moare pentru a aduce roadă. Simbolul are un context liturgic și catehetic precis. El nu transformă automat orice aruncare de grâu într-o practică bisericească.
Aceeași plantă poate fi folosită în moduri foarte diferite. Grâul din colivă mărturisește învierea și este adus pentru binecuvântare; boabele aruncate ca să împiedice o nouă moarte sau să îndepărteze un pericol primesc o semnificație magică. Diferența nu stă în materia folosită, ci în sensul atribuit gestului și în raportarea lui la rânduiala Bisericii.
Porumbul nu are în slujba înmormântării un rol propriu asemănător colivei. Prezența lui în acest obicei arată caracterul agrar și local al practicii, nu existența unei cerințe creștine.
De ce se aruncă bani la plecarea cortegiului
În unele comunități, familia aruncă monede la ieșirea din casă, iar acestea sunt adunate de copii sau de oameni nevoiași. Uneori gestul este explicat ca pomană. Alteori moneda este păstrată ca „ban de la mort” și folosită pentru a alunga frica unui copil, de pildă prin punerea ei în apa de baie. Pot apărea și idei despre plata drumului celui mort sau despre protejarea casei.
Aici trebuie despărțite două lucruri.
Milostenia este creștinească. Familia poate ajuta un om sărac, poate oferi bani, hrană, îmbrăcăminte ori alt sprijin în memoria celui adormit. Dar valoarea milosteniei vine din iubire, libertate și folosul real adus celui care primește, nu din faptul că monedele au fost aruncate în urma sicriului.
Banul folosit ca talisman nu este milostenie. O monedă nu dobândește putere protectoare prin apropierea de mort și nu trebuie pusă în apa copilului pentru a-i lua frica. Nici sufletul nu are nevoie de bani pentru drum sau pentru a trece de judecata lui Dumnezeu. Tema banilor puși pe trup ori în sicriu este tratată separat în articolul Bani și obiecte personale în sicriu: obicei, simbol sau superstiție?.
Dacă familia dorește să ofere bani copiilor ori oamenilor săraci, este mai potrivit să îi dea direct, în plic sau în mână, fără îmbulzeală și fără a tulbura rugăciunea. Aruncarea monedelor pe stradă poate produce agitație, îi poate pune pe copii să alerge printre mașini sau picioarele participanților și poate transforma momentul într-o scenă nepotrivită.
Este orice obicei moștenit o superstiție
Nu orice gest popular este în sine rău. Unele obiceiuri exprimă respectul, solidaritatea comunității sau memoria familiei și pot exista fără să contrazică credința. Dar un obicei devine superstițios când unui obiect sau unei acțiuni i se atribuie o putere pe care nu o are: iertarea păcatelor, oprirea morții, apărarea de sufletul celui decedat, garantarea norocului ori controlarea lumii nevăzute.
În cazul vasului spart și al cerealelor aruncate, sursele pastorale nu oferă o semnificație creștină care ar justifica păstrarea lor în cadrul ceremonialului. Mai mult, forma obiceiurilor este legată tocmai de frica pe care articolul trebuie să o înlăture. Din acest motiv, familia le poate omite fără să piardă nimic din rânduiala înmormântării.
Banii reprezintă o situație mai nuanțată. A-i da unei persoane nevoiașe poate fi o faptă bună. Ceea ce trebuie înlăturat este forma magică sau dezordonată: banul aruncat ca protecție, monedă de drum pentru mort, talisman ori obiect care ar absorbi frica.
Ce facem dacă rudele insistă să păstreze obiceiul
Discuția este mai ușoară dacă are loc înainte de scoaterea sicriului, nu chiar în momentul plecării. Familia poate spune simplu că dorește ca ieșirea din casă să se desfășoare în liniște și rugăciune și că nu va sparge obiecte sau arunca boabe peste oameni.
Nu este nevoie de ceartă și nici de ridiculizarea celor în vârstă. Mulți repetă un gest pentru că l-au văzut din copilărie și se tem că renunțarea la el ar fi lipsă de respect. Un răspuns calm este suficient: obiceiul nu este cerut de Biserică, iar omisiunea lui nu aduce rău nici mortului, nici familiei.
Dacă cineva dorește să dea bani de pomană, se poate stabili o formă demnă și sigură. Dacă rudele au pregătit grâu sau porumb pentru aruncat, acestea pot fi păstrate pentru uz gospodăresc ori oferite ca hrană, fără ritualizarea lor.
Dacă gesturile au fost deja făcute
Familia nu trebuie să se teamă că a „legat” ceva, a atras o nenorocire sau a greșit iremediabil. Un gest făcut din necunoaștere nu cere un contra-ritual. Nu trebuie spart un alt vas, adunate boabele într-un anumit fel sau făcută o altă acțiune pentru a anula prima.
Este suficient ca oamenii să înțeleagă sensul corect și să nu mai lege viitorul familiei de asemenea practici. Rugăciunea pentru cel adormit, participarea la slujbe, pomenirea și milostenia făcută cu discernământ sunt răspunsurile creștine.
Ce poate face familia în loc
La ieșirea din casă nu trebuie inventat un gest care să înlocuiască vasul spart sau boabele aruncate. Nu lipsește nimic dacă ele sunt omise.
Familia poate:
- păstra liniștea pentru rugăciune;
- urma indicațiile preotului și ale celor care organizează purtarea sicriului;
- evita îmbulzeala și gesturile periculoase în prag;
- oferi ulterior hrană sau bani unei persoane aflate în nevoie;
- folosi grâul pentru colivă, dacă este potrivit, iar celelalte cereale în mod obișnuit, fără a le atribui putere magică;
- explica rudelor că sufletul este ajutat prin rugăciune și milostenie, nu prin obiecte sparte.
Astfel, momentul despărțirii rămâne sobru și coerent cu credința mărturisită în slujba înmormântării.
Întrebări și răspunsuri
Este păcat dacă familia nu sparge o cană la scoaterea mortului?
Nu. Spargerea cănii sau a oalei nu este cerută de rânduiala ortodoxă. Omiterea obiceiului nu afectează sufletul celui adormit și nu aduce nenorocire casei.
Grâul nu este un simbol creștin al învierii?
Da, grâul are acest simbol în colivă și în explicația evanghelică a bobului care moare și aduce roadă. Aruncarea boabelor peste oameni pentru a opri o altă moarte sau a alunga răul este însă un gest diferit și nu face parte din slujbă.
Se pot da bani copiilor sau oamenilor săraci la înmormântare?
Da, banii pot fi oferiți ca milostenie, direct și cu respect. Nu este nevoie să fie aruncați după sicriu, iar monedele nu trebuie tratate ca talismane sau obiecte cu putere protectoare.
Ce facem dacă cineva a spart deja vasul?
Nu este nevoie de nicio acțiune religioasă pentru a „anula” gestul. Se strâng cioburile în siguranță, iar familia își continuă rugăciunea și rânduiala înmormântării fără teamă.
Dacă așa se face în sat, trebuie să respectăm obiceiul?
Nu orice obicei local este obligatoriu. Familia poate păstra tradițiile compatibile cu credința și buna rânduială, dar poate renunța la gesturile cărora li se atribuie puteri magice sau care tulbură și pun în pericol participanții.