Grijania este denumirea populară pentru pregătirea duhovnicească a creștinului înainte de moarte, în primul rând prin Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Despre omul care a primit această pregătire se spune că a fost grijit, iar despre cel care a murit fără ea se poate spune, în limbajul tradițional, că a rămas negrijit.
Termenii sunt folosiți mai ales în vorbirea populară și pastorală din spațiul românesc, inclusiv în Republica Moldova. Ei nu sunt numele oficial al unei Taine și nu desemnează o slujbă distinctă numită „grijanie”.
Ce cuprinde grijania
În sensul cel mai precis, grijania înseamnă că omul bolnav sau aflat aproape de moarte:
- își mărturisește păcatele la Spovedanie;
- primește dezlegarea, dacă poate fi spovedit;
- se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos.
De aceea, unele texte pastorale explică grijania direct ca ultima Împărtășire înainte de moarte. Spovedania este însă, în mod obișnuit, pregătirea necesară pentru această Împărtășire, în măsura în care starea bolnavului permite mărturisirea conștientă.
Într-un sens popular mai larg, cuvântul poate cuprinde întreaga pregătire creștinească a muribundului: chemarea preotului, Spovedania, Împărtășania, rugăciunea, împăcarea cu Dumnezeu și cu oamenii, iar uneori și Sfântul Maslu ori lumânarea aprinsă. Acest înțeles mai larg explică de ce familiile pot folosi termenul în moduri puțin diferite.
Rânduiala și rostul celor două Taine centrale sunt explicate pe larg în articolul Spovedania și împărtășania înainte de moarte.
Ce înseamnă „a fi grijit”
Expresia „a fi grijit” nu înseamnă doar că bolnavul a fost îngrijit trupește sau supravegheat de familie. În contextul morții, ea are un sens religios: omul a fost pregătit pentru trecerea din această viață prin Tainele Bisericii.
Se mai întâlnesc formulări precum:
- „a murit grijit”;
- „a fost grijit de preot”;
- „să chemăm preotul ca să-l grijească”;
- „s-a spovedit și s-a împărtășit”.
Ultima formulare este cea mai clară și mai exactă pentru cititorul care nu cunoaște regionalismul.
În limba rusă nu există un echivalent popular unic care să acopere toate sensurile cuvântului. În funcție de context, se poate spune исповедан и причащён перед смертью — „spovedit și împărtășit înainte de moarte” — sau напутствован Святыми Таинами, adică „pregătit pentru moarte prin Sfintele Taine”.
Grijania nu este același lucru cu Sfântul Maslu
Grijania nu trebuie confundată cu Sfântul Maslu. Maslul este o Taină de sine stătătoare, săvârșită pentru vindecarea și întărirea omului bolnav. El poate face parte din pregătirea unui bolnav grav, dar nu înlocuiește Spovedania și Împărtășania.
Nici lumânarea ținută la ieșirea sufletului nu înlocuiește grijania. Lumânarea este semn de credință și rugăciune; nu poate suplini Tainele pe care omul le-ar fi putut primi cât timp era viu și conștient.
Din acest motiv, preotul este chemat din timp, nu numai când bolnavul nu mai poate vorbi sau înghiți. Pregătirea practică este explicată în articolul Când chemăm preotul la omul bolnav?.
Ce înseamnă „negrijit”
Cuvântul negrijit poate desemna, în vorbirea tradițională, omul care a murit fără să se fi spovedit și împărtășit înainte de moarte. El descrie o situație, dar nu trebuie folosit ca verdict asupra sufletului celui decedat și nici ca prilej de învinovățire publică a familiei.
Moartea poate surveni pe neașteptate, preotul poate să nu ajungă la timp, iar bolnavul poate fi inconștient sau incapabil să primească Sfânta Împărtășanie. Biserica nu reduce întreaga viață duhovnicească a omului la împrejurarea ultimelor minute. Familia continuă să se roage pentru cel adormit și îi spune preotului, cu simplitate, în ce condiții a survenit moartea.
Formule precum „mort negrijit”, „nespovedit”, „neîmpărtășit” sau „fără lumânare” nu trebuie transformate în etichete rituale obligatorii și nici adăugate din proprie inițiativă la rugăciunile Bisericii.
Statutul termenului
Grijanie, grijit și negrijit aparțin limbajului religios popular. Ele păstrează ideea importantă că omul grav bolnav nu trebuie lăsat fără ajutorul duhovnicesc al Bisericii. Totuși, pentru precizie, este bine să se spună concret dacă persoana s-a spovedit, s-a împărtășit, a primit Maslul sau a fost însoțită prin rugăciune.
Astfel se păstrează sensul bun al tradiției fără a transforma un regionalism într-o categorie liturgică oficială și fără a lega mântuirea omului de o formulă populară.