Pomana pentru cei adormiți este o faptă de milostenie făcută în amintirea unei persoane decedate și unită cu rugăciunea pentru odihna ei. A da de pomană înseamnă a oferi unui om viu hrană, îmbrăcăminte, bani, un obiect folositor sau alt ajutor concret, pomenindu-l cu dragoste pe cel răposat.
În vorbirea obișnuită, cuvântul pomană poate desemna și alimentele împărțite după slujbă ori întreaga masă de pomenire. Sensul creștin este însă mai larg decât masa și mai precis decât simpla distribuire a unor obiecte: pomana este milostenie.
De unde vine sensul creștin al pomenii
Pomana este legată de porunca iubirii față de aproapele. Ajutorul oferit celui flămând, bolnav, sărac, singur sau aflat într-o nevoie reală devine o faptă bună săvârșită în memoria celui adormit.
În vechea Biserică, pomenirea morților era însoțită de agape, adică mese ale iubirii frățești, la care erau chemați și oamenii săraci. De aici s-au dezvoltat mesele și darurile de pomenire cunoscute astăzi. Rostul lor inițial nu era prestigiul familiei, ci rugăciunea, comuniunea și purtarea de grijă față de aproapele.
Pomana nu cumpără iertarea celui răposat și nu obligă judecata lui Dumnezeu. Ea exprimă iubirea celor rămași, îi ajută concret pe alții și este adusă cu nădejdea că Dumnezeu va primi rugăciunea și milostenia.
Pomana, parastasul și masa de pomenire
Acești termeni sunt adesea folosiți unul în locul altuia, dar nu înseamnă același lucru:
- parastasul este slujba bisericească de rugăciune pentru cei adormiți;
- pomana este milostenia sau darul oferit în amintirea lor;
- masa de pomenire este masa comună organizată după înmormântare ori după o slujbă;
- pomenirea este noțiunea mai largă care poate cuprinde rugăciunea, Liturghia, parastasul, milostenia și memoria familiei.
Prin urmare, un parastas poate fi făcut fără ospăț, iar pomana poate fi oferită și fără organizarea unei mese. Explicația amplă se găsește în articolul Ce este pomana pentru cei adormiți?.
În Republica Moldova se spune frecvent „mergem la pomană” cu sensul de participare la masa de după înmormântare sau parastas. Formularea este firească în limbajul popular, dar nu trebuie să ascundă diferența dintre slujbă și masă.
Cui se dă de pomană
Destinatarii cei mai firești sunt oamenii care au nevoie de ajutor: familii sărace, bolnavi, vârstnici singuri, persoane fără adăpost sau instituții care îi sprijină. Darurile pot fi oferite și vecinilor, rudelor, copiilor, participanților la slujbă ori altor persoane apropiate.
Criteriul principal este folosul real al darului. Un obiect simplu și necesar este mai potrivit decât un pachet scump pregătit numai pentru a respecta aparențele. Pomana poate lua și forme care nu sunt legate de hrană: plata unor medicamente, cumpărarea de rechizite, ajutorul pentru încălzire sau sprijinirea unei familii aflate în dificultate.
Primitorul nu devine dator față de familie și nu este obligat să păstreze obiectul pentru totdeauna. El poate răspunde „Dumnezeu să primească”, „Bogdaproste” sau simplu prin mulțumire. Nicio formulă nu transformă darul într-o operațiune magică.
Ce poate fi oferit
Se pot da de pomană:
- mâncare pregătită sau produse alimentare;
- colaci, pâine, fructe și dulciuri;
- haine, încălțăminte și textile curate;
- veselă și obiecte casnice folositoare;
- cărți, rechizite și obiecte pentru copii;
- bani sau plata unei nevoi concrete;
- lucruri care au aparținut celui adormit, dacă familia dorește să le dăruiască.
Nu există un set bisericesc obligatoriu de farfurii, prosoape, căni, lumânări ori haine. Numărul lor nu corespunde unor trepte prin care ar trece sufletul. Nici lucrurile personale ale celui răposat nu trebuie împărțite toate și imediat.
Alegerea darurilor, a destinatarilor și măsura cheltuielii sunt prezentate în articolul Cui se dă de pomană și ce daruri sunt potrivite?.
Când se face pomana
Pomana poate însoți:
- înmormântarea;
- pomenirile de la 3, 9 și 40 de zile;
- soroacele de câteva luni și un an;
- aniversările morții;
- sâmbetele morților;
- Paștele Blajinilor și alte zile locale de pomenire;
- o rugăciune făcută oricând pentru cel adormit.
Milostenia nu devine inutilă dacă este făcută înainte sau după data exactă a unui soroc. Când este legată de un parastas, familia respectă calendarul și rânduiala parohiei; o faptă de ajutor poate fi însă făcută ori de câte ori apare o nevoie.
Dacă pomana cuprinde mâncare și este oferită într-o zi de post, este firesc ca hrana să respecte postul. Familia nu trebuie să se împrumute, să amâne cheltuieli esențiale sau să intre în competiție cu alte familii pentru a pregăti o masă mai bogată.
Este necesară binecuvântarea fiecărui dar?
Alimentele și prinoasele aduse la parastas sunt binecuvântate de preot potrivit rânduielii. O milostenie făcută direct unui om aflat în nevoie nu devine lipsită de valoare dacă obiectul nu a fost stropit cu agheasmă sau dacă nu s-a rostit asupra lui o formulă specială.
Important este ca darul să provină dintr-o sursă cinstită, să fie oferit cu respect și să fie folositor. Nu se dau alimente alterate, haine murdare sau obiecte defecte numai pentru a scăpa de ele sub numele de pomană.
Ce nu este pomana
Pomana nu hrănește material sufletul celui mort, nu îi trimite obiectele în lumea de dincolo și nu îi plătește trecerea prin obstacole nevăzute. Mâncarea lăsată pe mormânt, băutura vărsată pentru mort, banii aruncați în groapă și numerele obligatorii de daruri nu țin de sensul creștin al milosteniei.
Nici luxul și risipa nu sporesc folosul pomenii. O faptă discretă, făcută după putere și îndreptată spre o nevoie adevărată, păstrează mai limpede sensul creștin decât un ospăț organizat din teamă, rușine sau dorință de laudă.
În limba rusă nu există un singur echivalent care să acopere toate sensurile românești. Милостыня в память об усопшем sau милостыня за упокой redau sensul de milostenie, în timp ce поминальная трапеза ori поминки se referă mai ales la masa și adunarea de pomenire.