Adormit și răposat sunt denumiri folosite pentru omul care a murit, iar nou-adormit desemnează, în unele cărți și practici bisericești, persoana aflată în primele 40 de zile după moarte. Termenii nu indică trei stări diferite ale sufletului și nu exprimă un verdict asupra mântuirii celui pomenit.
Ce înseamnă „adormit”
În limbajul Bisericii, omul mort este numit frecvent cel adormit, iar moartea sa — adormire. Expresia vine din limbajul biblic și liturgic, în care moartea este asemănată cu somnul în lumina viitoarei învieri. După cum omul care doarme se va trezi, trupul așezat în mormânt este încredințat pământului cu nădejdea învierii de obște.
De aceea se spune „a adormit în Domnul”, „rugăciune pentru cei adormiți”, „trupul celui adormit” sau „pomenirea celor adormiți”. Cuvântul exprimă credința că moartea nu este dispariția definitivă a persoanei și că legătura de rugăciune a Bisericii cu ea nu încetează.
„Adormit” nu înseamnă însă că moartea trupească ar fi numai aparentă și nici că sufletul ar înceta să existe ori ar cădea într-un somn lipsit de conștiință. Trupul și sufletul se despart prin moarte, iar imaginea somnului privește caracterul vremelnic al acestei despărțiri în așteptarea învierii.
Ce înseamnă „răposat”
Răposat este un termen tradițional cu sensul de „decedat” sau „trecut din această viață”. El apare atât în vorbirea obișnuită, cât și în texte pastorale și bisericești: „sufletul răposatului”, „pomenirea răposaților”, „trupul celui răposat”.
În multe contexte, adormit și răposat sunt sinonime. Același text poate vorbi despre „trupul celui adormit” și despre rugăciunea pentru „cel răposat”, fără să facă o deosebire teologică între cele două formulări. „Adormit” accentuează mai limpede nădejdea în înviere, în timp ce „răposat” este o denumire tradițională mai generală.
Niciunul dintre cuvinte nu arată că persoana ar fi fost declarată sfântă sau că i s-ar cunoaște starea înaintea lui Dumnezeu. Biserica se roagă pentru odihna și iertarea celui adormit tocmai încredințându-l milei dumnezeiești.
Termenii mort și decedat nu sunt jignitori. Ei sunt firești în limbajul medical, juridic și administrativ. În rugăciune și în textele bisericești se preferă adesea „adormit” sau „răposat” pentru conținutul lor pastoral și teologic.
Ce înseamnă „nou-adormit”
Nou-adormit este o mențiune folosită pentru omul care a murit de curând, de regulă în perioada primelor 40 de zile de la deces. Formele sunt nou-adormit pentru un bărbat și nou-adormită pentru o femeie.
Cuvântul „nou” nu descrie o categorie aparte de suflete și nu înseamnă că la ziua a 40-a persoana trece automat într-o stare pe care familia o poate determina. El marchează numai perioada imediat următoare morții, în care rugăciunea Bisericii și a familiei este deosebit de stăruitoare, iar pomenirile de la 3, 9 și 40 de zile se află aproape una de alta.
În tradiția slavă, termenul corespunzător este новопреставленный (novoprestavlennîi), întâlnit frecvent în cărțile și pomelnicele rusești. În Republica Moldova, aceeași familie poate auzi atât „nou-adormit”, cât și „novoprestavlennîi”, în funcție de limba slujbei și de practica parohiei.
Rostul primelor 40 de zile și formele de rugăciune sunt explicate în articolul Cum se pomenește cel adormit în primele 40 de zile?.
Trebuie scris „nou-adormit” în pomelnic?
Mențiunea poate fi folosită dacă formularul parohiei o cere sau dacă aceasta este practica locului, dar nu este necesară pentru ca pomenirea să fie valabilă. În mod obișnuit, esențial este să fie scris clar numele de botez al persoanei.
După împlinirea celor 40 de zile se păstrează simplu numele celui adormit, fără obligația unei alte etichete. Nu este nevoie să se adauge cauza morții, gradul de rudenie sau formulări inventate. Regulile practice sunt prezentate în Cum se scrie un pomelnic pentru cei adormiți?.
Forme corecte și folosire
Formele obișnuite sunt:
- adormit, adormită, adormiți;
- răposat, răposată, răposați;
- nou-adormit, nou-adormită, nou-adormiți.
Într-un text adresat publicului larg, termenii pot fi alternați pentru claritate, fără a li se atribui diferențe care nu există. În rugăciune se urmează formularea cărții de cult și practica parohiei. Sensul lor comun rămâne același: persoana trecută din viața pământească este pomenită cu credință în înviere și încredințată milei lui Dumnezeu.