Cununa răposatului este o fâșie cu icoane și rugăciuni așezată pe fruntea sau pe capul celui adormit, întâlnită mai ales în tradiția ortodoxă slavă. Ea simbolizează încheierea luptei pământești și nădejdea că omul va primi de la Dumnezeu „cununa dreptății”.
Într-un izvor bisericesc românesc mai vechi, obiectul este numit „cununa repausatului”. În limba română actuală, forma firească este cununa răposatului. În rusă se numește венчик (vencik), iar în mediul bilingv din Republica Moldova poate fi auzită și forma adaptată venchik.
Termenul slav este util ca explicație regională, dar nu trebuie prezentat drept denumirea românească principală.
Cum arată
Cununa are de obicei forma unei benzi înguste din hârtie sau material textil, așezată în jurul capului ori deasupra sprâncenelor. În forma slavă tradițională poate cuprinde:
- chipul Mântuitorului Iisus Hristos;
- chipul Maicii Domnului;
- chipul Sfântului Ioan Botezătorul;
- semnul Sfintei Cruci;
- textul rugăciunii Trisaghionului: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”.
Modelele pot fi diferite. Unele au numai Crucea și o rugăciune scurtă, iar altele cuprind mai multe imagini și ornamente.
Materialul, culoarea și bogăția tiparului nu stabilesc valoarea duhovnicească a obiectului. Cununa nu trebuie să fie scumpă și nu există o formă obligatorie pentru toate parohiile ortodoxe.
Ce simbolizează
Denumirea trimite la imaginea biblică a cununii primite de cel care și-a încheiat alergarea și a păzit credința. Creștinul este văzut ca un om care a ajuns la capătul luptei sale pământești și este încredințat milei lui Dumnezeu.
Cununa răposatului poate exprima:
- nădejdea în „cununa dreptății”;
- credința în Învierea lui Hristos;
- apartenența celui adormit la Biserică;
- mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților;
- rugăciunea pentru iertarea și odihna sufletului.
Ea nu declară că persoana a fost deja încununată în Împărăția lui Dumnezeu și nu garantează mântuirea. Biserica nu anticipează judecata lui Dumnezeu, ci se roagă cu nădejde pentru cel adormit.
În ce tradiții este folosită
Cununa răposatului este caracteristică mai ales tradițiilor ortodoxe rusă, ucraineană și altor tradiții slave. Din acest motiv este cunoscută și în Republica Moldova, inclusiv în comunități românofone aflate în contact cu practica slavă.
În parohiile românești din România obiectul nu este folosit pretutindeni și poate lipsi complet din pregătirea obișnuită a celui adormit. Această diferență nu arată o rânduială „mai completă” și una „incompletă”, ci diversitatea practicilor locale din interiorul Ortodoxiei.
Familia trebuie să urmeze rânduiala parohiei unde va fi săvârșită înmormântarea și să nu introducă un obiect necunoscut numai pentru că l-a întâlnit într-o altă tradiție.
Când și cum se așază
Cununa este așezată după spălarea, îmbrăcarea și așezarea trupului în sicriu. Ea se pune ușor pe frunte sau în jurul capului, fără a acoperi fața și fără a fi strânsă.
În parohiile unde se folosește, cununa poate fi oferită de biserică sau procurată dintr-un magazin bisericesc. Familia poate întreba preotul cine o așază și în ce moment.
Nu trebuie fixată cu ace care rănesc trupul, cu adezivi puternici sau cu legături strânse. Dacă pregătirea trupului este făcută la morgă ori de personal funerar, această cerință trebuie comunicată din timp.
Pregătirea generală a trupului este descrisă în articolul Pregătirea trupului celui adormit: spălarea, îmbrăcarea și așezarea în sicriu.
La sărutarea cea mai de pe urmă
În tradiția slavă, la sfârșitul slujbei credincioșii pot săruta icoana de pe pieptul celui adormit și cununa de pe frunte. Gestul este o formă de rămas-bun și de cinstire, nu adorarea obiectului.
Din motive sanitare, familiale sau personale, cineva se poate închina fără să atingă ori să sărute trupul și cununa. Rugăciunea și respectul nu depind de contactul fizic.
Sensul acestui moment este explicat în Ce este sărutarea cea mai de pe urmă?.
Nu este o coroană funerară de flori
Cununa răposatului nu trebuie confundată cu coroana funerară depusă lângă sicriu sau la mormânt.
Sunt obiecte diferite:
- cununa răposatului este o bandă mică, purtată pe cap;
- coroana funerară este un aranjament din flori naturale sau artificiale;
- cununile de la Taina Cununiei sunt obiecte liturgice folosite la căsătorie.
Nici expresia populară „ruperea cununiei” nu desemnează ruperea acestei benzi. Ea aparține altor obiceiuri și interpretări locale.
Este obligatorie?
Nu. Cununa răposatului este un obiect tradițional, nu o Taină și nici o condiție canonică universală a înmormântării.
Lipsa ei:
- nu anulează slujba;
- nu îl lipsește pe cel adormit de rugăciune;
- nu împiedică iertarea păcatelor;
- nu cere repetarea vreunui ritual;
- nu justifică deschiderea unui sicriu deja închis.
Dacă obiectul nu este cunoscut sau folosit în parohie, familia nu trebuie să insiste asupra lui. Centrul înmormântării este rugăciunea Bisericii, nu inventarul obiectelor din sicriu.
Ce se întâmplă după slujbă
Când a fost așezată pe capul celui adormit, cununa rămâne de regulă în sicriu și este îngropată împreună cu trupul.
Nu se ia pentru a fi păstrată ca amintire, talisman sau obiect de protecție. Dacă slujba este făcută în lipsa trupului ori după înhumare, familia cere îndrumarea preotului și nu improvizează folosirea ei.
Nu trebuie interpretate ca semne ruperea, alunecarea, pierderea ori așezarea ei imperfectă. Cununa răposatului este o mărturisire vizibilă a nădejdii creștine, nu o pecete magică, un certificat al mântuirii sau un obiect cu putere asupra sufletului.