Pecetluirea mormântului este un gest și o rugăciune prin care preotul încredințează trupul celui adormit pământului, sub semnul Crucii și în numele Sfintei Treimi, până la învierea de obște. În rânduiala românească tradițională, preotul ia țărână din cele patru laturi ale gropii și rostește formula de pecetluire înainte ca mormântul să fie acoperit complet.
Cuvântul pecetluire nu înseamnă că sufletul este închis în mormânt, că mortul este împiedicat să se întoarcă sau că locul nu va putea fi deschis niciodată. Este un act liturgic de încredințare, nu o închidere magică ori administrativă.
Cum se face
Forma tradițională este săvârșită la cimitir, după rugăciunile de la marginea mormântului și după coborârea sicriului.
În unele cărți și practici românești, preotul:
- aruncă mai întâi puțină țărână în chipul Crucii peste sicriu;
- rostește cuvintele: „Al Domnului este pământul și plinirea lui, lumea și toți cei ce locuiesc într-însa”;
- săvârșește gesturile rânduite cu vinul, untdelemnul și, unde se păstrează practica, cenușa din cădelniță;
- ia cu lopata pământ dinspre capul, picioarele, partea dreaptă și partea stângă a gropii;
- rostește formula: „Se pecetluiește groapa robului lui Dumnezeu...”, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Ordinea exactă poate varia după cartea folosită, tradiția eparhiei și condițiile cimitirului. Familia nu trebuie să dirijeze gestul și nici să ceară repetarea lui într-o formă văzută în altă regiune.
De ce se ia pământ din patru laturi
Cele patru puncte ale gropii arată întregul loc în care este așezat trupul. Gestul înconjoară simbolic mormântul cu semnul Crucii și cu invocarea Sfintei Treimi.
Pământul luat de la cap, de la picioare, din dreapta și din stânga nu formează o barieră nevăzută. Numărul laturilor nu corespunde unor vămi, încercări ale sufletului sau direcții din care ar putea veni răul.
Sensul este liturgic: întregul mormânt și trupul încredințat lui sunt puse sub stăpânirea și mila lui Dumnezeu.
Ce înseamnă „până la a doua venire”
Formula tradițională amintește că trupul rămâne în pământ până la învierea de obște, când Hristos va veni din nou și morții vor învia.
Aceasta nu înseamnă că fiecare trup va rămâne fizic neatins în același loc. Trupurile se descompun, unele morminte sunt mutate, unele oseminte sunt deshumate sau reînhumate, iar mulți oameni au murit fără un mormânt cunoscut.
Învierea nu depinde de păstrarea tuturor elementelor materiale în poziția inițială. Dumnezeu nu are nevoie de o pecete omenească pentru a recunoaște persoana sau pentru a o ridica la înviere.
Pecetluirea și pământul aruncat în chipul Crucii
Pecetluirea este strâns legată de gestul prin care preotul aruncă țărână în mormânt în formă de Cruce. Cele două pot fi prezentate împreună în îndrumările funerare, dar nu sunt neapărat descrise identic în toate cărțile și parohiile.
Cuvintele „Al Domnului este pământul...” mărturisesc că pământul, lumea și omul aparțin lui Dumnezeu. Ele se întâlnesc cu amintirea biblică: „Pământ ești și în pământ te vei întoarce”.
Întoarcerea trupului în țărână nu este ultimul cuvânt. Semnul Crucii arată că înhumarea este făcută în lumina morții și Învierii lui Hristos.
Rânduiala completă de la cimitir este explicată în articolul Ce se întâmplă la mormânt: slujba și înhumarea celui adormit.
Este obligatorie în toate parohiile?
Pecetluirea este cunoscută în tradiția liturgică românească, dar forma ei nu este săvârșită identic pretutindeni. În unele parohii se rostește formula completă și se ia pământ din cele patru laturi; în altele se păstrează numai țărâna aruncată în chipul Crucii și rugăciunile de înhumare.
Lipsa gestului distinct nu anulează slujba și nu îl lasă pe cel adormit „nepecetluit” în sens primejdios. Familia nu trebuie să cheme ulterior un alt preot pentru a repeta ritualul la un mormânt deja acoperit.
Dacă înmormântarea a avut loc fără preot, rugăciunea bisericească poate fi cerută ulterior în forma îngăduită de parohie. Nu se deschide mormântul numai pentru a reproduce pecetluirea.
Pecetluirea și deshumarea
Pecetluirea liturgică nu este o interdicție juridică asupra deshumării. Un mormânt poate fi deschis ulterior în condițiile prevăzute de lege și de regulamentul cimitirului, de exemplu pentru deshumare, reînhumare, mutarea osemintelor sau folosirea unui loc familial.
Când o asemenea situație apare, familia discută atât cu administrația cimitirului, cât și cu preotul. Se respectă demnitatea osemintelor și se rostesc rugăciunile potrivite.
Nu este nevoie de un ritual prin care pecetea să fie „spartă” magic. Deschiderea legală și binecuvântată a mormântului nu luptă împotriva lui Dumnezeu și nu tulbură automat sufletul celui adormit.
Despre aceste situații se poate citi în Deshumarea și reînhumarea: rânduială, respect și pași practici.
Ce nu este pecetluirea
Pecetluirea mormântului nu este:
- sigilarea tehnică a capacului sicriului;
- înregistrarea sau închiderea administrativă a locului de veci;
- sfințirea generală a cimitirului;
- rugăciunea de dezlegare pusă în mâna celui adormit;
- un ritual împotriva strigoilor;
- o metodă de a împiedica sufletul să plece ori să revină;
- o garanție automată a mântuirii.
Ea nu înlocuiește slujba înmormântării, pomenirea la Liturghie, parastasul sau rugăciunea familiei.
Ce nu trebuie interpretat
Nu sunt semne spirituale:
- faptul că preotul a luat mai mult pământ dintr-o latură;
- că țărâna a căzut într-un anumit loc;
- că formula nu a fost auzită clar de familie;
- că groparii au început să acopere mormântul mai devreme;
- că ploaia sau vântul au schimbat forma pământului;
- că pecetluirea nu a fost săvârșită distinct.
Nimeni nu trebuie să ia pământul folosit și să-l păstreze ca talisman, să îl pună la ușa casei sau să îl folosească în descântece.
Pecetluirea mormântului este o mărturisire simplă și solemnă: trupul este încredințat pământului lui Dumnezeu, sub semnul Crucii, în nădejdea celei de-a doua veniri și a învierii morților.