Proscomidia este rânduiala prin care preotul pregătește pâinea și vinul pentru Sfânta Liturghie, iar mirida este o părticică de prescură scoasă în cinstea unui sfânt sau pentru pomenirea unei persoane vii ori adormite. În context funerar, miridele pentru cei răposați sunt scoase în timp ce preotul le rostește numele după pomelnic.
Proscomidia nu este o slujbă separată pentru morți. Ea este partea pregătitoare a fiecărei Sfinte Liturghii și cuprinde atât pomenirea celor vii, cât și a celor adormiți.
Ce înseamnă Proscomidia
Cuvântul Proscomidie vine din greacă și înseamnă „aducere” sau „ofrandă”. Rânduiala se săvârșește în altar, la masa numită proscomidiar, înainte de partea publică a Liturghiei sau în timp ce aceasta începe în biserică.
Preotul pregătește prescurile și vinul care vor fi folosite la Dumnezeiasca Liturghie. Din pâine scoate mai întâi Sfântul Agneț, apoi părticele în cinstea Maicii Domnului și a sfinților, precum și miride pentru cei vii și pentru cei adormiți. Toate sunt așezate într-o ordine precisă pe Sfântul Disc.
Această așezare înfățișează Biserica adunată în jurul lui Hristos: Maica Domnului, sfinții, credincioșii aflați în viață și cei trecuți din această lume. Pomenirea morților nu este, astfel, izolată de viața Bisericii, ci așezată în centrul rugăciunii ei euharistice.
Ce este mirida
Cuvântul miridă înseamnă părticică. Pentru fiecare nume sau pentru grupurile de nume din pomelnic, preotul scoate mici părticele de prescură și se roagă pentru persoanele pomenite.
Mirida nu este o reprezentare materială a sufletului și nici un obiect care „ține locul” omului înaintea lui Dumnezeu. Ea este semnul liturgic al pomenirii unei persoane concrete în cadrul Jertfei euharistice.
Pluralul este miride. În limba rusă se folosesc termenii частица (ceastița — părticică) și поминальная частица, iar rânduiala se numește проскомидия.
Mirida și Sfântul Agneț
Sfântul Agneț și miridele nu sunt același lucru. Agnețul este partea centrală a prescurii, pecetluită cu numele lui Iisus Hristos, care este sfințită în cadrul Liturghiei ca Trup al Domnului.
Miridele scoase pentru Maica Domnului, sfinți, vii și adormiți sunt așezate în jurul Agnețului, dar nu sunt sfințite ca Trup al lui Hristos și nu sunt împărțite credincioșilor la Sfânta Împărtășanie.
După împărtășirea clericilor și a credincioșilor, miridele sunt puse în Sfântul Potir, iar preotul cere ca Dumnezeu să spele păcatele celor pomeniți prin cinstitul Sânge al lui Hristos și pentru rugăciunile sfinților. Gestul exprimă legătura rugăciunii pentru ei cu Jertfa Mântuitorului; nu este o operațiune magică și nu obligă judecata lui Dumnezeu.
Cum sunt pomeniți cei adormiți
Familia aduce un pomelnic separat pentru cei adormiți, scris lizibil și, de preferință, înainte de începerea Liturghiei. Preotul citește numele în taină în altar și scoate miridele potrivit rânduielii.
Faptul că numele nu sunt auzite de familie nu înseamnă că nu au fost pomenite. Proscomidia se săvârșește în taină, iar citirea publică și îndelungată a tuturor pomelnicelor nu este condiția pomenirii.
Pomelnicul poate cuprinde mai multe nume. Nu este necesară câte o prescură, lumânare sau slujbă separată pentru fiecare persoană. Regulile de scriere sunt explicate în Ce este pomelnicul?.
Proscomidia și pomenirea la Liturghie
Pomenirea de la Proscomidie este unul dintre momentele centrale ale rugăciunii liturgice pentru cei adormiți. Ea continuă în rugăciunile Sfintei Liturghii, în care Biserica îi pomenește pe cei trecuți în nădejdea învierii și cere odihna lor.
Proscomidia nu este același lucru cu parastasul. Parastasul este o ierurgie distinctă, alcătuită din psalmi, tropare, ectenii și rugăciuni pentru cei morți. El poate fi săvârșit după Liturghie, dar pomenirea la Proscomidie poate avea loc și fără parastas.
Explicația amplă a întregii rânduieli este prezentată în articolul Pomenirea celor adormiți la Proscomidie și Sfânta Liturghie.
Cine poate fi pomenit
Pomelnicul pentru Proscomidie este legat de comuniunea liturgică a Bisericii. În mod obișnuit, se trec creștinii ortodocși botezați, folosindu-se numele lor bisericești.
Cazurile în care persoana nu a fost botezată, a aparținut altei confesiuni, a murit prin sinucidere sau are o situație bisericească neclară se discută deschis cu preotul. Numele nu se introduce pe ascuns și nu se modifică pentru a ocoli rânduiala.
Această limită liturgică nu este un verdict omenesc asupra sufletului. Familia poate continua rugăciunea personală, milostenia și poate cere îndrumare pastorală pentru situația concretă.
Ce nu arată miridele
Miridele nu prezic dacă un bolnav va trăi sau va muri și nu descoperă starea sufletului unei persoane. Nu se interpretează:
- felul în care cade o părticică;
- locul ei în linguriță sau în Potir;
- mărimea ori forma ei;
- dacă plutește sau se scufundă;
- ordinea în care sunt scoase miridele.
În vorbirea populară, cuvântul „miridă” este folosit uneori, mai puțin exact, și pentru mici părticele din Sfânta Împărtășanie. Nici acestea nu sunt semne pentru ghicire.
Proscomidia și miridele au un singur rost: pregătirea Darurilor și pomenirea liturgică a Bisericii în jurul lui Hristos, cu credință în Jertfa, Învierea și mila Lui.