Ridicarea Panaghiei este o rânduială săvârșită în unele parohii la pomenirea de 40 de zile, folosind o părticică triunghiulară scoasă dintr-un colac și așezată pe o icoană a Maicii Domnului. Prin rugăciuni și cântări sunt mărturisite credința în Sfânta Treime și cinstirea Născătoarei de Dumnezeu, iar cel adormit este încredințat milei lui Dumnezeu.
Rânduiala este cunoscută în tradiția liturgică românească, dar nu se practică identic în toate parohiile. Absența ei nu face pomenirea de 40 de zile incompletă.
Ce înseamnă „Panaghia”
Cuvântul grecesc Panaghia înseamnă „Preasfânta” și este unul dintre numele prin care Biserica o cinstește pe Maica Domnului. În această rânduială, același termen desemnează și părticica de pâine ridicată în cinstea ei.
Se întâlnesc formele Panaghia, Panagia și, mai rar, Panaghie. În cărțile și îndrumările bisericești românești este răspândită formularea ridicarea Panaghiei.
Termenul nu trebuie confundat cu panaghia purtată de episcopi la piept, adică medalionul cu icoana Maicii Domnului sau a Mântuitorului. De asemenea, părticica din colac nu este Sfânta Împărtășanie și nu se confundă cu Sfântul Agneț ori cu miridele de la Proscomidie.
Cum se săvârșește rânduiala
Pentru forma funerară se pregătesc, după indicația preotului:
- o icoană a Maicii Domnului;
- un colac făcut pentru această rânduială;
- celelalte prinoase cerute pentru parastasul de 40 de zile.
Preotul taie din colac o părticică de formă triunghiulară și o așază pe icoană. Forma triunghiulară trimite la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi și la unitatea dumnezeirii.
În timpul cântărilor și al invocărilor liturgice, icoana cu părticica este ridicată potrivit rânduielii. Se mărturisește măreția numelui Sfintei Treimi și se cere ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La sfârșit, părticica este împărțită celor prezenți spre gustare cu binecuvântare.
Gestul nu este executat de familie după o descriere citită, ci de preot, în cadrul slujbei. Forma concretă poate varia ușor după ediția cărții de cult și practica locală.
De ce se face la 40 de zile
În tradiția funerară românească, ridicarea Panaghiei a fost legată mai ales de sorocul de 40 de zile. Biserica se roagă atunci pentru odihna celui răposat și îl încredințează lui Dumnezeu, chemând și mijlocirea Maicii Domnului.
Numărul patruzeci are o puternică semnificație biblică și liturgică. Pomenirea este pusă în legătură mai ales cu Înălțarea Domnului, petrecută la 40 de zile după Înviere. Această legătură nu înseamnă că sufletul ar fi ridicat fizic prin mișcarea icoanei sau a colacului.
Sensul sorocului, calculul datei și întreaga pregătire sunt explicate în articolul Pomenirea de 40 de zile: calcul, rânduială și sens.
Este o rânduială exclusiv funerară?
Nu. Ridicarea Panaghiei are o istorie mai largă decât folosirea ei la pomenirea morților. În mediul monahal există rânduieli ale Panaghiei legate de masa de obște, de marile praznice, de sărbătorile Maicii Domnului și de mulțumirea adusă lui Dumnezeu după hrană.
În spațiul parohial românesc, termenul a rămas cunoscut în special prin ridicarea Panaghiei pentru cei răposați, inclusă în cărțile de cult folosite la pomenirea de 40 de zile.
Această diferență explică de ce o persoană poate întâlni același nume într-o carte despre viața monahală și într-o îndrumare funerară. Este vorba despre rânduieli înrudite, dar săvârșite în contexte diferite.
Ridicarea Panaghiei și parastasul
Ridicarea Panaghiei nu înlocuiește parastasul și nici pomenirea la Sfânta Liturghie. Ea este o rânduială care poate fi adăugată pomenirii de 40 de zile acolo unde este păstrată tradiția.
Centrul pomenirii rămâne:
- pomelnicul și pomenirea la Proscomidie;
- participarea la Sfânta Liturghie;
- parastasul;
- rugăciunea familiei;
- milostenia făcută în numele celui adormit.
Parastasul poate fi săvârșit deplin fără ridicarea Panaghiei. Familia nu trebuie să caute un alt preot numai din teama că, fără această rânduială, sufletul nu ar primi ajutor.
Despre slujba de bază se poate citi în Parastasul: ce este, cum se desfășoară și unde se săvârșește.
Icoana și colacul
În unele familii se folosește icoana Maicii Domnului care a fost așezată pe pieptul celui adormit la înmormântare. Aceasta este o practică locală, nu o condiție universală. Preotul poate indica o altă icoană potrivită.
Colacul folosit pentru Panaghie are un rol liturgic în cadrul rânduielii. El nu reprezintă trupul celui mort și nu „primește” sufletul. Părticica împărțită la sfârșit este pâine binecuvântată, nu un talisman și nu trebuie păstrată pentru protecție magică.
Nu există o dimensiune universal obligatorie a colacului și nici o poruncă de a pregăti mai multe exemplare. Detaliile se stabilesc cu parohia.
Ce nu înseamnă ridicarea Panaghiei
Mișcarea de ridicare nu transportă sufletul la cer și nu arată dacă el a fost mântuit. Rânduiala nu deschide mecanic o cale nevăzută și nu corectează o pomenire făcută „greșit”.
De asemenea, nu trebuie interpretate:
- felul în care se rupe colacul;
- mărimea părticelei;
- direcția în care se mișcă icoana;
- persoana căreia îi revine o anumită bucată;
- dacă pâinea cade sau se sfărâmă.
Asemenea interpretări transformă un gest liturgic într-o formă de ghicire și nu aparțin credinței ortodoxe.
Ridicarea Panaghiei este o rugăciune de laudă și mijlocire, păstrată în anumite comunități. Ea își păstrează sensul atunci când este săvârșită de preot, în legătură cu Liturghia și parastasul, fără teamă și fără atribuirea unei puteri magice obiectelor folosite.