Stâlpii sunt rugăciuni săvârșite de preot pentru cel adormit în perioada dintre moarte și înmormântare, de obicei sub forma unei panihide scurte însoțite de citiri din Sfânta Evanghelie. În unele regiuni, aceeași slujbă este numită cina, mai ales pentru că se săvârșește seara.
Cina nu înseamnă aici masa de seară și nici masa oferită celor veniți la priveghi. Este o denumire populară a slujbei de seară pentru cel răposat.
Ce cuprind stâlpii
În practica românească răspândită, preotul rostește rugăciuni pentru iertarea și odihna celui adormit, iar la acestea adaugă citiri evanghelice. Cărțile și tradițiile locale nu păstrează pretutindeni o formă identică.
Unele ediții liturgice vorbesc despre cele unsprezece Evanghelii ale Învierii, cunoscute din slujba Utreniei duminicale. În alte locuri se citesc numai câteva pericope sau o altă selecție de texte din cele patru Evanghelii. De aceea, numărul citirilor nu trebuie stabilit de familie după o regulă auzită într-un alt sat sau găsită întâmplător.
Sensul central rămâne același: cuvântul Evangheliei vestește biruința lui Hristos asupra morții, iar Biserica îl încredințează pe cel răposat milei lui Dumnezeu.
De ce se numesc „stâlpi”
Originea exactă a denumirii populare nu este explicată uniform. Cuvântul a fost pus în legătură cu Evanghelia ca „stâlp” al credinței, cu cei patru evangheliști sau cu citirile care susțin rugăciunea dinaintea înmormântării. Aceste explicații nu au aceeași autoritate ca rânduiala slujbei.
Termenul nu desemnează stâlpi materiali și nici obiecte care trebuie așezate lângă sicriu. În unele zone, cuvântul a ajuns să fie folosit și pentru opririle cortegiului funerar, dar această întrebuințare locală nu este identică cu slujba stâlpilor săvârșită înainte de înmormântare.
În limba rusă nu există un echivalent popular unic. Sensul poate fi explicat ca панихида с чтением Евангелия перед погребением — panihidă cu citirea Evangheliei înainte de înmormântare. În parohiile rusofone din Republica Moldova, familia poate întâlni o rânduială sau o denumire diferită, fără ca scopul rugăciunii să se schimbe.
Când și unde se săvârșesc
Stâlpii se fac după moarte și înainte de înmormântare, de obicei într-una dintre serile de priveghi. Pot fi săvârșiți:
- în casa în care se află trupul;
- într-o capelă mortuară;
- la biserică;
- într-un alt loc potrivit stabilit cu preotul.
În unele comunități preotul vine în fiecare seară până la înmormântare; în altele, o singură dată. Slujba poate avea loc și după-amiaza ori înainte de plecarea sicriului, dacă împrejurările nu permit săvârșirea ei seara. Nu există o obligație universală de exact trei seri sau de un anumit număr de Evanghelii.
Descrierea amplă a rânduielii și a pregătirii familiei se găsește în articolul Ce sunt stâlpii și când se săvârșesc?.
Stâlpii, panihida și priveghiul
Cei trei termeni sunt apropiați, dar nu sunt perfect sinonimi.
Panihida este o slujbă pentru cei adormiți. În multe locuri ea formează baza rugăciunii numite stâlpi, la care se adaugă citirile din Evanghelie.
Stâlpii desemnează tocmai acest moment liturgic concret, săvârșit de preot înainte de înmormântare.
Priveghiul este cadrul mai larg al vegherii lângă cel adormit. El poate dura mai multe ore și poate cuprinde stâlpii, citirea Psaltirii, rugăciuni ale familiei, tăcere și primirea celor veniți să își ia rămas-bun. Deosebirea este explicată în Ce este priveghiul creștinesc?.
Citirea Psaltirii de către rude sau alți credincioși nu devine automat slujba stâlpilor. Stâlpii, ca rânduială liturgică, sunt săvârșiți de preot.
Ce trebuie pregătit
Familia întreabă direct preotul ce este necesar. În funcție de practica parohiei pot fi pregătite lumânări, tămâie, un pomelnic, colivă, pâine sau colac și vin. Lista nu este identică pretutindeni, iar cantitatea ori prețul obiectelor nu dau valoare rugăciunii.
În timpul slujbei se întrerup conversațiile și celelalte activități. Cei prezenți ascultă Evanghelia, se roagă și păstrează o atitudine liniștită. Ospitalitatea de după slujbă poate aparține obiceiului familiei, dar nu este parte constitutivă a stâlpilor.
Cu ce nu trebuie legați
Stâlpii nu sunt un mijloc magic de a conduce sufletul prin anumite trepte, vămi sau opriri. Fiecărei Evanghelii nu îi corespunde o plată, un dar obligatoriu ori o poartă nevăzută care s-ar deschide mecanic.
Nu se caută semne în flacăra lumânării, în fumul de tămâie, în pagina Evangheliei sau în felul în care citește preotul. Nici lipsa stâlpilor, atunci când slujba nu a putut fi făcută, nu înseamnă că cel răposat a rămas fără rugăciunea Bisericii. Familia continuă cu slujba înmormântării, pomenirea la Sfânta Liturghie, panihida, parastasul și rugăciunea de acasă.