Pomenirea de obște este rugăciunea comună a Bisericii pentru mulți sau pentru toți cei adormiți, săvârșită mai ales în zilele generale de pomenire. Expresia arată caracterul comunitar și cuprinzător al rugăciunii, spre deosebire de parastasul cerut pentru o singură persoană ori pentru o anumită familie.
Cuvântul obște înseamnă aici comunitate, adunare sau ceea ce este comun tuturor. Pomenirea de obște nu este o slujbă separată cu un singur text fix, ci un mod de a descrie întinderea pomenirii: Biserica se roagă împreună pentru mulțimea celor adormiți.
Pe cine cuprinde pomenirea de obște
În formulele liturgice, Biserica se roagă pentru toți cei care au adormit în nădejdea învierii și a vieții veșnice. Sunt pomeniți nu numai morții unei singure familii, ci și:
- părinții și strămoșii credincioșilor;
- slujitorii și binefăcătorii Bisericii;
- cei morți departe de casă;
- cei fără urmași care să îi pomenească;
- cei ale căror nume au fost uitate;
- cei pieriți în războaie, calamități și alte morți neașteptate;
- toți creștinii ortodocși adormiți din veac.
Această cuprindere nu înseamnă că Biserica declară aceeași stare duhovnicească pentru fiecare persoană. Ea îi încredințează pe toți milei și judecății lui Dumnezeu.
Pomenirea de obște și pomenirea nominală
Rugăciunea generală nu elimină pomenirea numelor. La Sfânta Liturghie, parastas sau panihidă pot fi pomenite nominal persoanele înscrise în pomelnice, chiar dacă slujba are caracter de obște.
Cele două forme se completează:
- pomenirea de obște cuprinde întreaga comunitate a celor adormiți;
- pomenirea nominală exprimă legătura concretă cu anumite persoane;
- rugăciunile generale îi includ și pe cei ale căror nume nu mai sunt cunoscute;
- pomelnicul păstrează numele celor pentru care familia cere o pomenire deosebită.
Nu este necesar ca preotul să citească public fiecare nume în toate momentele slujbei. Numele pot fi pomenite la Proscomidie sau în altar, potrivit rânduielii și numărului de pomelnice.
Când se face pomenirea de obște
Biserica se roagă pentru cei adormiți în mod constant, mai ales la Sfânta Liturghie. Totuși, calendarul cuprinde și zile în care pomenirea comună a morților este accentuată.
În tradiția românească, cele mai cunoscute sunt:
- Sâmbăta lăsatului sec de carne, numită și Moșii de iarnă;
- Sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh, numită Moșii de vară;
- anumite sâmbete din Postul Mare;
- alte sâmbete și zile de pomenire păstrate după calendarul și tradiția locală.
Sâmbăta este legată în mod deosebit de pomenirea morților: numele ei amintește de odihnă, iar în această zi Biserica își aduce aminte de șederea cu trupul în mormânt a Mântuitorului.
Zilele și diferențele locale sunt explicate în Sâmbetele morților: ce sunt și când se pomenesc cei adormiți?.
Moșii și zilele locale de pomenire
Moșii sunt zile de pomenire colectivă a părinților, strămoșilor și tuturor celor adormiți. În ele, rugăciunea bisericească este însoțită adesea de colivă, colaci, vin și milostenie.
În Republica Moldova sunt importante și Paștele Blajinilor sau Radonița, precum și anumite pomeniri locale de toamnă. Acestea adună întreaga comunitate la biserică și la cimitir și au, în sens larg, caracter de pomenire de obște.
Totuși, toate zilele populare nu au automat același rang liturgic. Moșii de iarnă și de vară sunt legați direct de calendarul bisericesc, în timp ce alte date pot aparține unei tradiții regionale, unei eparhii ori unei comunități.
Ce slujbe se săvârșesc
Pomenirea de obște poate fi exprimată prin mai multe slujbe și rugăciuni:
- pomenirea celor adormiți la Proscomidie și Sfânta Liturghie;
- parastasul sau panihida de obște;
- ecteniile și rugăciunile pentru morți;
- litia săvârșită în biserică sau la cimitir;
- pomenirea nominală din pomelnice;
- rugăciunea comunității la morminte.
În ajunul sau în ziua unei mari pomeniri pot exista Vecernie, Utrenie ori un parastas mai amplu, după rânduiala parohiei. Nu fiecare comunitate folosește aceleași denumiri pentru toate aceste slujbe.
Pentru sensul slujbei personale și comunitare se poate consulta Ce este parastasul?.
Pomenirea de obște nu înseamnă parastas anonim
Uneori expresia este înțeleasă ca o slujbă la care nu trebuie aduse pomelnice. Aceasta nu este regula generală. Familia poate înscrie numele celor adormiți și la o pomenire de obște.
Caracterul comun al slujbei vine din faptul că întreaga comunitate se roagă pentru mulți morți, nu din interzicerea numelor personale.
De asemenea, o donație comună, o colivă mare sau un singur parastas organizat de parohie nu înseamnă că numele individuale își pierd importanța. Ele pot fi pomenite în forma stabilită de preot.
Pomenire de obște și sarindar de obște
Expresia sarindar de obște are un sens mai restrâns în unele îndrumări românești. Ea poate desemna pomenirea făcută la patruzeci de Liturghii săvârșite una după alta, spre deosebire de un sarindar particular în care Liturghiile sunt răzlețe.
La încheierea unei asemenea perioade se poate face un parastas comun pentru toți cei înscriși în pomelnice. Aici „de obște” descrie organizarea comună și continuă a pomenirii, nu o categorie diferită de suflete.
Prin urmare, sintagma trebuie înțeleasă din context: poate desemna marile zile comune ale morților sau o pomenire colectivă organizată pentru mai multe pomelnice.
Ce aduce familia
La pomenirea de obște, familia poate aduce:
- pomelnicul cu numele celor adormiți;
- prescură pentru Sfânta Liturghie, după practica parohiei;
- colivă, colaci și vin pentru parastas;
- alimente ori alte daruri pentru milostenie;
- lumânări.
Nu este necesar ca fiecare familie să pregătească toate aceste lucruri. O parohie poate organiza o singură colivă și poate primi numai pomelnicele, iar în alt loc fiecare familie își aduce prinoasele.
Numărul vaselor, colacilor sau pachetelor nu măsoară folosul rugăciunii. Pomenirea de obște nu trebuie transformată într-o competiție între familii.
Cine nu trebuie uitat
Unul dintre sensurile cele mai puternice ale pomenirii de obște este rugăciunea pentru cei pe care nu îi mai pomenește nimeni în mod personal. Biserica nu se limitează la memoria unei familii, ci îi cuprinde și pe cei fără mormânt cunoscut, fără rude apropiate sau fără nume păstrat între oameni.
De aceea, pomenirea de obște mărturisește unitatea Bisericii dincolo de moarte. Cei vii nu se roagă numai pentru „morții lor”, ci pentru întreaga comunitate a celor adormiți, cerând tuturor odihnă, iertare și viață veșnică în Dumnezeu.