Prescura este pâinea liturgică pregătită pentru Sfânta Liturghie, din care preotul scoate Sfântul Agneț și miridele la Proscomidie. Ea poate fi adusă la biserică împreună cu pomelnicul pentru vii sau pentru cei adormiți, dar nu este un colac funerar și nici un aliment oferit sufletului mortului.
Cuvântul vine din grecescul prosphorá, care înseamnă „aducere” sau „ofrandă”. În limba rusă se folosește termenul просфора (prosfora), foarte apropiat de forma grecească.
Cum arată prescura
Prescura este o pâine mică, rotundă, făcută din făină de grâu, apă, drojdie sau aluat dospit și, după rețeta primită, puțină sare. Ea nu conține în mod obișnuit lapte, ouă, unt sau alte ingrediente care ar transforma-o într-un produs de patiserie.
Pe partea de sus este apăsată o pecete specială. În centrul ei se află de obicei semnul IC XC NIKA, prescurtarea grecească a cuvintelor „Iisus Hristos biruiește”. Pot exista și alte însemne destinate părticelelor scoase la Proscomidie.
Forma, dimensiunea și numărul prescurilor folosite pot varia după tradiția liturgică și practica parohiei. Ceea ce contează este ca pâinea să fie potrivită pentru slujbă și acceptată de biserica unde este adusă.
Cum este folosită la Proscomidie
Proscomidia este partea pregătitoare a Sfintei Liturghii. Ea se săvârșește în altar înaintea părții publice a slujbei.
Din partea pecetluită a prescurii, preotul scoate Sfântul Agneț, partea care va fi sfințită la Liturghie ca Trup al lui Hristos. Sunt scoase apoi părticele în cinstea Maicii Domnului și a sfinților, precum și miride pentru cei vii și pentru cei adormiți pomeniți nominal.
Miridele sunt așezate pe Sfântul Disc în jurul Agnețului, ca imagine a Bisericii adunate în jurul lui Hristos. După împărtășire, ele sunt puse în Sfântul Potir, însoțite de rugăciunea pentru iertarea celor pomeniți.
Rânduiala este explicată pe larg în Ce sunt Proscomidia și mirida?.
De ce se aduce prescură pentru cei adormiți
Pomenirea la Sfânta Liturghie ocupă un loc central în rugăciunea Bisericii pentru morți. Familia poate aduce un pomelnic cu numele celor adormiți și, după obiceiul parohiei, o prescură.
Prescura nu este „pentru mort” în sensul că i-ar fi transmisă în lumea de dincolo. Ea este adusă pentru Liturghie, iar numele celui adormit este pomenit în timp ce preotul scoate mirida.
Nu este necesară câte o prescură pentru fiecare nume. Mai multe persoane pot fi trecute pe același pomelnic, iar modul concret în care sunt folosite prescurile aparține rânduielii altarului.
Pomelnicul și prescura trebuie aduse înainte de Liturghie sau la ora indicată de parohie. Dacă ajung după încheierea Proscomidiei, nu trebuie cerut preotului să refacă partea slujbei deja săvârșită.
Despre întreaga pomenire se poate citi în Pomenirea celor adormiți la Proscomidie și Sfânta Liturghie.
Prescura nu este Sfânta Împărtășanie
Prescura adusă la biserică este pâine destinată Liturghiei. Ea nu este încă Sfânta Împărtășanie.
Numai Sfântul Agneț, împreună cu vinul pregătit în Potir, este sfințit în cadrul Liturghiei ca Trupul și Sângele lui Hristos. Miridele nu sunt împărtășite credincioșilor și nu trebuie confundate cu Agnețul.
Părțile de prescură rămase după Proscomidie pot fi tăiate și împărțite ca anafură, după practica bisericii. Anafura este pâine binecuvântată, nu Sfânta Împărtășanie.
De aceea, nu este corect să numim orice prescură „Împărtășanie” și nici să presupunem că simpla atingere a altarului îi conferă același caracter cu Sfânta Euharistie.
Prescura, colacul și capătul
Prescura, colacul și capătul sunt făcute din făină de grâu, dar au întrebuințări diferite.
Prescura:
- este pregătită special pentru Sfânta Liturghie;
- poartă o pecete liturgică;
- este folosită de preot la Proscomidie;
- trebuie să îndeplinească cerințele parohiei.
Colacul sau capătul:
- însoțește înmormântarea ori parastasul;
- este binecuvântat împreună cu celelalte prinoase;
- este împărțit participanților sau dat de pomană;
- nu este folosit automat pentru scoaterea Agnețului și a miridelor.
În unele regiuni, cuvintele se amestecă în vorbirea populară și un anumit tip de pâine poate fi numit „prescură” chiar dacă este destinat parastasului. Pentru altar, însă, nu denumirea populară hotărăște, ci pregătirea și destinația liturgică.
Sensul regional al pâinii funerare este explicat în Ce înseamnă capăt în tradiția funerară?.
Poate fi făcută acasă?
Prescura poate fi făcută acasă de credincioși care cunosc rețeta și modul de folosire a peceții. În multe comunități există persoane care coc prescuri pentru biserică drept ascultare și dar.
Totuși, familia nu trebuie să presupună că orice pâine rotundă, chiar făcută cu evlavie, poate fi folosită la Proscomidie. Aluatul prea dulce, necopt, sfărâmicios, foarte decorat sau lipsit de pecete poate fi nepotrivit pentru slujbă.
Unele parohii primesc prescuri făcute de credincioși; altele le pregătesc într-un singur loc pentru a păstra forma și calitatea necesare. Înainte de a coace sau cumpăra, este bine să fie întrebată parohia.
Ce se face cu prescura adusă
Prescura se predă la locul indicat de biserică împreună cu pomelnicul. Din acel moment, folosirea ei este hotărâtă de preot și de slujitorii altarului.
Nu trebuie:
- scrise numele direct pe pâine;
- introduse bilețele, bani sau obiecte în aluat;
- păstrată ca talisman după ce a fost adusă înapoi;
- împărțită înainte ca parohia să stabilească dacă va fi folosită;
- considerată plată pentru pomenire.
Dacă nu toate prescurile aduse sunt folosite la aceeași Liturghie, aceasta nu înseamnă că pomelnicul a fost ignorat. Numărul pâinilor și pomenirea numelor sunt lucruri distincte.
Prescura este o ofrandă simplă, dar cu o destinație precisă: slujirea Sfintei Liturghii. În contextul pomenirii celor adormiți, ea leagă numele lor nu de o masă funerară sau de un obiect simbolic, ci de rugăciunea euharistică a Bisericii.