Prinosul este un dar adus înaintea lui Dumnezeu în contextul rugăciunii, pentru a fi binecuvântat și apoi împărțit oamenilor. La înmormântare și parastas, prin prinoase se înțeleg mai ales coliva, pâinea sau colacul și vinul, însoțite după rânduiala locului de lumânări ori de alte daruri.
Prinoasele nu sunt hrană pentru sufletul celui mort și nu constituie plata slujbei. Ele sunt semne materiale ale credinței, pomenirii, mulțumirii și comuniunii dintre cei care se roagă.
Ce înseamnă cuvântul „prinos”
În limbajul bisericesc, prinos înseamnă dar, ofrandă sau lucru adus pentru binecuvântare. Pluralul este prinoase, iar expresia „a aduce prinos” poate fi folosită și în sens mai larg: a aduce lui Dumnezeu laudă, mulțumire, rugăciune sau o faptă bună.
Termenul nu aparține numai slujbelor pentru cei adormiți. Biserica binecuvântează diferite prinoase și la sărbători, hramuri sau alte împrejurări. În context funerar, cuvântul desemnează darurile așezate lângă pomelnic și folosite în rânduiala pomenirii.
Nu orice obiect adus la biserică devine automat prinos. Un lucru are acest rol prin destinația lui, prin așezarea în cadrul rugăciunii și prin binecuvântarea cerută asupra lui.
Care sunt prinoasele funerare obișnuite
În practica ortodoxă românească se pregătesc, de regulă:
- coliva, din grâu fiert sau arpacaș;
- pâinea ori colacul, numit regional și capăt;
- vinul, numit în anumite contexte paos;
- lumânările, așezate în colivă, colac sau ținute de participanți;
- după practica parohiei, prescuri sau untdelemn.
Lista nu este identică în toate regiunile. Unele parohii cer un colac și vin, altele folosesc mai multe pâini sau o anumită formă locală. Familia trebuie să întrebe preotul ce se pregătește pentru slujba concretă, fără să copieze automat obiceiul altui sat ori altei țări.
O prezentare practică a întregii pregătiri se găsește în articolul Ce se pregătește pentru parastas? Pomelnicul, coliva și celelalte prinoase.
Ce exprimă prinoasele
Prinoasele sunt alese din alimente de bază, legate de hrană, viață și comuniune. Coliva și pâinea provin din grâu și trimit la imaginea biblică a bobului care este pus în pământ și aduce roadă. Ele mărturisesc nădejdea în învierea trupurilor.
Forma rotundă a colacului este explicată în tradiția românească drept semn al vieții veșnice. Vinul amintește de viață, de jertfă și, în unele tâlcuiri funerare, de aromatele aduse la mormântul Mântuitorului.
Aceste semnificații nu trebuie transformate într-un sistem rigid. Un colac rupt, o colivă mai simplă sau o cantitate mică de vin nu spun nimic despre starea celui adormit. Simbolul își primește sensul din credința și rugăciunea Bisericii, nu din perfecțiunea obiectului.
Prinosul și pomana
Prinosul și pomana se pot întâlni, dar nu sunt termeni identici.
Prinosul este adus în contextul slujbei, așezat pentru binecuvântare și apoi împărțit. Pomana este milostenia făcută unei persoane vii în amintirea celui adormit. Colacul binecuvântat la parastas este prinos; când este oferit unui om, devine și dar de pomană.
Hainele, vesela, prosoapele, banii ori pachetele cu produse nu sunt, în mod obișnuit, prinoase necesare slujbei. Ele pot fi daruri de milostenie dacă sunt folositoare și oferite cu respect.
Diferența este explicată și în pagina Ce înseamnă pomană pentru cei adormiți?.
Prinosul și parastasul
Parastasul este slujba. Prinoasele sunt darurile care o pot însoți. Familia poate pregăti colivă, colac și vin, dar acestea nu înlocuiesc rugăciunea, pomelnicul și participarea la slujbă.
În același timp, lipsa unui ansamblu bogat de prinoase nu împiedică pomenirea. Dacă familia nu poate pregăti tot ceea ce se obișnuiește local, vorbește cu preotul și aduce ceea ce este posibil și potrivit.
Masa de pomenire este o categorie separată. Sarmalele, supele, garniturile, deserturile și celelalte feluri servite invitaților nu devin prinoase numai pentru că sunt pregătite într-o zi de pomenire.
Binecuvântarea nu este consacrare euharistică
Coliva, colacul, vinul și celelalte prinoase sunt binecuvântate prin rugăciunile rânduite. Ele rămân însă alimente obișnuite, destinate împărțirii și consumului.
Această binecuvântare nu trebuie confundată cu prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos la Sfânta Liturghie. Prinoasele de la parastas nu sunt Sfânta Împărtășanie.
Prescura adusă pentru Proscomidie are o destinație liturgică distinctă. Din ea preotul poate scoate Sfântul Agneț și miride, potrivit rânduielii Liturghiei. Un colac obișnuit de parastas nu înlocuiește automat prescura.
Câte prinoase trebuie aduse
Nu există un număr universal obligatoriu de colaci, pâini, lumânări sau vase. Schemele de 3, 6, 9, 12, 24 ori alte cantități aparțin practicilor locale și modului în care familia dorește să împartă darurile.
Numărul obiectelor nu corespunde unor trepte parcurse de suflet și nu mărește puterea rugăciunii. Un singur vas cu colivă și un colac pot fi suficiente dacă aceasta este rânduiala parohiei.
Lista lucrurilor necesare, opționale și locale este prezentată în articolul Ce obiecte și prinoase sunt necesare la înmormântare și parastas?.
Ce se face cu prinoasele după slujbă
După binecuvântare, prinoasele se împart și se consumă cu respect. Ele pot fi oferite participanților, rudelor, vecinilor sau oamenilor aflați în nevoie.
Nu se lasă să se strice, nu se îngroapă lângă mort și nu se păstrează ca talismane. Dacă rămâne o cantitate mai mare, aceasta poate fi împărțită ulterior ori folosită la masa familiei, cu grijă pentru păstrarea în condiții sigure.
Sensul prinosului se împlinește prin rugăciune, mulțumire și împărțire. El nu trimite obiecte în lumea de dincolo, ci transformă memoria celui adormit într-un dar primit și împărtășit de comunitatea celor vii.